Una caldă, alta rece: Avionul turc de generația a 5-a KAAN e la mare căutare, dar turcii riscă să piardă un contract major dacă nu vor găsi o alternativă la componentele americane

Deși Indonezia a semnat un contract cu Turcia în iulie anul trecut pentru achiziționarea a 48 de astfel de avioane de vânătoare, cu planuri de livrare pe parcursul a 10 ani, acordul ar putea fi perturbat din cauza unei „probleme grave” pe care Jakarta o consideră ca reprezentând o amenințare majoră pentru securitatea sa.

Proiectul turcesc „Kaan” s-a transformat brusc într-un punct sensibil de dispută, deoarece oficialii indonezieni consideră că prezența oricărei componente americane în aeronavă constituie o „problemă gravă” care le amenință suveranitatea în materie de apărare.

Programul de avioane de vânătoare turcești prezintă o oportunitate atractivă de a trece direct la un avion de vânătoare de generația a cincea, ocolind modernizările graduale, și apare ca o alternativă mai puțin restrictivă la F-35-ul american. Indonezia și-a manifestat un interes clar pentru această aeronavă, dar cu o condiție nenegociabilă: să nu conțină componente americane.

Fără echipamente SUA e greu de crezut că poate exista KAAN

Kaan, primul avion de generația a 5-a a Turciei. Foto: Havelsan

Această condiție nu este doar un detaliu tehnic, ci mai degrabă nucleul viziunii strategice a Indoneziei pentru următorul deceniu. Jakarta a suferit în mod repetat din cauza restricțiilor la export impuse de SUA ca urmare a problemelor sale legate de drepturile omului sau a dezacordurilor politice și se teme că orice componentă majoră a SUA ar oferi Washingtonului posibilitatea de a scoate din funcțiune întreaga flotă în orice criză viitoare.

Condiția vizează atingerea a trei obiective interconectate: reducerea riscului de sancțiuni, obținerea unei mai mari libertăți în alegerea partenerilor și construirea unei expertize industriale locale pe termen lung.

Pentru Turcia, producerea unei versiuni a „Kaan” complet lipsite de componente americane reprezintă o provocare complexă din punct de vedere ingineresc și politic. Avioanele moderne se bazează pe lanțuri de aprovizionare globale interconectate, iar înlocuirea oricărei piese fabricate în SUA înseamnă un proces complet de reproiectare, testare și calificare, ceea ce prelungește semnificativ termenele și crește costurile. Experiența anterioară a Turciei cu excluderea sa din programul F-35 și sancțiunile S-400 demonstrează dificultatea de a obține independența completă peste noapte.

Forțele Aeriene Indoneziene au „coloana vertebrală” americană, dar vor să renunțe la ea

F-16 Fighting Falcon sub comanda SUA, dislocat în Coreea. Photo source: U.S. Air Force

Indonezia lucrează în prezent la modernizarea flotei sale aeriene îmbătrânite, după ce a semnat un acord important pentru achiziționarea a 42 de avioane de vânătoare franceze Rafale și ia în considerare și alte oferte din partea mai multor țări.

Forțele Aeriene Indoneziene dețin teoretic aproximativ 100 de avioane de vânătoare, dar doar 60 sunt operaționale în mod regulat din cauza fuselajelor îmbătrânite și a dificultății de a procura piese de schimb.

Flota de bază este formată din aproximativ 30 de avioane F-16 C/D fabricate în SUA, o escadrilă mixtă de avioane rusești Su-27 și Su-30 și aproximativ 20 de avioane ușoare britanice Hawk 200. Acest mix nu mai este suficient pentru a contracara amenințările tot mai mari din Asia de Sud-Est, în special având în vedere că Singapore, Australia și China se înarmează cu aeronave mai moderne.

În prezent, oficialii indonezieni au confirmat că discuțiile cu Ankara vor progresa doar dacă se vor oferi garanții obligatorii și termene clare pentru un lanț de aprovizionare complet lipsit de orice componentă americană. În timp ce Egiptul și Arabia Saudită urmăresc proiectul cu mare interes ca o opțiune potențială pentru a-și spori capacitățile aeriene, soarta acordului „Kaan” rămâne condiționată de capacitatea Turciei de a livra o aeronavă complet „curată” de orice influență americană.