În acest sens, analistul amintește că SUA „lasă mână liberă Turciei în Libia”, s-a retras și din Siria, făcând „un pas în față” în relația cu Ankara.
Iar totul are sens în contextul strategiei Washingtonului de a își retrage trupele din Orient, politică de care actuala Administrație de la Casa Albă are nevoie în contextul alegerilor electorale, și care a debutat încă de pe vremea mandatelor lui Barack Obama.
Astfel, SUA își lasă în acest spațiu aliații cei mai importanți: Turcia și Israel.
„La ora actuală politica SUA e în felul următor: dorește o retragere din ce în ce mai mare din zona Orientului Mijlociu. Au fost retrase trupele din Siria, s-a început procesul de retragere al trupelor din Afganistan, în Irak mai sunt trupele anti-ISIS. Acestea sunt elemente foarte puternice, referitoare la faptul că SUA, hegemonul din zona respectivă, se retrag. Dar în schimb lasă în locul lor doi aliați puternici: Israel, care la ora actuală are o mașinărie de război foarte bine pusă la punct, și Turcia care își reafirmă prezența în Orientul Mijlociu, inclusiv prin natură militară”, explică Andrei Vlăsceanu, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”, la DC News TV.
SUA și Turcia, mai aproape de cooperare decât de relații încordate
„Foarte multă lume tratează relaţiile dintre Turcia şi SUA ca pe o încordare. Pe anumite elemente există, dar trebuie să privim lucrurile din punct de vedere strategic. Relaţia turco-americană datează de cel puţin 70 de ani. (...) La ora actuală, nu cred că SUA şi Turcia sunt în poziţii de non-aliaţi, să rupă prietenia. Ei, de fapt, sunt în poziţia de a fi într-o coordonare mai puternică.
Vă dau elementul central: Turcia a dorit ca SUA să plece din acel segment de frontieră din Siria unde erau dislocate trupele americane în coordonare cu trupele kurde. SUA au aplicat imediat. De ce? Acolo toată lumea a spus că America a făcut o trădare. Dar de fapt SUA, făcând acel pas în spate, au făcut un pas în faţă în relaţia bilaterală cu Turcia”, e de părere Andrei Vlăsceanu.
Un alt element central pe care analistul l-a amintit în cadrul emisiunii citate a fost eliminarea generalului iranian Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene şi arhitectul strategiei de influenţă regională a Teheranului, ucis la Bagdad într-o operațiune a US Army. Analistul a amintit că în momentul respectiv, Turcia era deja implicată în Libia.
Turcia și SUA, aranjament în Libia. Washingtonul nu vrea ca Libia să fie un cap de pod pentru Rusia
„Am prevăzut un anumit 'aranjament', un gentlemen agreement - SUA să susțină Turcia în Libia unde are interesul ca Federația Rusă să nu aibă prin Haftar un cap de pod în Africa. Prin acest cap de pod, Moscova ar avansa en fanfare în Africa, ceea ce pentru SUA nu reprezintă o veste foarte bună”, a explicat Andrei Vlăsceanu.
Acesta e de părere că 'aranjamentul' dintre SUA și Turcia îl reprezintă faptul că Washingtonul nu se opune intervenției Ankarei în Libia, care pe lângă poziția strategică are nevoie de petrolul libian. Iar Turcia oferă „suportul tehnic și militar pentru guvernul de la Tripoli, cel recunoscut la nivel internațional, ceea ce îi oferă automat legitimitatea dreptului internațional” îi timp ce guvernul libian oferă acces Turciei în zona câmpurilor petroliere.
Turcia e un factor important al Washingtonului în problema Iranului
Iar Andrei Vlăsceanu a mai subliniat în analiza sa și problema Iranului, care denotă din nou faptul că relațiile dintre Turcia și SUA sunt mai mult o cooperare decât o încordare.
Astfel, „Turcia ajută SUA în mozaicul Orientului Mijlociu, mai ales în relația confruntațională cu Iranul”. Analistul a subliniat că Turcia e deja în Siria și Irak, iar „Irakul, pe lângă Siria, reprezintă cele două spații de graniță care trebuie nu neapărat controlate direct, dar trebuie să fie zone de influență pentru Teheran”.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News