MApN va cumpăra, din SUA, vehicule blindate Oshkosh JLTV pentru Forțele Speciale

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
JLTV, sursă foto: Oshkosh Defense
JLTV, sursă foto: Oshkosh Defense

Guvernul a aprobat pe 28 octombrie achiziția de către MApN a unor vehicule blindate Oshkosh JLTV pentru Forțele de Operații Speciale.

La scurt timp după întoarcerea Ministrului Apărării, Nicolae Ciucă, din vizita efectuată în SUA, la Pentagon, a fost aprobată HG nr.922/28.10.2020 prin care MApN va cumpăra vehicule blindate de luptă pentru Forțele de Operații Speciale.

Conform Notei de Fundamentare, Forţele pentru operaţii speciale (FOS) din Armata României constituie componenta specializată, de reacţie rapidă, de nivel strategic, cu structuri terestre, navale şi aeriene dedicate, instruită şi dotată pentru executarea misiunilor de cercetare specială, acţiuni directe, de asistenţă militară şi neconvenţionale, precum şi misiuni complementare acestora, pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, în condiţiile legii, independent sau împreună cu forţele speciale ale coaliţiilor şi alianţelor la care România este parte.

Forţele pentru operaţii speciale sunt capabilităţi multivalente la dispoziţia decidenţilor politico-militari, cu posibilităţi rapide de proiectare în scopul atingerii unor interese naţionale sau în sprijinul Alianţei/Coaliţiei la care România este parte.

În ambele situaţii generice de întrebuinţare, prin înzestrarea şi pregătirea lor, forţele pentru operaţii speciale reprezintă atât un potenţial de descurajare însemnat, cât şi un instrument cinetic sau discret, cu eficienţă maximă din prisma analizei cost-beneficii, raportat la dimensiunea redusă a componentei de forţe.

 

Contracararea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării naţionale

 

Evoluţia mediului de securitate global şi în zona de interes strategic a României este caracterizată de turbulenţe politice, sociale, economice şi de manifestarea hibridă a vectorilor de influenţare sau agresiune. În mod corelativ se impune adaptarea modalităţilor de răspuns în vederea contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii şi apărării naţionale, această cerinţă constituind factorul important care determină procesele de înzestrare şi modernizare ale FOS din Armata României, se mai precizează în document.

În esenţă, FOS reprezintă capabilitatea strategică ofensivă şi defensivă asimetrică. Prin angajarea ei, FOS furnizează liderilor militari şi politici opţiuni care permit păstrarea libertăţii de acţiune şi angajarea economică a forţei, creând valoare şi consecinţe/efecte disproporţionat de mari în raport cu dimensiunea mică a FOS şi necesarul de resurse de angajat.

Pentru satisfacerea nivelului de operaţionalizare cerut acestor forţe, atât de planurile naţionale de intervenţie, cât şi de angajamentele externe, forţele pentru operaţii speciale au nevoie de vehicule specializate (inclusiv suport logistic integrat) care să răspundă nevoilor misiunilor FOS.

 

Planificarea apărării cu implementare în anul 2022

 

Conform documentului, achiziţia vehiculelor de luptă blindate pentru subunităţi de operaţii speciale şi a suportului logistic iniţial pentru operarea şi mentenanţa acestora sunt necesare dotării şi operaţionalizării structurilor de forţe pentru operaţii speciale asumate de România prin ţintele de capabilităţi (TC) în cadrul Procesului NATO de Planificare a Apărării – 2017, cu termenul de implementare 2022. Ţintele de capabilităţi asumate impun respectarea unor standarde înalte pe linie de protecţia forţei, mobilitate, dislocabilitate, putere de foc şi interoperabilitate.

Pentru eliminarea riscurilor la adresa operativităţii acestor forţe, se impune achiziţia urgentă a vehiculelor de luptă care să asigure: mobilitatea sporită, un nivel de protecţie balistică şi anti-mină a personalului în mediu urban/ ostil/ hibrid/ chimic şi biologic, în condiţiile asigurării sprijinului cu foc şi integrării platformelor autonome într-un sistem integrat de comandă control, fiabil, dislocabil pe platforme standard civile şi non standard militare.

Potrivit estimărilor valoarea vehiculelor de luptă blindate necesare a fi achiziţionate este de 227,77 de milioane lei cu TVA, astfel achiziţia intră sub incidenţa prevederilor art. 42 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Câte vehicule ar putea fi cumpărate

 

Un vehicul blindat Oshkosh JLTV costă între 230-270.000 de dolari și poate ajunge la 433.539 de dolari, cu tot cu echipamentul militar care include și rachete ghidate anti-tanc. Ceea ce înseamnă că Ministerul Apărării va achiziționa în jur de 120-130 de blindate. 

„Achiziţia vehiculelor de luptă blindate pentru subunităţi de operaţii speciale şi a suportului logistic iniţial se va realiza potrivit procedurii specifice Programului Foreign Military Sales – FMS, prin semnarea unor contracte de tip Letter of Offer and Acceptance – LOA, între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul României, reprezentat de Ministerul Apărării Naţionale”, se mai menționează în Nota de Fundamentare semnată de ministrul Nicolae Ciucă.

Oshkosh deține în România o companie, pe platforma industrială Automecanica Mediaș, care produce componente pentru stivuitoare, platforme și nacele pentru acces și lucru la înălțime. Interesant este faptul că acest contract vine la scurt timp după ce americanii au anunțat că închid fabrica de la Mediaș. Acum rămâne de văzut.  


Citește și: Belgia va achiziționa peste 300 de vehicule tactice JLTV

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel