Legea offset-ului se modifică. România înființează o nouă Agenție și extinde obligativitatea offset-ului și pentru achizițiile G2G

Darius Muresan |
Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, a prezentat, în cadrul unei dezbateri, principalele modificări aduse la Legea offset-ului.

Una dintre acestea fiind înfiinţarea Agenţiei pentru Operaţiuni Compensatorii (AOC), care va încheia şi va derula contractele pentru compensare şi pre-compensare, accesorii contractelor de achiziţii publice de interes esenţial, instituţie care va fi coordonată direct de şeful Executivului şi se va afla sub control parlamentar.

Totodată, obligativitatea offsetului va fi extinsă și la contractele G2G.

 

România înființează o nouă Agenție pentru offset



"Se înfiinţează o agenţie nou-nouţă, Agenţia pentru Operaţiuni Compensatorii, care va încheia şi va derula contractele pentru compensare şi pre-compensare, accesorii contractelor de achiziţii publice de interes esenţial. Instituţia se află direct în coordonarea premierului României.

Agenţia se va afla sub control parlamentar, în sensul în care instituţia prezintă spre dezbatere şi adoptare raportul anual pentru anul anterior, până la data de 28 februarie a anului următor, care cuprinde stadiul de derulare a contractelor de compensare şi a contractelor de pre-compensare, într-o şedinţă comună a celor două comisii, Cameră şi Senat", a precizat Pauliuc la dezbaterea "Legea offset-ului - sprijin important pentru creşterea rezilienţei României", citată de Agerpres, eveniment la care participă operatori din industria de apărare.

Ea a adăugat că la nivelul autorităţii de offset va fi instituit un comitet de coordonare cu atribuţii de evaluare a contractului de achiziţie.

"Am instituit la nivelul autorităţii de offset un comitet de coordonare, pentru că trebuie să avem în vedere şi directivele europene pentru a nu intra în infringement. Acest comitet are atribuţii de evaluare a contractului de offset, a contractului de achiziţie (...)", a arătat Pauliuc.

Extinderea ariei de aplicare a clauzei de compensare în atribuirea contractelor de achiziţii publice de interes esenţial, la toate instituţiile din sistemul naţional de apărare, este o altă modificare la care Pauliuc a făcut referire.

"Până acum, legea stabilea ca numai Ministerul Apărării să facă aceste contracte de offset, cu toate că în sistemul naţional de apărare toate aceste instituţii făceau achiziţii. Or, noi avem instituţii publice care intră sub umbrela Legii securităţii naţionale şi care au bugete consistente, care achiziţionează tehnică militară modernă şi care nu puteau legal să impună în sistem contracte tip offset, nefiind acoperite de legislaţia specifică", a explicat Pauliuc.

 

Noua Lege prevede obligativitatea offset și la contractele G2G (Guvern la Guvern)



Potrivit acesteia, noua lege privind înzestrarea armatei prevede obligativitatea contractelor de tip offset, inclusiv la achiziţiile derulate "Guvern la Guvern", durata contractului de compensare se reduce la şapte ani, de la 10 ani, în prezent, contractul de achiziţie publică de interes esenţial cu clauză de compensare se semnează concomitent cu contractul de compensare şi se introduc sancţiuni pentru firmele care nu îşi îndeplinesc obligaţiile din contractele de compensare.

"Vor fi obligatorii contracte de tip offset, inclusiv la achiziţiile derulate 'Guvern la Guvern' (...). Contractul de achiziţie publică de interes esenţial cu clauză de compensare se semnează concomitent cu contractul de compensare, reducerea duratei contractului de compensare la maximum şapte ani, faţă de 10 ani, în prezent.

Suntem în situaţia, de multe ori, ca elementul principal de achiziţie să fie derulat în bune condiţii, într-un timp scurt şi contractul de compensare să fie total eludat (...). Introducem sancţiuni concrete firmelor care nu îşi îndeplinesc obligaţiile din contractele de compensare. Astfel, contractantul care execută mai puţin de 70% din valoarea obligaţiei de compensare, la data expirării duratei contractului de compensare, este exclus de la atribuirea oricărui contract de achiziţie publică pe o perioadă de cinci ani, calculată de la data expirării duratei contractului de compensare. Mai mult, Agenţia pentru Plăţi Compensatorii va deduce valoarea penalităţilor din valoarea scrisorii de garanţie bancară de bună execuţie a contractului de compensare. În situaţia executării parţiale, contractantul care execută minimum 70% din valoarea obligaţiei de compensare, la data expirării duratei, plăteşte agenţiei penalităţi egale cu valoarea obligaţiei de compensare rămasă de executat", a subliniat preşedintele Comisiei pentru apărare.

Pauliuc a adăugat că aplicarea acestei legi înseamnă 15 miliarde de euro pentru economia României, în următorii opt ani.

"Motivele pentru care avem nevoie de o lege nou-nouţă şi integratoare sunt cât se poate de solide, nu mai putem funcţiona cu un cadru vechi, caduc, depăşit şi dovedit ineficient. Aplicarea acesteia înseamnă 15 miliarde de euro întorşi în următorii opt ani în economia României. Aş spune eu, peste 20.000 de locuri de muncă, întărirea securităţii naţionale şi a rezilienţei în faţa unei ameninţări externe, competiţie economică reală pe o piaţă deschisă. Noua lege schimbă radical logica achiziţiilor publice în domeniul apărării şi securităţii şi poate să tranforme România într-un hub al industriei de apărare europene. În această perioadă complicată, consider că sprijinirea producţiei autohtone de apărare este un imperativ strategic al României", a susţinut Pauliuc.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel