În ciuda unei alianțe de facto cât se poate de clare între președintele rus Vladimir Putin și omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, istoria ne-a arătat că Federația Rusă și Turcia nu au fost niciodată apropiate.
Azi, în conflictele actuale, cu precădere în zona Orientului Mijlociu, paradoxal, cele două puteri care tind să se respingă în mod natural, au nevoie una de cealaltă. Și, asemenea tuturor sistemelor autoritare din istorie, un autoritarism are nevoie de celălalt.
Rusia și Turcia sprijină tabere diferite în Siria sau Libia. Liberalul Ovidiu Raețchi, fost deputat și vicepreședinte al Comisiei de apărare în arhitectura vechiului Parlament, autorul volumului „Tzahal. O istorie a armatei israeliene” și unul dintre cei mai documentați și avizați experți pe zona Orientului Mijlociu, explică acest paradox între Rusia și Turcia.
„Probabil că pe durata vieții lui Putin și Erdogan, Libia va rămâne divizată între aceste două zone de influențe în care fiecare parte va avea de extras o influență simbolică și foarte multe resurse, respectiv petrol”, atrage atenția Raețchi.
Putin și Erdogan devin „tătucii simbolici” ai zonelor din Orient pe care le ocupă
„Acest aranjament deși pare trunchiat și chinuit e foarte avantajos pentru Putin și Erdogan împreună. Pentru că marele avantaj de fiecare dată atunci când Rusia și Turcia se ciocnesc și se luptă, controlat însă, e că Occidentul nu mai are loc în respectivul conflict.
Din acest lucru ambii lideri câștigă enorm. Când Rusia și Turcia ocupă Libia și devin tătucii simbolici ai uneia dintre tabere, nu mai e loc pentru un al treilea. Pentru Franța, SUA etc. Zonele de influență sunt împărțite între Rusia și Turcia. Acest lucru s-a întâmplat în Libia, în Siria sau în conflictul din Nagorno-Karabah”, a explicat Ovidiu Raețchi, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”, difuzată de DC News.
„Prin acest tip de manevră cei doi au de câștigat foarte mult pentru că practic și-au rezervat cumva Orientul Mijlociu și Nordul Africii și mai oferă satisfacție doar unor aliați sau parteneri de ocazie regionali precum Iranul, tolerat în procesul din Siria, sau precum Egiptul”, concluzionează Raețchi.
În ceea ce privește Libia, trebuie să menționăm că țara este divizată între două facţiuni rivale care sunt susţinute de diverse puteri regionale. Conflictul opune forţele guvernului de uniune naţională (GNA, cu baza la Tripoli), recunoscut de ONU, şi organizaţia Armata Naţională Libiană, (LNA) condusă de mareşalul Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.
GNA este sprijinit de Turcia şi Qatar, în timp ce tabăra Haftar este ajutată de Emiratele Arabe Unite, Rusia şi Egipt.
Nici în Siria situația nu e mai „roză”, dimpotrivă. Turcia şi Rusia, care susţin tabere opuse în conflictul din Siria, au convenit în 5 martie 2020 încetarea ostilităţilor, după o serie de atacuri în care zeci de soldați turci au fost uciși de trupele lui Bashar al-Assad, susținute direct de Federația Rusă.
Turcia sprijină rebelii care încearcă să îl răstoarne de la putere pe preşedintele sirian Bashar al-Assad, în timp ce Federația Rusă e cel mai loial aliat al lui Assad.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
