Discursul lui Putin în Piața Roșie: Invadatorul devine observator. Ce nu se spune și doar e sugerat în mesajul propagandistic al lui Putin

Ștefan Stănciugelu |
Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin, în timpul discursului din Piața Roșie din Moscova cu ocazia Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Sursă foto: Kremlin
EXCLUSIV
Președintele rus Vladimir Putin, în timpul discursului din Piața Roșie din Moscova cu ocazia Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial. Sursă foto: Kremlin

Mesajul transmis de Președintele Vladimir Putin de 9 mai poate fi înțeles mai bine în contextul general al propagandei ruse din ultimele două luni și jumătate, care a fost permanent construit în pătratul mitologic Eroul Salvator - Vârsta de Aur – Conspirația - Unitatea în jurul Salvatorului. Ca întreg, mesajul de anul acesta nu aduce nimic nou cu adevărat față de ce a fost deja spus de la declanșarea invaziei Ucrainei. 

Ideile discursului de celebrare a victoriei împotriva fascismului de la 9 mai 1945, care a încheiat Marele Război Patriotic, se regăsesc în mesajul de justificare a operațiunii militare speciale din dimineața zilei de 24 februarie. Dacă adăugăm și discursul din seara zilei de 21 februarie, când a anunțat recunoașterea independenței celor două republici auto-proclamate din Donețk și Luhansk, nimic din ceea ce spune Vladimir Putin de Ziua Victoriei anul acesta nu este nou. Elementele de noutate par însă că se regăsesc, mai degrabă, în ceea ce nu spune liderul autocrat de la Kremlin.

 

Mesajul din 24 februarie: auto-proclamarea Salvatorului ce va reda Rusiei măreția de dinainte de 1991

 

În 24 februarie, când a fost nevoit să justifice invazia Ucrainei, Președintele Vladimir Putin s-a auto-propus în mesajul către Popor drept Eroul Salvator în lupta împotriva ”guvernării naționalist-fasciste” de la Kiev, care, cu sprijinul conspiratorilor NATO - SUA, ar fi comis un adevărat genocid împotriva populației rusofone din Donbas și împotriva unora dintre cetățenii ruși:

”Am luat decizia (sublinierea noastră) de a executa o operațiune militară specială. Scopul acestei operațiuni este de a proteja oamenii care, de opt ani, se confruntă cu umilințe și un genocid comise de regimul de la Kiev. În acest scop, vom încerca să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina, precum și să îi aducem în fața justiției pe cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv împotriva cetățenilor Federației Ruse.” (24 februarie 2022, Discursul prezidențial de anunțare a ”operațiunii militare speciale” în Ucraina”)

Esențial în fragmentul selectat din partea a doua a discursului de justificare a invaziei Ucrianei este proclamarea Salvatorului – ipostază pe care Vladimir Putin și-o asumă fără rezerve: ”Eu” am luat decizia. Operațiunea militară specială a rămas și s-a acreditat ca operațiune militară personală definitiv în 27 februarie, când a anunțat ridicarea gradului de alertă nucleară.

 

Marele Conducător lipsă de Ziua Victoriei. Salvatorul este acum un erou colectiv fără chip

 

Acest Erou salvator hotărât, decis, individualizat în ipostaza de ”Mare Conducător” lipsește din mesajul explicit de Ziua Victoriei din 9 mai. Propaganda rusă proiectează acest Salvator care a condus Poporul împotriva nazismului în trecut, în marea armată sovietică, în eroii care au învins ”bestia fascistă” și care au setat un standard de eroism pentru soldații din teatrul de operațiuni astăzi. În propaganda ultimilor 8 ani, Stalin a fost construit ca un mare conducător – cercetări sociologice de încredere arătau în 2021 că, decupând perioada Marelui Război Patriotic din istoria sovietică, o majoritate a populației, inclusiv tinerii, îl considerau pe Stalin un mare conducător. Acest Conducător explicit, nominal, lipsește însă anul acesta și din mesajul despre Marele Război Patriotic, și din referințele la operațiunea militară specială.

