Șapte țări UE și NATO nu s-au alăturat încă declarației de garanții de securitate pentru Ucraina

Gheorghiță Orjanu |
Data actualizării: | Data publicării:
Piloți F-16 se pregătesc pentru decolare în timpul unui exercițiu de antrenament. Sursa foto: U.S. Air Force.
Piloți F-16 se pregătesc pentru decolare în timpul unui exercițiu de antrenament. Sursa foto: U.S. Air Force.

Șeful biroului președinției ucrainene, Andrii Yermak, a numit țările membre ale UE și/sau NATO, care încă nu au aderat la declarația de garanții de securitate pentru Ucraina.

Acestea sunt Austria, Croația, Malta, Polonia, Slovacia, Ungaria și Turcia, potrivit unui comunicat, din 22 decembrie, al președinției ucrainene.

Dintre ele, trei sunt țări vecine ale Ucrainei, fiind vorba despre Polonia, Slovacia și Ungaria. Turcia este și ea apropiată de Ucraina, atât geografic cele două fiind conectate prin Marea Neagră, dar și prin parteneriatul strategic care le leagă din 2011.

Subiectul garanțiilor de securitare fost abordat de biroul prezidențial ucrainean în cadrul unei videoconferințe cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice cu privire la stadiul punerii în aplicare a acordurilor privind garanțiile de securitate acordate Ucrainei în baza Declarației comune a liderilor Grupului celor Șapte (G7) și a Ucrainei, adoptată la Vilnius pe 12 iulie.

Yermak a precizat că 31 de state s-au alăturat declarației comune. Dintre acestea, consultările bilaterale au fost începute de toate țările G7, Țările de Jos și Uniunea Europeană.

Șeful Biroului Prezidențial a menționat că proiecte de acorduri relevante au fost prezentate de Franța, Italia, Germania și Marea Britanie. În plus, potrivit lui Yermak, 15 state și-au exprimat disponibilitatea de a începe consultări privind încheierea de acorduri bilaterale privind acordarea de garanții de securitate Ucrainei.

Referindu-se la cele șapte țări membre UE și/sau NATO nesemnatare, Ermak le-a încurajat să se alăture acestui document important, chiar și sub formă de acorduri multilaterale.

"Declarația de la Vilnius prevede nu numai acorduri bilaterale. Există și posibilitatea încheierii de acorduri multilaterale privind garanțiile de securitate. Securitatea în Marea Neagră poate fi unul dintre subiectele promițătoare", a spus el.

Ucraina este pregătită să treacă la negocieri și insistă ca acordurile să fie obligatorii din punct de vedere juridic. Deci, acestea ar urma să fie ratificate de fiecare țară la nivelul ei legislativ  cel mai înalt.

Yermak a menționat că Ucraina este pregătită să treacă de la faza consultărilor la cea a negocierilor bilaterale pentru a încheia acorduri privind garanțiile de securitate. El a remarcat importanța naturii obligatorii din punct de vedere juridic și a ratificării ulterioare a acordurilor relevante.

Ucraina va forma o delegație care va negocia acordurile privind garanțiile de securitate.

"Vom propune Președintelui Ucrainei să formeze o delegație pentru negocierea acordurilor bilaterale și multilaterale în problema garanțiilor de securitate. De asemenea, împreună cu dvs., vom elabora un plan pentru extinderea în continuare a cercului țărilor garante, derularea negocierilor și încheierea acorduri de securitate relevante”, a rezumat șeful Biroului Președintelui.

La rândul său, șeful adjunct al Biroului Prezidențial, Ihor Jovkva, a subliniat că Ucraina, în timpul consultărilor, insistă asupra necesității de a încheia acorduri obligatorii din punct de vedere juridic privind garanțiile de securitate pentru Ucraina, deoarece nu avem nevoie de un alt „Memorandum de la Budapesta”.

"Acum dezvoltăm componenta militară a garanțiilor de securitate. Această secțiune ar trebui scrisă în cel mai perfect mod", a menționat Jovkva.

Potrivit lui Jovkva, documentul privind garanțiile de securitate ar trebui să prevadă sancțiuni efective, în special preventive, împotriva agresorului.

"Vedem cât de eficiente pot fi sancțiunile. În același timp, vedem că sancțiunile existente nu sunt încă suficiente. (…) Mulțumim tuturor partenerilor noștri din Europa Uniunea pentru cel de-al 12-lea pachet de sancțiuni adoptat. Dar Ucraina cere imediat să se înceapă lucrările la cel de-al 13-lea pachet de sancțiuni", a spus el.

De asemenea, potrivit șefului adjunct al Biroului Președintelui, acordurile bilaterale de securitate ar trebui să prevadă un mecanism de răspuns clar pentru parteneri în cazul intensificării agresiunii ruse sau a repetării agresiunii după victoria Ucrainei. Acest mecanism ar trebui coordonat între toate țările majore semnatare ale acordurilor bilaterale de garantare a securității.

Separat, Jovkva a remarcat că este important ca acordurile bilaterale relevante să fie semnate chiar la nivelul liderilor de țară.

Garanții de securitate pentru Ucraina

La 12 iulie 2023, liderii țărilor G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și SUA), la summitul NATO de la Vilnius, au identificat obiectivele garanțiilor de securitate pentru Ucraina. Astfel, țările G7 au început procesul de negocieri cu Ucraina pentru a stabili obligații de securitate pe termen lung pentru aceasta.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel