În acest context, Ucraina a făcut nenumărate apeluri către mai multe state care ar putea livra astfel de sisteme. România se numără printre statele care au răspuns afirmativ.
Amintim că în vara anului trecut țara noastră a decis livrarea unui Patriot către Ucraina. Mișcarea s-a dovedit câștigătoare căci recent, așa cum a anunțat și DefenseRomania, SUA au aprobat vânzarea unui sistem nou, de ultimă generație, care va ajunge sub comanda României. Dar va fi achiziționat de aliații noștri.
Sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor fonduri externe nerambursabile, asigurate de un grup țări aliate, precum și prin intermediul Inițiativei Immediate Action on Air Defence, în vederea refacerii deficitului de capabilitate generat de donație.
Unul dintre primele lansatoare Patriot intrate în dotarea Armatei României, expus la BSDA 2024 / Foto: Defense Romania
Știm că o parte importantă din sistem va fi achitat prin fonduri nerambursabile, furnizate de aliați precum Norvegia (cel puțin 127 de milioane de dolari) și Olanda.
Dar exemplul României nu e urmat de toate statele din regiune.
Patriot pentru Ucraina. Exemplul României nu e urmat de toate statele din regiune: Grecia are 6 sisteme, dar a refuzat livrarea către Ucraina a unui sistem
Astfel, Grecia a refuzat recent livrarea unui astfel de sistem Patriot către Ucraina. Potrivit oficialilor de la Atena, citați de publicația greacă Kathimerini, grecii nu iau în calcul livrarea de Patriot către Ucraina. Grecia deține 6 sisteme Patriot.
Decizia Greciei, amintește presa internațională, e în contrast cu a României, care a livrat Patriot. În regiune România e singura care a recurs la astfel de decizii. De subliniat că și Germania a livrat către Ucraina deja trei sisteme Patriot din 2023 până în prezent. Pentru Grecia, refuzul e motivat de imperative strategice.
Grecii spun că cele șase baterii Patriot ale Greciei, achiziționate între 1998 și 2004, sunt esențiale pentru apărarea națională, în special pentru protejarea Atenei și a unor instalații militare critice împotriva amenințărilor, inclusiv în contextul tensiunilor cu Turcia – aliat NATO cu care Grecia are un istoric de dispute.
Colaj Patriot pentru Ucraina. Photo: Open sources via DefenseRomania
Aceste sisteme au fost achiziționate la finalul anilor ’90 și începutul anilor 2000 ca parte a unui efort de modernizare determinat de tensiunile sporite cu Turcia, în special după criza Imia din 1996, care a adus cele două țări în pragul unui conflict.
Potrivit Kathimerini, SUA a oferit anterior Greciei alte garanții de securitate și, dar și financiare pentru a renunța la o baterie Patriot, însă Atena refuză de mai mult timp. Solicitările au venit în timpul administrației Biden.
Amintim că, așa cum a anunțat și DefenseRomania săptămâna aceasta, SUA vor transfera în următoarea perioadă Ucrainei un sistem Patriot de generație mai veche, care acoperea anterior Israelul.
Ucraina a primit anterior opt sisteme de apărare antiaeriană Patriot de la Statele Unite și alți aliați, dar în prezent două dintre ele sunt în reparații și nimeni nu știe când se vor finaliza acestea. Restul de șase sisteme aproape că au rămas fără rachete, așa că sunt păstrate pentru întrebuințarea în cazuri extreme. Americanii nu mai furnizează rachete noi, iar aliații pur și simplu nu mai au muniții de acest tip.
Trebuie precizat faptul că, în cazul în care o țară dorește să transfere sisteme de apărare antiaeriană Patriot în Ucraina, nu poate face acest lucru fără permisiunea SUA.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News