Eroul individual este înlocuit în acest mesaj de 9 mai cu un erou colectiv, la care participă și veteranii altor națiuni, în speță, veteranii americani, cărora liderul de la Kremlin anunță că știe sigur cum li s-a interzis participarea la marea paradă de 9 mai din Piața Roșie de anul acesta. E limpede că exemplu din discurs are rolul de a ilustra cum SUA întinează memoria înaintașilor și valorile tradiționale, umilind victimele, urmașii acestora, veteranii de război, statele prietene și o întreagă planetă. Mai puțin Rusia, evident, care este o mare putere, suverană, independentă și care se apără de Conspiratorul SUA-NATO – ideile sunt explicite în mesajul Președintelui Putin.

 

Structura mesajului – ceea ce contează este sfârșitul discursului

 

Mesajul liderului de la Kremlin are câteva secunde sub 10 minute. El este minuțios organizat. Fiecare idee enunțată are în jur de 1 minut, adunarea finală a secțiunilor arătând că cea mai mare parte a discursului ține de construcția Inamicului SUA-NATO – identitate, amenințări, degradare morală, justificare a invaziei Ucrainei. Considerăm că sfârșitul mesajului transmis de Președintele Putin la 9 mai este un reper pentru observația noastră cu privire la retragerea în plan secund a Conducătorului, devenit, mai degrabă, un observator atent al istoriei Rusiei decât un Salvator, așa cum se auto-propusese, cu îndrăzneala celui ce aștepta victorie imediată, pe 24 februarie:

"Cei care au învins nazismul în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei ne-au arătat un exemplu de eroism pentru eternitate. Aceasta este generația victimelor și va reprezenta mereu exemplul de glorie pentru glorioasele noastre forțe armate.

"Pentru Rusia, pentru victorie, ura!".

Știm că ultimele idei se rețin cel mai bine într-un mesaj. Propaganda rusă a considerat că ideea eroismului și a gloriei armatei sovietice, din care să se inspire trupele din teatrul de operațiuni astăzi în lupta împotriva nazismului, este cel mai important lucru pentru publicul intern și pentru militarii din teren. Nu știm dacă a greșit. Dar, presa internațională a creat în ultimele 10 zile o presiune atât de mare pe discursul Președintelui Vladimir Putin de Ziua Victoriei, încât mesajul nu putea fi lipsit de o cercetare sociologică fondatoare. Iar propaganda a optat pentru un discurs adecvat acestor rezultate ale cercetării, dar care să răspundă și presiunii internaționale. Acesteia din urmă sigur nu a răspuns. Dar, ținta mesajului rămâne, totuși, acea majoritate de 80-84% dintre cetățenii Federației Ruse. Poate vom vedea în săptămânile următoare măsura în care opțiunea propagandistică de la Kremlin a fost eficientă.

 

Ce nu se spune și ce este doar sugerat în mesajul lui Vladimir Putin?

 

Președintele Federației Ruse este obligat să se retragă în postura de observator, căci nu are o victorie pe care să o pună pe pupitrul din Piața Roșie anul acesta. Motiv pentru care preferă să vorbească din umbra Strămoșilor, propaganda rusă preferând să accentueze mitul Vârstei de Aur, proiectat în trecut și evitând cu atenție Binele comun astăzi.

Acest mesaj al Marelui Conducător lipsă în ritualul de celebrare a Victoriei din Marele Război Patriotic poate înseamna multe. Cu privire la război și la scopul, cauzele acestuia, justificarea lui, discursul prezidențial nu spune nimic nou. Mai important decât ceea ce spune este însă ceea ce nu spune mesajul Președintelui Putin, sau, în orice, caz, ceea ce nu spune în mod explicit. Desigur, și mesajele implicite pot fi deosebit de clare uneori.

Primul lucru nespus în mod explicit de Vladimir Putin este cel al sfârșitului războiului. Referirile la Odesa, Harkov, Sevastopol spun însă că cel puțin Odesa e parte a planului agresiunii militare în Ucraina. Deci războiul nu se va termina fără ocuparea și anexarea – cel puțin – a Odesei.

