Personal militar din Australia, Egipt, Polonia, România, Turcia și Vietnam participă la antrenament, care se desfășoară între 1 și 25 iulie, potrivit unui comunicat al Armatei sud-coreene, citat de presa națională.
Armata a raportat că aproximativ 70 de soldați străini din România, Vietnam, Egipt, Turcia, Polonia și Australia participă la al doilea curs de instruire al anului, care se desfășoară la academiile militare din Daejeon și Jangseong, Jeollanam-do.
Obuzier K9 Thunder (Tunet) de 155 mm. Photo source: DefenseRomania
În funcție de opțiunile fiecărei țări și de nivelul individual, programul include operarea și întreținerea obuzierelor autopropulsate K9 și a tancurilor principale de luptă K2, precum și exerciții de manevră și cu foc real, efectuate în comun cu omologii sud-coreeni.
Armata sud-coreeană a anunțat că va efectua o nouă rundă de antrenament în octombrie, care va include obuziere K9, tancuri K2 și lansatoare multiple de rachete Chunmoo, pentru a familiariza trupele străine cu armamentul sud-coreean.
Presa sud-coreeană notează că obuzierele K9 și tancurile K2 sunt arme cheie care susțin eforturile Coreei de Sud de a-și consolida poziția pe piața globală a apărării. Țara asiatică își propune să atingă o cotă de piață de 5% până în 2027 și să devină al patrulea cel mai mare exportator de arme din lume.
România a cumpărat 54 de obuziere K9. Următorul pas, tancuri K2 Panther sau MLI-uri Redback?
Oficialii sud-coreeni au confirmat că Hanwha va înființa anul acesta o fabrică de producție pentru obuzierul K9 în județul Dâmbovița, care va funcționa și ca centru regional pentru întreținere și reparații.
K-9 ar putea fi doar începutul, întrucât fabrica din Dâmbovița ar putea produce și mașini de luptă de ultimă generație ”Redback”, dacă România ar alege și MLI-urile sud-coreene, ceea ce ar face ca producția locală să crească și aduce 2.000 de noi locuri de muncă.
Un alt echipament sud-coreean care ar putea ajunge în dotarea Armatei României sunt tancurile K-2 Panther, dezvoltate de Hyundai Rotem. Aceste tancuri se potrivesc perfect cu nevoile Armatei Române și, în plus, există o disponibilitate reală din partea celor de la Hyundai Rotem în ceea ce privește cooperarea industrială.
Exemplul Polonia
K9 poloneze / Foto: Divizia a 18-a Mecanizată / X
Polonia și-a mărit semnificativ puterea de foc pentru a face față Rusiei, achiziționând un total de 672 de obuziere autopropulsate K9. Până în această primăvară, sosiseră în Polonia 144 de obuziere.
Contractul valorează 8,36 miliarde de dolari și presupune inclusiv transfer de tehnologie. Companiile locale PGZ și HSW vor colabora pentru a produce obuzierul autopropulsat îmbunătățit K9PL la o fabrică locală începând cu 2026. Hanwha Aerospace va fi responsabilă de transferul de tehnologie.
Pe lângă K9, guvernul polonez a achiziționat din Republica Coreea tancuri K2, avioane de luptă ușoare FA-50 și lansatoare Homar-K, o versiune polonizată a sistemului de rachete Chunmoo.
***
K9 poate trage trei salve consecutive, în 15 secunde, și are o rază maximă de acțiune de 54 km. Cu un motor diesel de 1.000 de cai putere, are o viteză maximă de 67 km/h și o rază de acțiune de 480 km. Folosește un proiectil standard NATO de 155 mm, iar dispozitivul său de control al focului este un dispozitiv digital care utilizează atât navigația inerțială, cât și GPS.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News