Puciul de la Moscova sau cum KGB-ul a învins o partidă pierdută. De la Kriucikov la Putin, cekiștii au pus mâna pe statul rus

În august 1991, tancurile și trupele aeropurtate intrau în capitala URSS, Moscova, iar un grup de oameni sus-puși din statul sovietic anunța că puterea este preluată de Comitetul de Stat pentru Starea de Urgență (GKChP). Mihail Gorbaciov, președintele URSS, era declarat inapt să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Mihail Gorbaciov

Există multe mărturii care vorbesc despre o stare de spaimă și incertitudine în capitalele republicilor care încă mai constituiau URSS la acel moment. Unii se dau eroi pentru că au refuzat să susțină GKChP, alții spun că micii decidenți au susținut cu ambele mâini ceea ce la Moscova se numea „reinstaurarea ordinii”.

Cert este că, la 21 august, tentativa de lovitură de stat eșuează, iar cei implicați sunt arestați, în frunte cu Vladimir Kriucikov, șeful KGB și, așa cum spun istoricii, unul dintre principalii lideri ai puciului.

Zilele din august sunt cruciale și pentru a înțelege ceea ce se întâmplă astăzi: războiul hibrid total dus de Rusia, dar și invazia pe scară largă a Ucrainei. Mergând puțin înainte, subliniez că anume atunci s-au făcut multe dintre erorile care astăzi ne costă vieți omenești și bani. Aceste erori au fost comise atât în interiorul fostei Uniuni Sovietice, cât și în marile cancelarii occidentale.

La 21 august este doborâtă statuia lui Feliks Dzerjinski din fața sediului central al KGB din Moscova. Anume acest personaj politic a creat CEKA, precursoarea serviciilor sovietice de securitate care au urmat, inclusiv NKVD și KGB, iar în Rusia democratică acestea au ajuns să fie reprezentate de FSB.

Din ceea ce vedem, lupul își schimbă părul, dar năravul rămâne același.

După prăbușirea, la propriu, a statuii lui Feliks Dzerjinski, toată lumea a răsuflat ușurată. Mulți au îngropat KGB-ul, crezând că Rusia are un alt viitor, unul luminos. Boris Elțîn însă s-a înconjurat de oameni din fostul KGB și nu a dat ascultare aliaților săi care au cerut, sus și tare, lustrație.

Aici avem prima lecție: de ce am eșuat în construcția unei Europe democratice, cel puțin în acest spațiu din sud-estul bătrânului continent.

Alexandr Korjakov a fost cel care a organizat Serviciul de Pază al președintelui Rusiei, deoarece Elțîn nu avea încredere în Direcția a V-a a KGB, direcția care se ocupa de securitatea înalților oficiali sovietici. Korjakov a fost el însuși un exponent al acelei direcții.

Între 1991 și 1993, Rusia părea că merge pe calea democratizării: tentative de aderare la Consiliul Europei, statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, primiri la Casa Albă, glume cu președintele Bill Clinton.

În paralel, oamenii din anturajul președintelui Elțîn, care în 1991 ieșiseră cu mâinile goale pentru a-i asigura victoria, cereau lustrație.

DemRossia, mișcarea politică din care făceau parte și Egor Gaidar și Galina Starovoitova, cerea cu insistență o lege a lustrației. Starovoitova a fost asasinată în 1998 de persoane asociate grupării lui Vladimir Barsukov-Kumarin, un partener de afaceri al administrației orașului Sankt-Petersburg, despre care presa a scris că ar fi fost în contact direct cu Vladimir Putin, pe atunci viceprimar al celui de-al doilea oraș al Rusiei.

Vladimir Putin

Anul 1993 este anul în care KGB face prima mișcare ce urma să-i aducă dividende frumoase.

Majoritatea procomunistă din Sovietul Suprem al Rusiei, Parlamentul de la acea vreme, inițiază, conform unora, procedura de demitere a președintelui Boris Elțîn, iar, conform altora, o tentativă de lovitură de stat.

Toată această operațiune a dus la faptul că, pe 3 octombrie 1993, tancurile din subordinea lui Boris Elțîn au deschis focul asupra clădirii Casei Albe din Moscova, actualul sediu al Guvernului rus, aceeași clădire pe care însuși Elțîn o apărase în 1991.

Aceste lovituri au dus la desființarea fostului Soviet Suprem și la adoptarea Constituției care a făcut din Rusia un stat cu puteri prezidențiale extrem de largi.

În tot acest război pentru Constituția lui Elțîn, președintele a fost ajutat de oameni din fostul KGB, după cum ne povestește însuși Alexandr Korjakov în memoriile sale, cât și de cei din Armată.

De atunci, regimul de la Kremlin începe să se bazeze pe siloviki, aparatul de forță care va ajunge, pe timpul lui Vladimir Putin, la stadiul de aparat de represiune.