Al doilea lucru nespus de liderul de la Kremlin este cel al forțelor armate și al arsenalului militar: mobilizarea rezerviștilor și a unei părți din populație – ”la cerere”, voluntari – poate veni oricând prin decret prezidențial, fără proclamarea ei de 9 mai. Economia Rusiei operează deja ca economie de război. Pare că, deocamdată, Vladimir Putin se teme de mobilizarea generală sau, în orice caz, e posibil ca cercetările sociologice adevărate făcute de Kremlin să arate că populația care susține operațiunea militară specială nu vrea o implicare directă, activă în aceasta, pe care o presupune o mobilizare generală. Susținerea celor 116-120 de milioane de cetățeni din sondajele de opinie este deci echivalentă cu o acceptare pasivă a agresiunii militare ascunse de eticheta ”operațiune specială”, căci o astfel de operațiune specială nu creează probleme de angajament acestor 80-84% dintre susținătorii politicii Kremlinului.

Al treilea lucru lipsă din discursul prezidențial este cel al armei atomice și al puterii nucleare a Rusiei, care este doar sugerată prin tehnologia cu care s-a defilat în Piața Roșie. Pe 27 februarie, când a sesizat că blitz-kriegul a eșuat, liderul de la Kremlin a anunțat ridicarea nivelului de alertă al diviziei nucleare. În mesajul de Ziua Victoriei, tot ce avem ca referință explicită pentru folosirea armei nucleare în război este un zvon invocat în mesaj, potrivit căruia, forțele armate ucrainene ar fi solicitat și arme atomice, alături de armele convenționale pe care le primesc de la NATO și SUA.

Al patrulea mesaj care lipsește se referă la militarii din teatrul de operațiuni, care, probabil, așteptau cu cea mai mare nerăbdare și interes acest discurs. Conform mesajului prezidențial, ei sunt doar eroi și atât. Ca și eroii Armatei roșii, ei trebuie să lupte și, la nevoie, să se sacrifice pe câmpul de luptă. Să își dea viața, cu solda actuală, fără nici un fel de premiu de Ziua Victoriei, adică, în ciuda pericolului suplimentar creat de tehnica militară de pe vremea Războiului rece. Dacă se va întâmpa acest fapt al sacrificiului-limită, familiile și copiii lor vor fi răsplătiți de Stat și de oganizații non-guvernamentale, care vor avea grijă de ei, anunță Vladimir Putin. Or, acești militari care operează cu o tehnică militară mai veche cu vreo 40 de ani decât cea ucraineană, poate că se așteptau și la altceva decât mesajul de moblizare în imitarea eroismului sovietic de acum 77 de ani. Dacă nu un premiu direct, măcar un anunț despre o posibilă egalitate tehnologică pe câmpul de luptă, în ciuda superiorității numerice prin care au câștigat eroii Marelui Război Patriotic în 1945, e adevărat, cam 27 de milioane dintre aceștia fiind uciși în război.

În rest, cultul eroilor, invocarea Vârstei de Aur a acestui eroism în salvarea Rusiei, Donbas și Crimeea ca parte din Marea Rusie, Inamicul care a atentat la invadarea Crimeei și a Donbasului, armata de azi care trebuie să ia drept model eroismul înaintașilor din Marele Război Patriotic încheiat cu înfrângerea nazismului la 9 mai 1945, naționalismul fascis/nazist ucrainean susținut de SUA și NATO, Inamicul aflat într-o degradare morală de neacceptat, spre deosebire de Rusia, care păstrează valorile tradiționale și obiceiurile strămoșilor – toate acestea sunt prezente în regim explicit în mesajul de propaganda al Kremlinului încă din data de 21-24 februarie 2022.

