Rusia ar putea inspecta sistemul antibalistic de la Deveselu, dar şi pe cel din Polonia. Propunerea a fost făcută de SUA și transmisă Moscovei

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Înainte de a transmite Kremlinului răspunsurile scrise la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, oficialii americani au arătat un document confidențial aliaților europeni, subliniind câteva posibile soluții, una dintre acestea fiind efectuarea de inspecţii reciproce, inclusiv în bazele antibalistice NATO din România şi Polonia.

Ziarul american Wall Street Journal precizează că Alianţa Nord-Atlantică a propus Rusiei măsuri practice în sensul creşterii transparenţei şi controlului armamentului, iar un eventual acord cu Moscova ar putea include efectuarea de inspecţii reciproce, inclusiv în bazele antibalistice NATO din România şi Polonia.

În document, printre ideile prezentate Rusiei se numără și cea potrivit căreia Moscova ar putea inspecta bazele americane din România și Polonia, scrie Wall Street Journal. Astfel, dacă se ajunge la un acord, baza Deveselu ar putea fi inspectată de experți militari ruși.

Scutul antirachetă de la Deveselu, județul Olt, devenit operațional în 2016, este prima unitate a sistemului Aegis Ashore, versiunea la terestră a sistemului naval de apărare antirachetă balistică Aegis şi are un scop strict defensiv.

Această propunere vine după ce Moscova s-a plâns că sistemele ar putea fi folosite pentru a lansa rachete de croazieră pe teritoriul Rusiei, acuzație pe care SUA au respins-o. Efectuarea unor astfel de inspecții are ca scop asigurarea Rusiei că lansatoarele nu pot fi folosite în scopuri ofensive.

În ciuda faptului că Washingtonul a dat asigurări că instalația din România e pur defensivă, rușii insistă că la Deveselu configurația sistemului Aegis Ashore poate fi imediat schimbată și astfel pot fi lansate rachete de tip Tomahawk care să lovească Federația Rusă.

Alexander Bartosh, expert militar rus în cadrul Academiei de Științe militare din Federația Rusă, a precizat săptămâna trecută pentru publicația rusă Vzglyad, al cărui narativ e apropiat Kremlinului, că miza reală a negocierilor actuale dintre Rusia şi SUA o reprezintă infrastructura și instalațiile Aegis Ashore de la Deveselu și instalația aflată în construcție în Polonia.

Sistemul Deveselu are un sistem radar antibalistic și este echipat cu 24 de rachete interceptoare Standard Missile 3 (SM-3). 

Oficialii polonezi au declarat că guvernul este deschis pentru inspecții de apărare antirachetă, cu condiția ca Rusia să permită inspecția activităților rusești cu rachete în Kaliningrad, o enclavă rusă puternic militarizată de la Marea Baltică, care se învecinează cu Polonia și Lituania.

Propunerea SUA urmărește o acțiune reciprocă din partea Rusiei, dar Washingronul nu au precizat încă unde ar dori să facă astfel de inspecţii. Miercuri, Statele Unite au trimis răspunsuri scrise la cererile Rusiei în contextul negocierilor privind situația de la granița cu Ucraina.

NATO a trimis miercuri un răspuns scris la solicitările de securitate ale Moscovei, în paralel cu Statele Unite, a declarat secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

Ministerul rus de Externe a cerut în mod explicit, pe 21 ianuarie, retragerea forțelor NATO din România și Bulgaria ca „garanție de securitate” pentru atenuarea crizei de la granița ruso-ucraineană.

NATO a reacționat și a definit această afirmație inacceptabilă și respinge ideea constituirii de sfere de influență în Europa, în timp ce Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a descris cererile Moscovei drept "inoportune şi lipsite de orice fundament".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel