Vremurile în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii au trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, afirmând că acum Germania şi China se...
Opozantul rus Aleksei Navalnîi l-a acuzat pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder că protejează criminali şi că ia bani de la preşedintele rus Vladimir Putin, relatează DPA.
Analiștilor, jurnaliștilor și bloggerilor le place să-i compare pe actualii lideri din Rusia și Turcia. Adevărul este că între aceștia se pot face multe paralele, se precizează într-o...
Președinții Rusiei și ai Coreei de Nord i-au trimis mesaje de încurajare preşedintelui american, Donald Trump, după ce acesta a anunțat că este infectat cu COVID-19.
Liderul opoziției ruse, Alexei Navalny, a acordat primul său mare interviu după ce a ieșit din comă în clinica germană Sharite. El și-a împărtășit gândurile cu jurnaliștii publicației...
Unul dintre cei mai important politicieni germani, membru al partidului Uniunea Creștină Democrată (CDU), Friedrich Merz a criticat dur politica președintelui rus Vladimir Putin. "Acest om și...
Liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat miercuri că i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să-i aprovizioneze ţara cu mai multe tipuri de arme, relatează agenţia de ştiri de stat...
În Franța, a fost publicată o carte cu titlul „Cele patru războaie ale lui Putin”, dedicată președintelui Federației Ruse, care este scrisă de istoricul și jurnalistul rus, Serghei...
Rusia va acorda Belarusului un credit de stat în valoare de 1,5 miliarde de dolari, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu omologul său din Belarus, Alexander Lukașenko.
Agenția de presă rusă RIA Novosti a preluat azi, o declarație făcută la postul Polskie Radio 24 de profesorul Petr Grokhmalski de la Academia de Științe Militare, potrivit căruia, Polonia...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat marţi că dacă regimul său cade, Rusia va urma, după o lună de proteste fără precedent împotriva realegerii sale despre care el spune că...
Rusia continuă să ofere declaraţii contradictorii, de la o zi la alta, privind situaţia din Belarus şi modul în care ar urma să-l sprijine pe Lukaşenko. Săptămâna trecută, Vladimir Putin...
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi că omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko i-a cerut să creeze o forţă de poliţie de rezervă pentru un eventual sprijin care să fie acordat...
Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko, aflat în dificultate în urma unei masive mişcări de contestare post-electorală, a respins sâmbătă orice mediere externă între el şi opoziţie...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat - duminică, la Sankt-Petersburg - că Marina militară rusă va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare, acestea - potrivit...
Pe 20 iulie, în Federația Rusă, a fost organizată Ziua unică de începere a construcției de nave de suprafață și submarine. Cu această ocazie, în trei Șantiere Navale, au fost organizate,...
Ministrul rus al apărării, general de armată Serghei Șoigu, a anunțat, azi, în cadrul unei consfătuiri cu conducerea ministerului, că, la ordinul comandantului suprem al Forțelor Armate, în...
Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul federal german Angela Merkel au discutat la telefon despre apelul Kievului în vederea modificării actualului acord de încetare a focului în...
Dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS, stipulat în Constituţia din 1922 promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o bombă cu efect întârziat care a permis dezintegrarea...
Referendumul care îi permite preşedintelui rus Vladimir Putin să se menţină la putere pentru alţi 16 ani a fost fraudat, a acuzat joi asociaţia independentă pentru apărarea drepturilor...
Cetăţenii ruşi au aprobat cu largă majoritate reforma constituţională supusă referendumului, permiţându-i astfel preşedintelui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate şi...
Circa 76% dintre ruşi au votat până în prezent în favoarea reformelor constituţionale care i-ar putea permite preşedintelui rus Vladimir Putin să rămână la putere până în 2036, conform...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a acceptat vineri o invitaţie din partea omologului său rus Vladimir Putin de a face o vizită în Rusia, probabil înainte de sfârşitul anului, a anunţat...
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukanşenko, a acuzat joi deopotrivă Rusia şi Polonia de ingerinţă în alegerile care vor avea loc la 9 august, în plină campanie de represiune denunţată...
Anatol Șalaru, fost ministru al Apărării la Chișinău și lider al formațiunii unioniste Partidul Unității Naționale, a atras atenția cu privire la strategia Federației Ruse.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat luni la nou construita catedrală a armatei ruse pentru a le aduce un omagiu soldaţilor morţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi pentru a...