A treia Romă și islamul radical. Ruth Wasserman: Rușii sunt profesori ai propagandei. Au trasnferat și aplicat know-how-ul și palestinienilor

Darius Muresan |
Data publicării:
Propagandă rusă, imagine cu caracter ilustrativ
Propagandă rusă, imagine cu caracter ilustrativ

Fostă membru al Knessetului și expert pe Orient, Ruth Wasserman, a analizat la conferința internațională „Israel and Central Europe post October 7th” organizată la Budapesta de Europe Israel Press Association (EIPA), la care a participat și DefenseRomania, modul în care Rusia a influențat, de-a lungul decadelor, narativele islamice, subliniind capacitatea impresionantă a Moscovei de a modela povești și percepții care ajung să fie acceptate și integrate de comunități largi.

Aceasta a declarat că rușii sunt adevărați „profesori ai propagandei” și „maeștri ai narațiunii”, evidențiind că nu se limitează la propagandă internă, ci se extinde la modul în care narativele politice și religioase sunt infiltrate în mințile publicului larg, inclusiv în cadrul comunităților musulmane.

Potrivit acesteia, procesul de influențare a fost sistematic și de lungă durată. „Rușii, la început, au predat măiestria narațiunii. Au susținut-o, au perfecționat-o și au transmis-o mai departe”, a explicat ea. Mai mult, acest know-how a fost aplicat și asupra palestinienilor, pe care rușii i-au instruit „piatră cu piatră”, consolidând treptat un cadru narativ care să servească intereselor strategice ale Moscovei. Fostul politician israelian consideră că rezultatele sunt vizibile astăzi: „Este absolut uluitor ceea ce au realizat. Iar noi, israelienii, suntem incredibil de slabi la asta.”

Ruth Wasserman a subliniat și rolul altor actori regionali, cum ar fi Qatarul, care au adoptat aceste metode de propagandă și infiltrare, multiplicând efectele strategiei rusești.

În opinia sa, Qatarul pune în aplicare un plan extrem de bine coordonat, infiltrând ideologii și influențând centre culturale și comunități musulmane, cu impact semnificativ asupra opiniei publice occidentale, inclusiv în SUA. „Există doar 350.000 de qatarezi în lume, dar ei reușesc să țină jumătate din lume în priză”, a explicat aceasta, descriind mecanismele de influență care se bazează pe controlul narativ, oratorie și infiltrarea sistematică a ideilor în mințile oamenilor.

Fosta membră a Knessetului (n.r. - Parlamentul israelian) a atras atenția și asupra modului în care aceste strategii se extind dincolo de Orientul Mijlociu, influențând migrația ilegală și crearea de rețele islamiste în Europa și America. Ea a menționat exemplul Poloniei, unde de trei ani la granița cu Belarus apar grupuri de imigranți musulmani care încearcă să pătrundă cu forța, sau al Statelor Unite ale Americii, unde infiltrarea imigranților din Orientul Mijlociu creează celule islamiste în interiorul țării.

„Acesta este un proces planificat, sistematic, care urmărește slăbirea structurilor democratice și valorilor liberale occidentale”, a explicat WassermRuth an, subliniind că aceste tactici au fost exportate și replicate de alți actori internaționali.

Experta israeliană consideră că înțelegerea și denumirea clară a acestei probleme este esențială pentru contracararea efectelor propagandei. Ea atrage atenția că metodele folosite de ruși și de aliații lor sunt sofisticate, iar Occidentul trebuie să recunoască vulnerabilitățile sistemelor democratice care permit infiltrarea ideologică.

„Dacă ne uităm în oglindă și admintem problema, o putem aborda. Nu există soluții pentru tot, dar putem acționa strategic pentru a limita efectele propagandei”, a concluzionat Wasserman.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel