Rusia construiește un nou punct de comandă al Forțelor Nucleare Strategice, destinat să reziste loviturii nucleare

racheta_rusia_35853000
Președintele rus, Vladimir Putin, a continuat, pe 11.11.2020, seria consultărilor pe teme militare cu conducerile Ministerului Apărării, departamentelor federale și întreprinderilor din industria de apărare. Întâlnirea a fost consacrată sistemului de conducere al Forțelor Nucleare Strategice.

“După cum am fost informat, crearea unui nou punct de comandă pentru conducerea Forțelor Nucleare Strategice se află în etapa finală. Acesta va avea o protecție aproape absolută”, a declarat președintele.

Vladimir Putin a subliniat faptul că sistemul de conducere a armelor nucleare trebuie să fie deosebit de rezistent. Această proprietate ar trebui păstrată chiar și atunci când este executat un atac din partea adversarului.

“Este important ca toate echipamentele, tehnica, sistemele de comunicații pentru conducerea Forțelor Nucleare Strategice să continue să fie moderne, simple și fiabile, cum ar fi o pușcă de asalt Kalashnikov. Astfel încât acestea să poată fi modernizate în mod constant și planificat. Ele trebuie să se bazeze pe tehnologii autohtone avansate și soluții inginerești”, a precizat Putin.

Redactorul-șef al revistei Apărarea Națională, Igor Korotchenko, a declarat pentru agenția de presă RIA Novosti că noul punct de comandă al Forțelor Nucleare Strategice din Federația Rusă va rezista unui atac global rapid al Statelor Unite și va fi capabil să emită o comandă pentru efectuarea unui atac de răspuns.

“Vladimir Putin a atras atenția asupra îmbunătățirii protecției sistemului de conducere centralizată a Forțelor Nucleare Strategice. Acest lucru se datorează faptului că, în prezent, Statele Unite implementează în mod activ conceptul unui atac global instantaneu, care este preconizat, printre altele, pentru ca, într-o anumită situație, să încerce să provoace o lovitură dezarmantă asupra obiectivelor sistemelor de stat și de conducere militară ale Federației Ruse”, a spus Korotchenko.

Expertul a remarcat faptul că această problemă a devenit actuală odată cu retragerea Washingtonului din Tratatul privind eliminarea rachetelor cu rază scurtă și medie de acțiune și posibila desfășurare a unor astfel de sisteme de armament americane în țările din Europa Centrală și de Est, statele baltice, precum și în Regiunea Asia-Pacific.

Potrivit acestuia, Putin se concentrează asupra faptului ca “sistemele rusești de comandă pentru Forțele Nucleare Strategice, inclusiv la cel mai înalt eșalon, să fie protejate chiar și în fața unui prim atac împotriva Federației Ruse, inclusiv cu utilizarea armelor nucleare, și să poată emite o comandă pentru rachetele balistice intercontinentale și rachetele de croazieră în vederea executării unui atac de răspuns”.

“Acesta este un moment cheie în menținerea stabilității strategice, care descurajează orice încercare de a începe un război nuclear împotriva Federației Ruse”, a subliniat Korotchenko.

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close