Declarațiile recente ale președintelui Volodimir Zelenski, făcute pe 20 decembrie, trădează o recalibrare strategică dictată de un instinct de supraviețuire politică, o acceptare amară a faptului că, în actualul ecosistem global, Statele Unite conduse de Donald Trump rămân singurul actor capabil să exercite o „forță” suficientă pentru a opri mașinăria de război a Rusiei.
Vidul de putere din spatele „alternativelor”
Afirmația lui Zelenski - „Alternativele la sprijinul SUA sunt incerte” - nu este doar o curtoazie diplomatică față de Casa Albă, ci un diagnostic pus neputinței celorlalți actori internaționali. Dacă privim lucid tabloul geopolitic, observăm că, deși statele europene, alături de Japonia și Canada, rămân aliați de nădejde, ele nu posedă greutatea strategică necesară pentru a impune un armistițiu Rusiei.
Europa rămâne fragmentată politic și limitată militar - ea poate susține reziliența Ucrainei prin resurse, dar nu are pârghiile necesare pentru a dicta termenii unei păci durabile în fața unui agresor care ameninţă constant cu utilizarea armelor nucleare.
În același timp, speranțele legate de o mediere din partea Chinei par să se fi risipit complet. Zelenski a fost neobișnuit de tranșant în această privință, subliniind că Beijingul nu manifestă nicio dorință reală de a pune capăt războiului.
Pentru Xi Jinping, un conflict prelungit care epuizează resursele occidentale este un scenariu acceptabil, dacă nu chiar dezirabil, fapt ce anulează rolul Chinei de arbitru onest.
Nici măcar implicarea unor state din Orientul Mijlociu nu poate substitui autoritatea Washingtonului. În acest context, „forța” lui Trump despre care vorbește liderul de la Kiev este, în realitate, singura pârghie de presiune care mai poate produce o reacție la Moscova, fiind un pariu pe imprevizibilitatea și capacitatea tranzacțională a liderului american.
Miami: Diplomația de tip „business” și liniile roșii ale Ucrainei
Formatul negocierilor din Florida, avându-i în prim-plan pe Steve Witkoff și Jared Kushner, ne indică o schimbare de paradigmă fundamentală. Nu mai vorbim despre diplomația clasică, de tratat, ci despre o negociere de tip real estate geopolitic.
Însă, aici intervine coliziunea cu realitatea de pe teren. Zelenski a identificat clar cele trei „noduri gordiene” ale acestor discuții: controlul asupra teritoriilor, situația Centralei Nucleare Zaporojie și fondurile pentru reconstrucția țării.
O atenție deosebită merită propunerea americană ca regiunea Donețk să devină o „zonă economică liberă”, aflată sub autoritatea Kievului, dar fără prezență militară ucraineană. Respingerea categorică a acestui plan de către Zelenski este pe deplin justificată de experiența ultimului deceniu.
Istoria agresiunii ruse ne învață că orice vid militar ucrainean este imediat umplut de forțele Moscovei sub diverse pretexte. Cererea lui Zelenski pentru „pași în oglindă”, o retragere rusă echivalentă cu cea ucraineană, pare singura soluție logică, însă rămâne greu de crezut că Putin va accepta să cedeze terenul câștigat prin sânge.
Mai mult, discuția despre controlul partajat al centralei de la Zaporojie pare o fantezie tehnică, deoarece sincronizarea rețelelor electrice între sistemul european și cel rus este aproape imposibilă fără riscuri nucleare majore.
Între maximalismul lui Putin și pragmatismul lui Trump
În timp ce emisarul rus Kirill Dmitriev postează imagini idilice cu palmieri din Miami, pe front realitatea rămâne una de uzură.
Putin a reconfirmat, în recentele sale intervenții, că obiectivele sale rămân maximaliste, iar capturarea recentă a unor sate din regiunile Sumî și Donețk demonstrează că Moscova folosește diplomația doar ca paravan pentru continuarea ofensivei.
Zelenski se află astfel într-o menghină istorică: este presat de administrația Trump să accepte concesii dureroase, în timp ce opinia publică ucraineană și realitatea militară îi interzic cedările teritoriale de jure.
Pariul lui Zelenski pe Trump este unul al disperării calculate. El înțelege că fără Washington, Ucraina riscă o epuizare lentă sub privirea neputincioasă a Europei.
Totuși, succesul acestui demers depinde de capacitatea președintelui american de a-l convinge pe Putin că prețul continuării invaziei va fi mai mare decât prețul unei păci imperfecte.
Sâmbăta aceasta, la Miami, nu s-a obținut niciun progres vizibil, Washingtonul limitându-se la a pune întrebări la care Moscova trebuie să răspundă. Rămâne de văzut dacă „forța” SUA va însemna o pace justă sau doar o capitulare amânată, mascată sub termeni economici care nu pot șterge frica de o nouă agresiune rusească.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