 

Propaganda rusă a optat pentru un mesaj de conservare a susținerii populare la nivel intern

 

Din mesajul explicit de anul acesta lipsește și Marele Conducător, care și-a asumat marea operațiune militară personală. Ce să însemne asta? Cine va fi făcut selecția, între textele propuse pentru discurs? A fost intenționată o astfel de selecție de reîntoarere la Vârsta de Aur fără un Conducător explicit, sau pur și simplu, cercetarea sociologică adevărată a Kremlinului a generat acest mesaj patriotic în care Conducătorul lipsește iar Salvatorul este Armata sovietică eroică, pe care militarii din teatrul de operațiuni trebuie să o imite?

Mesajul transmis de Vladimir Putin de Ziua Victoriei arată că, fără o victorie de pus pe pupitrul din Piața Roșie, nu poate forța limitele, precum o face adesea mesajul adresat de televiziuni exclusiv pentru publicul intern. Liderul de la Kremlin a reușit să transmită doar un mesaj de acceptare a stării de fapt din teatrul de operațiuni și, într-o măsură plauzibil de mare, de conservare a susținerii populare acestei operațiuni militare speciale, care nu angajează direct susținătorii. Așa cum a fost croită strategia de către ex-marele strateg ce anexa Crimeea în 2014 fără a trage un foc de armă, operațiunea specială era o acțiune a experților și a militarilor, pe care populația trebuia doar să o accepte. Sancțiunile încă nu se văd clar în economia rusă, care susține războiul din plata gazului și a petrolului de către clienții vechi europeni, gândiți a fi atât de dependenți de o singură sursă, încât să nu îndrăznească să se unească împotriva planurilor războinice ale Rusiei.

Strategul de la Kremlin a confundat însă motivele și cauzele succesului anterior acestei invazii a Ucrainei, fiind convins că doar politica lui genial de înțeleaptă i-a adus succesul în Georgia, Crimeea, Kazahstan. Greșeli repetate au făcut ca de Ziua Victoriei să nu apară nimic victorios de spus anul acesta, dincolo de eroismul înaintașilor care au luptat împotriva nazismului și de eroismul soldaților din teatrul de operațiuni din sudul Ucrainei, pe care îi felicită și îi încurajează să imite sacrificiul Strămoșilor. Nu sună deloc bine pentru militarii din teatrul de operațiuni artificiul propagandistic al acestui comportament sacrificeal.

 

Poate că strategii profunzi de pe vremea Războiului rece chiar au intrat în pană de planuri deștepte

 

E atât de puțin spus în acest mesaj pentru a mobiliza soldații pe front, încât pare că doar rațiuni de legitimare propagandistică, precum lipsa unei victorii clare pe teren, au făcut ca mesajul de anul acesta să fie atât de neconvingător pentru toate categoriile de populație din întreaga lume, minus cei 116-120 de milioane de cetățeni ruși care îi asigură legitimitatea la nivel național. Din perspectiva lor, acesta este un mesaj de conservare a opiniei inițiale din 21-24 februarie – nu se simt amenințați și nici trădați în vreun fel de o simplă ”operațiune militară specială” împotriva ”fasciștilor” ucraineni și pentru ”salvarea fraților ruși” din Ucraina.

Nu știm ce va apărea în planificarea Moscovei post-Ziua Victoriei, moment ce nu permitea să se spună orice, căci mesajul devenise mai intens așteptat decât niciodată de publicul extern Rusiei. Dar mesagerul ce propune o retrăire a Trecutului glorios prin Prezentul prea vag asemănător și lipsit de un Conducător explicit a spus atât de puțin, încât pare că trebuie să apară ceva nespus încă. Sau este doar așteptarea noastră falsă, prin care prea-credităm grupul de strategi de pe vremea sovietelor, neacceptând că mulți dintre ei s-au împăcat deja cu eșecul și chiar nu au nici un plan deștept – altul decât cel al amplificării atacurilor cu rachete, oarbe acum și ele?

----------

Ștefan Stănciugelu este autor a două cărți despre manipulare: ”Logica manipulării. 33 de tehnici de manipulare politică românească”, C.H. Beck, București, 2010; ”Manual anti-manipulare. Tehnici și cazuri”, C.H. Beck, București, 2012.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel