Inginerii au dezvăluit date despre noul radar al avionului de generația a șasea, Tempest

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Tempest de generația a 6-a, imagine concept
Tempest de generația a 6-a, imagine concept

Inginerii care lucrează la radarul din cadrul programului pentru avionul de luptă Tempest au declarat că se așteaptă să obțină un succes la capitolul înregistrare și procesare date. Secretul, explică ei, este despre miniaturizare și digitalizare.

Avionul de generația a șasea - planificat de Marea Britanie, Suedia și Italia să intre în funcțiune după 2030 - va fi echipat cu o nouă tehnologie, de la armament și propulsie la un cockpit virtual proiectat pe un display al căștii pilotului, transmite Defense News.

Însă în octombrie, inginerii au anunțat că radarul viitorului avion Tempest va fi capabil să proceseze, în fiecare secundă, o cantitate de date echivalentă cu nouă ore de videoclipuri de înaltă definiție sau al traficului pe internet al unui oraș de dimensiuni medii.

Creșterea performanței va însemna regândirea radarelor cu scanare electronică de astăzi, care au rețele de mici module de transmisie, de recepție sau TRM (Transmit Receive Modules), pe antenă, fiecare generând un fascicul de radar individual care poate urma diferite ținte sau se poate combina cu altele pentru a crea un fascicul mai mare.

TRM-urile din matrice sunt formate în grupuri, iar semnalele primite de fiecare grup sunt transmise către un receptor care digitalizează datele înainte de a le transmite procesorului radarului.

Datorită dimensiunii lor, receptoarele trebuie să fie poziționate în partea din spate a avionului și să primească semnalul radar analogic prin cablurilor coaxiale, ceea ce provoacă unele pierderi de date înainte ca semnalul să fie digitalizat.

Pentru a remedia acest lucru, Leonardo lucrează la miniaturizarea receptoarelor, astfel încât acestea să poată fi mutate în botul avionului și integrate în antenă, eliminând necesitatea unui cablu coaxial. Transmisia datelor de la receptor către procesor se va face în format digital prin cabluri de fibră optică, reducând astfel pierderile de date.

„Receptoarele miniaturizate pot digitaliza semnalul din antena mult mai devreme în lanțul de recepție”, a spus inginerul șef Tim Bungey.

Este un pas mare față de noul radar de ultimă generație European Common Radar System Mark 2 pe care BAE Systems și Leonardo fabricat pentru montarea pe avioanele Eurofighter ale RAF, care va utiliza cabluri coaxiale.

„Digitalizarea datelor mai aproape de matrice înseamnă că pot fi primite și transmise mai multe date, datele pot fi manipulate mai flexibil și există un potențial mai mare de utilizare a radarului ca senzor multifuncțional, cum ar fi pentru conectarea datelor și pentru războiul electronic”, a mai spus Bungey.

Citește și: Program Tempest | Italia, Marea Britanie și Suedia au semnat memorandumul pentru dezvoltarea viitorului avion de luptă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel