Zborul AI171, operat de un Boeing 787 Dreamliner cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolarea de pe aeroportul internațional Sardar Vallabhbhai Patel din Ahmedabad, India. Mai exact la doar 30 de secunde. Aeronava a pierdut brusc altitudine și s-a izbit de clădirea unei facultăți de medicină, provocând o explozie care a luat viețile tuturor celor aflați la bord, cu excepția unui pasager, și a altor 19 persoane aflate la sol.
Este cel mai mare dezastru aviatic din ultimul deceniu.
În raportul preliminar, anchetatorii au indicat că alimentarea cu combustibil a fost întreruptă la câteva secunde după decolare. Comutatoarele de control al combustibilului au fost oprite, ceea ce a dus la pierderea puterii motoarelor înainte ca avionul să părăsească perimetrul aeroportului. Oprirea comutatoarelor, care echivalează cu oprirea motoarelor, se face doar după aterizare, sau în situații de urgență când există un incendiu la motor.
Însă raportul preliminar nu a explicat de ce s-a produs această oprire, alimentând ipoteze care merg de la eroare umană la defecțiuni tehnice sau chiar acțiuni deliberate.
Să tragem aer în piept și să nu ne grăbim cu verdictele. Ce știm sigur până acum e că erau oprite comutatoarele de alimentare ale avionului 787 Dreamliner, dar raportul nu menționează încă cauza
Fost pilot de linie, în prezent lector la Universitatea Buckinghamshire din Marea Britanie, Marco Chan avertizează că este mult prea devreme pentru a trage concluzii. „Rolul unui raport preliminar este să redea cronologia, dovezile fizice și datele inițiale din înregistrările de zbor; evită în mod deliberat să tragă concluzii sau să atribuie vină,” explică Chan, potrivit France 24.
„O singură replică din cabina de pilotaj nu este dovada unei erori umane, iar raportul nu precizează de ce s-au mișcat comutatoarele sau dacă acțiunea a fost umană, mecanică sau electronică”, mai spune acesta.
Acea replică la care se referă Chan apare în transcrierea înregistrării audio din cabina de pilotaj. Unul dintre piloți întreabă de ce a fost oprit combustibilul, iar celălalt neagă că ar fi făcut acest lucru. O scurtă conversație care, în lipsa altor informații, a generat un val de teorii privind posibile greșeli umane sau chiar sinucidere cu intenție.
Asociațiile piloților au reacționat dur la aceste speculații. Și pe bună dreptate. Asociația Indiană a Piloților Comerciali a calificat aceste teorii drept „insinuări iresponsabile și nefondate”, în timp ce ALPA India, care reprezintă 800 de piloți, a acuzat AAIB de „lipsă de transparență” și a denunțat o „presupunere a vinovăției piloților”.
Chan spune că înțelege frustrarea colegilor săi. „În aviație, ne bazăm pe o cultură a siguranței bazată pe dovezi. Atribuirea prematură a vinei, fie că e vorba de piloți, autorități de reglementare sau producători, subminează această cultură și creează o anxietate publică inutilă.”
Trei scenarii posibile
Fostul pilot afirmă că există în prezent trei scenarii posibile: o acțiune neintenționată a echipajului, un eveniment electronic accidental sau o defecțiune a cablajului care a simulat comutarea întrerupătoarelor de combustibil. „În acest moment, nu avem suficiente dovezi pentru a ierarhiza aceste ipoteze,” spune Chan.
Admite că e aproape imposibil de oprit accidental comutatoarele. Nu e un buton pe care să îl apeși din greșeală cu cotul. Ambi piloți aveau o vastă experiență.
Nici defecțiunile mecanice sau electronice nu pot fi excluse. Boeing a emis recent o declarație în care afirmă că mecanismul de blocare al comutatoarelor de combustibil este sigur și nu necesită verificări suplimentare. Cu toate acestea, autoritățile din India și Coreea de Sud au cerut companiilor aeriene să inspecteze aceste componente pe mai multe modele de aeronave, inclusiv Boeing 787, semn că ancheta se intensifică.
Chan rămâne precaut, dar atent. „Trebuie să aflăm dacă varianta ‘blocat’ a acestor comutatoare era instalată pe această aeronavă și dacă funcționa corect. Este posibil ca hardware-ul să fi fost în regulă, dar să fi primit un semnal fals de oprire. Nu vom ști nimic sigur până nu se finalizează testele de laborator și dezasamblarea componentelor.”
El avertizează că etichetarea grăbită a accidentului drept „eroare de pilotaj” riscă să ascundă probleme sistemice. „S-a întâmplat și în trecut: se etichetează o tragedie drept ‘eroare umană’ și nu se mai caută cauzele mai profunde.”
Cu toate acestea, Chan se arată optimist: „AAIB a invitat deja observatori din mai multe organizații independente, un semn încurajator că mai mulți ochi neutri analizează datele. Dacă dovezile vor indica un defect de sistem, va fi dificil pentru oricine să se ascundă în spatele etichetei de ‘eroare umană’.”
Finalizarea investigației ar putea dura peste un an. „Este nevoie de luni întregi pentru a descărca și analiza datele corect. Se vor analiza registrele de întreținere din ultimii cinci ani și istoricul complet al celor doi piloți. Fiecare teorie va fi eliminată una câte una, până se va ajunge la adevăr,” spune Chan.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News