Pe hârtie, Suhoi-57 Felon arată impresionant: viteză 2 Mach, rază de acțiune de peste 3.500 de kilometri, tun de 30 mm, rachete hipersonice și fuzelajul aerodinamic al unui avion stealth de ultimă generație. Pe câmpul de luptă real și în mediile de analiză, tabloul apare cu totul diferit.
![]()
„Su-57 nu este nicăieri aproape de F-35, din același motiv pentru care F/A-18 Super Hornets nu sunt aproape de F-35", spune Abhirup Sengupta, expert în aviație militară. „Decalajul în stealth și, în ultimă instanță, în conștientizarea situațională este pur și simplu copleșitor."
Argumentul central al criticilor nu ține de viteză sau de manevrabilitate - domenii în care avionul rus chiar performează respectabil - ci de secțiunea radar transversală (RCS). Conform propriului brevet depus de compania Suhoi, aeronava Su-57 are un RCS frontal cuprins între 0,1 și 1 metri pătrați.
Adică același profil radar ca al unui F/A-18 Super Hornet sau al unei rachete de croazieră Tomahawk. Niciuna dintre aceste platforme nu este considerată stealth. Prin comparație, F-35 are un RCS de aproximativ 0,001 metri pătrați, de 1.000 de ori mai mic.
Consecința tactică este că F-35 poate detecta Su-57 de la o distanță de șase ori mai mare decât cea de la care Su-57 ar putea detecta F-35.
Unde este avionul în războiul din Ucraina?
Conflictul din Ucraina a devenit, involuntar, cel mai elocvent teren de demonstrație al limitelor aviației militare ruse. Adam Daymude, fost pilot de E/A-18 Growler în US Navy, a comentat situația fără menajamente: „Uită de Su-57 sau de echivalentul MiG, nu sunt cu adevărat operaționale. Rusia nu are stealth adevărat, iar noi aflăm în timp real cât de important este lucrul acesta."
Daymude a invocat și campaniile aeriene israeliene asupra Iranului: „Israelienii au decimat apărarea aeriană iraniană în câteva zile, cu pierderi minime, folosind F-35I. Rusia, în schimb, nu a reușit superioritatea aeriană deasupra Ucrainei, în ciuda unui arsenal considerabil."
Kris Osborn, fost consilier al Pentagonului, descrie diferențele conceptuale dintre cele două filozofii de proiectare astfel: „Su-57 reprezintă vârful designului rus cinematic, prioritizând viteza și manevrabilitatea. F-35 prioritizează rețeaua de anihilare."
Cu alte cuvinte, Rusia a construit un avion excelent pentru o luptă aeriană care nu mai există.
32 de avioane contra 1.300
![]()
Dincolo de performanța tehnică, există o problemă și mai mare. Forțele Aerocosmice din Rusia dispun în prezent de aproximativ 32–42 de Su-57, un număr remarcabil de mic pentru un avion prezentat drept pilonul superiorității aeriene ruse. Asta în timp ce SUA operează peste 1.300 de F-35, fără a număra flota NATO în creștere.
Rusia și-a propus să dețină 76 de Su-57 până în 2027. Pare o țintă pe cât de puțin probabilă - fiind vorba de o creștere de 100% în mai puțin de doi ani - pe atât de nesemnificativă numeric.
Singurul client de export confirmat public este Algeria, care a comandat 14 avioane în 2019 și a primit, până în martie 2026, doar două exemplare. „Rusia va lupta probabil să respecte termenele față de Algeria", notează analiștii de la 19FortyFive.
Dezastrul de la Shanghai
Dacă mai era nevoie de o confirmare a decalajului față de concurență, episodul din noiembrie 2024 de la Expoziția Aerospațială Internațională din China a oferit-o în cel mai stânjenitor mod posibil.
Rusia a trimis un prototip, nu un model de producție. Utilizatorii chinezi de social media (într-o țară care se prezintă drept aliata Moscovei în parteneriatul „fără limite") au catalogat imediat defectele vizibile: nituri și șuruburi expuse pe fuzelaj, secțiuni de panouri prost aliniate, toleranțe de fabricație slabe. Același tip de critici pe care le-ar adresa oricărui avion de calitate inferioară.
Între timp, China și-a extins dramatic fabricile pentru J-20 și J-35, ajungând la o capacitate de producție estimată la 300–400 de avioane de luptă anual.
Industria aeronautică rusă este în criză
Problemele Su-57 sunt, de fapt, simptomele unei boli mai vechi. Sancțiunile occidentale impuse după 2022 au tăiat accesul Rusiei la componente esențiale precum avionică, sisteme electronice sau echipamente de precizie. Potrivit The Moscow Times, Rusia a importat totuși peste un miliard de dolari în componente aeronautice occidentale de la începerea războiului, redirecționate prin țări terțe sau procurate prin rețele de piață gri.
Un raport al Royal United Services Institute (RUSI) avertizează că lanțul de aprovizionare al Suhoi conține vulnerabilități critice. Mai multe componente cheie depind de echipamente occidentale pentru calibrare și prelucrare de precizie.
„Extinderea sancțiunilor împotriva furnizorilor din al doilea și al treilea nivel ai Suhoi ar putea perturba serios producția și ar atrage atenția clienților de export asupra riscului de a deveni dependenți de Rusia", concluzionează raportul.
Generația a 6-a? Desigur
Ceea ce nu poate lipsi din portretul Su-57 este afirmația că avionul ar urma să devină „primul avion de luptă de generația a șasea din lume". Viktor Bondarev, fost comandant al Forțelor Aerospatiale Ruse, a declarat pentru TASS: „Este cel mai bun avion din punct de vedere al caracteristicilor stealth. Incorporează tot ce este mai bun în știința aviației mondiale."
Declarația a fost publicată de aceeași agenție de stat care a relatat, cu luni înainte, că Rusia întâmpinase dificultăți în livrarea unui motor nou (aflat în dezvoltare de un deceniu) pentru același avion.
Statele Unite și China lucrează deja la avioane de generația a șasea (F-47, respectiv programele PLAAF). Rusia, în cel mai optimist scenariu, are un avion care îndeplinește parțial standardele generației a cincea.
Concluzia realistă este că, la această oră, Su-57 este un avion bun dintr-o altă epocă a gândirii tactice, construit de o industrie sub presiune, prezentat agresiv de un stat care a transformat narațiunea militară în instrument de politică internă și externă. Are viteza, are manevrabilitate, dar în războiul aerian al acestui secol contează mai mult cine vede și lovește primul.