În paralel, oamenii din fostul KGB, instituție deja despărțită în SVR (Serviciul de Informații Externe) și FSK (Serviciul Federal de Contrainformații), care va deveni în curând FSB, se implicau în afaceri.

Apropo, implicarea lor în afaceri a avut loc în întreg spațiul ex-sovietic, nu doar în Rusia.

Foștii sau, pe atunci, încă aflați în serviciu ofițeri din KGB ofereau consultanță sau chiar erau implicați în paza unor grupări criminale sau a unor oligarhi care apăreau în Rusia.

Implicarea oamenilor din fostul KGB în lumea criminală o găsim în memoriile scrise de liderul grupării criminale Orehovskaia, Serghei Butorin, condamnat la detenție pe viață, sau în cele ale asasinului la comandă Aleksei Șerstobitov, condamnat la 24 de ani de închisoare și între timp eliberat, dar și în interviurile unor lideri ai lumii criminale sau ale unor foști ofițeri FSB, cum este Aleksandr Litvinenko.

Este lesne de înțeles că cei din KGB, având până în 1991 o vastă rețea de informatori și ofițeri, au controlat înflorirea lumii criminale, atât pentru acumularea de capital, cât și pentru a induce în societatea rusă „necesitatea unei mâini foarte tari care să aducă disciplină”.

Apropo, sintagma „disciplină” era preferată de Iuri Andropov, un alt fost șef al KGB și unul dintre idolii lui Vladimir Putin, așa cum acesta a recunoscut în mai multe interviuri.

Anul 1996 este anul unei noi cotituri în favoarea KGB pentru acapararea Kremlinului.

Ratingul lui Boris Elțîn este de circa 3–5%, iar alegerile prezidențiale bat la ușă. Lumea trăiește din ce în ce mai greu, lumea criminală omoară oameni în fiecare zi. Conform statisticilor, în Moscova, în anii 1993–1996, anual erau asasinate la comandă circa 900 de persoane, ceea ce ne arată un coeficient de cel puțin două asasinate pe zi.

În paralel, micul război victorios din Cecenia, început în 1994, s-a transformat într-o baie de sânge.

Boris Elțîn, slăbit, bolnav și, conform memoriilor apropiaților, dependent de alcool, are nevoie de aliați și îi găsește în oamenii din KGB și în oligarhi.

Boris Elțîn și Vladimir Putin, în timpul predării puterii în 1999. Foto: Kremlin

La începutul campaniei pentru Elțîn lucrează două staffuri de campanie: unul condus de Alexandr Korjakov, șeful pazei prezidențiale și fost ofițer al Direcției a V-a a KGB, Vladimir Barsukov și Oleg Soskoveț, vicepremier.

Celălalt staff este condus de Anatoli Ciubais, pus acolo la inițiativa lui Boris Berezovski, care a și adunat banii marilor magnați pentru campanie.

Elțîn câștigă acele alegeri, dar nu mai poate conduce cu adevărat.

O altă mișcare pe tabla de șah realizată de KGB a fost ultima decadă a lui Boris Elțîn, cu eliminarea procurorului general Iuri Skuratov, care îndrăznise să deschidă o anchetă privind suspiciuni de corupție în care erau vizate persoane din familia președintelui.

Apropo, în această operațiune a fost implicat direct Vladimir Putin, devenit deja director al FSB.

Această incursiune în istoria recentă a Rusiei ne arată că toate provocările care ne stau astăzi în față se datorează lipsei de viziune și a dorinței reale de a reforma statul fost comunist, indiferent că este vorba despre Rusia sau despre Republica Moldova.

KGB a primit o lovitură în 1991, când, dintr-o sperietoare, s-a transformat într-un animal hăituit, dar extrem de abil.

Au început să investească energie în așa-zisa securitate a unor oameni importanți sau a unor grupuri de interese, au investit în corupție și în scheme de îmbogățire peste noapte. Aceste scheme erau transfrontaliere. S-au făcut oameni utili, necesari chiar, în unele cazuri și, timp de zece ani, au reușit să întoarcă soarta unui joc care părea pierdut.

Vladimir Putin, 1999, în timpul președinției interimare, photo source: Kremlin

Au jucat pe slăbiciuni și frici.

Cancelariile occidentale au căzut și ele în aceste capcane.

De la locuri în consiliile de administrație ale unor giganți energetici, la sinceritatea din ochii lui Putin sau la cruciulița salvată dintr-un incendiu, toate aceste erori au dus la Europa zilelor noastre, cu război la graniță, cu război hibrid și miliarde de euro investiți în arme, nu în educație, sănătate sau energie verde.

Eroarea Occidentului a fost credința că Războiul Rece nu poate reveni și că un război în care ai învins nu te mai poate amenința, la fel cum un KGB nu se mai poate reinventa.

Dacă KGB a reînviat, războiul este un lucru și mai ușor de resuscitat...