Armata americană se pregătește pentru realizarea unei „autostrăzi spațiale”, cu opriri la boxe

Cătălin Costea |
Data publicării:

Comandamentul Transporturilor și Forțele Spațiale din cadrul armatei americane au în vedere un viitor sistem de “autostrăzi spațiale” pe care Statele Unite, partenerii comerciali și aliații acestora ar putea efectua călătorii regulate pe Lună sau mai departe, folosind mai multe stații unde ar putea fi efectuate activitățile de reaprovizionare, realimentare și întreținere.

Departamentele americane se gândesc încă de pe acum să pună în funcțiune aceste noduri (hub-uri) orbitale nu doar pentru a face călătoria spre Lună, de 384.400 km, puțin mai confortabilă, dar și pentru a realiza acest lucru înaintea Chinei, după cum citează site-ul americanmilitarynews oficiali din domeniul apărării.

„Există un avantaj de primă mutare aici”, a declarat generalul de brigadă John Olson pe 22 octombrie, în cadrul unui seminar despre logistica spațială organizat de Asociația Națională de Transport pentru Apărare.

„Am văzut politici declarate, în special de către chinezi”, cu privire la ambițiile lor spațiale, a spus Olson. „Îmi propun să ajut națiunea noastră să avanseze în strânsă colaborare cu TRANSCOM și cu celelalte elemente de conducere ale noastre pentru a realiza primii acest lucru.”

„Pentru că astfel stabilim standardul, stabilim doctrina, guvernarea pe baza principiilor în care credem”, a întărit Olson. „Și, la fel cum engleza este limba Organizației Internaționale a Aviației Civile, cred că și pentru spațiu tot engleza trebuie să fie folosită [...], nu mandarina.”

 

SUA și China, într-o cursă pentru a reveni pe Lună

 

SUA și China sunt deja într-o cursă nu foarte subtilă pentru a reveni pe Lună. Primii care vor ajunge vor putea ocupa zonele lunare cele mai avantajoase pentru a construi o bază lunară care ar putea accesa gheața pentru a obține apă (în urmă cu un an, pe 26 octombrie 2020, NASA a publicat primele imagini cu o zonă a Lunii care conține gheață).

2. -imagine fara descriere- (spatiu-sua_13150500.jpg)

Tratatul din 1967 privind spațiul cosmic nu permite unei națiuni să revendice vreo zonă a Lunii și nici nu permite unei țări să pretindă suveranitate asupra spațiului. Însă dacă SUA și aliații săi vor să mențină accesul deschis către Lună și dincolo de aceasta, ar putea fi nevoiți să ajungă acolo înainte de China, consideră Olson.

„Ei cred că Luna este un destin evident pentru ei. Face parte din economia lor, face parte din ecuația lor de securitate [...].  Dacă China acumulează active pe Lună sau printr-un centru cislunar major și apoi face o revendicare teritorială asupra acelui pasaj, așa cum a făcut cu Insulele Spratly din Marea Chinei de Sud, asta ar putea fi problematic”, a mai precizat Olson.

Un material video prezentat la conferință a arătat cum pozițiile hub-urilor pe orbita joasă a Pământului, pe cea geosincronă și pe orbita cislunară ar oferi o cale eficientă de călătorie spre Lună.

„În acest deceniu, probabil până la jumătatea deceniului, vom începe să vedem că au loc primele operațiuni pe suprafața lunară”, a declarat în cadrul aceluiași eveniment Sam Ximenes, directorul executiv al Exploration Architecture Corporation (XArc).

Anul trecut, au fost investite peste 7,2 miliarde de dolari în companii spațiale mici, concentrate inițial pe accesarea spațiului și a orbitei terestre joase, iar acum se observă că banii se deplasează în domeniul facilităților spațiale de depozitare,  a mai declarat Ximenes, precizând că interesul va crește pe măsură ce mai multe companii  și țări stabilesc baze lunare. „Vor fi misiuni de reaprovizionare, pe măsură ce obținem baze acolo, va fi nevoia de schimbarea echipajelor, așa că acest lanț de aprovizionare spațială al viitorului va veni.”

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel