Nava de desant rusească ”Alexander Șabalin” a fost observată la est de insula germană Fehmarn și se află sub supravegherea Poliției Federale Germane și a Marinei Germane.
„Nava de război rusă este ancorată de câteva zile la intrarea în Golful Lübeck, în apele internaționale, dar la doar câțiva kilometri de coasta germană ”, notează media germană, citată de Ukrinform.
Poliția germană a declarat că Alexander Shabalin se află în afara apelor teritoriale ale țării și, prin urmare, nu încalcă legislația maritimă națională sau internațională.
La acest moment, nava rusă este monitorizată de barca de patrulare germană Bamberg și de o navă de patrulare daneză. Marina germană a trimis, de asemenea, nava de sprijin Werra din portul Kiel.
A russian military ship was spotted off Denmark's coast, coinciding with mysterious drones circling the country’s airports recently. The landing ship “Alexander Shabalin” has been lurking off Denmark’s coast for days with its tracking system off. pic.twitter.com/1jQ5NkLWya
— EMPR.media (@EuromaidanPR) September 26, 2025
Unul dintre ”gardienii” Flotei fantomă?
Nava rusească navighează în Marea Baltică de luni de zile. S-ar părea că prezența navei de desant are legătură cu petrolierele ”Flotei Fantomă” care operează pentru Rusia.
„Recent, am văzut Marina Rusă trimițând unități navale în anumite zone ale Mării Baltice și desfășurându-le acolo. O navă atât de mare își demonstrează pur și simplu prezența în apropierea rutelor de navigație care sunt folosite și de petroliere”, a declarat Johannes Peters, șeful Departamentului de Strategie și Securitate Maritimă de la Institutul pentru Politici de Securitate al Universității din Kiel.
În septembrie, ”Alexander Șabalin” opera la intrarea în strâmtoarea Langeland, în apropierea frontierei apelor teritoriale daneze, într-un moment în care șase aeroporturi civile și militare daneze erau închise din cauza prezenței unor drone neidentificate. Cu toate acestea, nu există dovezi că dronele ar fi decolat de pe această navă.

Nava de desant debarcare Proiect 775 a fost construită în 1985 la Gdansk și face parte din Flota Baltică Rusă. A fost folosită pentru transportul de trupe și echipamente către baza navală rusă din Tartus, Siria. ”Alexander Șabalin” este echipată cu lansatoare de rachete Grad și tunuri antiaeriene. Poate transporta la bord până la zece tancuri și 340 de soldați. În prezent, poartă numărul de identificare 110”, relatează Belsat.
Provocările rusești pe teritoriul NATO
Amintim că, începând cu 10 septembrie 2025, Rusia a încălcat în mod regulat spațiul aerian al statelor membre NATO. În acest timp, drone și aeronave rusești, precum și drone necunoscute, au fost observate deasupra Poloniei, României, Estoniei, Danemarcei, Statelor Unite, Franței, Germaniei și altor țări.
Un incident a survenit chiar ieri, când două avioane militare rusești - un Su-30 și un IL-78 - au survolat pentru scurt timp teritoriul Lituaniei. Două Eurofighter spaniole au fost ridicate de la sol pentru a intercepta, dacă era cazul, aeronavele rusești.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









