Coliziune misterioasă în Marea Chinei: Ce a lovit, de fapt, submarinul american USS Connecticut? Val de acuze între SUA și China

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: U.S. Navy
Sursă foto: U.S. Navy

La începutul acestei luni submarinul nuclear USS Connecticut a lovit un obiect neidentificat în Marea Chinei de Sud, o regiune revendicată aproape în totalitate de Beijing.

Incidentul a avut loc pe data de 2 octombrie, însă U.S. Navy l-a raportat pe data de 8 octombrie, iar de atunci anunțul a făcut numeroase valuri și a dat naștere unor acuze între Washington și Beijing.

„USS Connecticut a lovit un obiect pe data de 2 octombrie în timp ce naviga în imersiune în apele internaționale din Indo-Pacific”, informa la începutul acestei luni U.S. Navy.

Deși mai mulți marinari americani au fost răniți ca urmare a incidentului, din fericire, niciunul nu a suferit răni care să le pună viața în pericol.

Flota Statelor Unite din Pacific a mai precizat că submarinul se află în stare operabilă iar sistemele de propulsie nucleară nu au fost afectate în urma coliziunii.

U.S. Naval Institute News (USNI) scrie ieri că U.S. Navy încă nu a finalizat ancheta și nu poate stabili încă ce a lovit USS Connecticut. Submarinul nuclear se află la Guam unde e supus unor lucrări de mentenanță.

USNI News precizează, citând surse din domeniul din zona apărării americane, că, potrivit primelor indicii, e posibil ca USS Connecticut să fi lovit o formă de relief subacvatică.

Dacă într-adevăr a USS Connecticut a lovit teren subacvatic, se ridică un semn de întrebare în ceea ce privește harta marină pe care o folosea submarinul.

În orice caz informația nu e confirmată de nicio sursă oficială. Rămâne, desigur, și varianta în care USS Connecticut ar fi lovit resturi subacvatice sau chiar și o altă navă.

Până când Marina americană va oferi date oficiale, toate aceste scenarii sunt speculații.

 

China acuză SUA de mușamalizare. Washingtonul răspunde

 

Beijingul acuză însă partea americană că nu e transparentă cu ceea ce s-a întâmplat în Marea Chinei de Sud la începutul acestei luni.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing, Zhao Lijian, în cursul acestei săptămâni, a declarat că Beijingul e „profund îngrijorat” cu ceea ce s-a întâmplat în Marea Chinei de Sud. 

Oficialul chinez a acuzat SUA de „iresponsabilitate” prin faptul că nu oferă detalii despre incidentul în care a fost implicat submarinul USS Connecticut. Din cauza lipsei informațiilor de la Wahington, „China are toate motivele să pună la îndoială ceea ce SUA au prezentat și intenția pe care acestea o au”, precizează Zhao, potrivit Business Insider.

„Ce misiune secretă avea USS Connecticut în Marea Chinei de Sud? Cu ce a intrat în coliziune? Cum s-a ajuns la acest incident?”, s-a întrebat retoric oficialul chinez. „A existat oare o scurgere nucleară care să contamineze mediul marin?”, a conchis Zhao. 

Oficialul chinez a mai acuzat SUA de „mentalitate învechită”, cu referire la retorica Războiului Rece, dar și de faptul că, sub „pretextul libertății de navigație”, americanii creează tensiuni majore în Marea Chinei de Sud.

În ceea ce privește acuzația de mușamalizare, Washigtonul a răspuns deja pe 12 octombrie, când secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby, a răspuns chinezilor considerând, ironic, că SUA au apelat la un mod „ciudat de mușamalizare” după ce a oferit informații despre incident.

Pentagonul neagă acuzele Beijingului și spune că oferirea informațiilor despre incident și anchetă reprezintă o dovadă de transparență.

Submarinul nuclear USS Connecticut din clasa Seawolf a intrat în serviciul U.S. Navy în 1998.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel