Puterea politică, un instrument încă de neînțeles pentru cei mai mulți dintre noi

Gheorghiță Orjanu |
Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

S-au spus și scris foarte multe lucruri reprezentative despre putere privită din perspectiva politică. Dar, oamenii simpli precum și majoritatea politicienilor, prinși în vâltoarea vieții, tind să nu conștientizeze aceste învățăminte foarte importante pentru echilibrul societății și pentru siguranța lor.

Într-un al doisprezecelea ceas în care mai avem posibilitatea de a preveni o transformare ireversibilă în rău a României dar și a lumii, dăm un nou exemplu, de această dată unul banal, despre ce înseamnă puterea, cât de importantă este și de ce nu trebuie tratată superficial atât de aleși cât și de alegători.

Să presupunem că într-o barcă se află 10 oameni. Unul dintre ei are o masă apropiată de cea a celui mai greu om care a trăit până acum – de peste 600 kg, iar ceilalți au o masă între 60 – 70 kg.

Pentru a echilibra barca, fie cel mai greu om stă la mijloc și ceilalți în jurul lui, fie el stă singur într-o jumătate în timp ce restul stau în cealaltă jumătate. Chiar dacă barca este în echilibru, aproape toți sunt condamnați să rămână în pozițiile pe care le au, în special cel cu masa mai mare. Odată cu lipsa de mișcare sau cu limitarea severă a mișcării încep să apară și problemele fizice care le vor degrada corpurile mai devreme decât de obicei. În plus, cel cu masa cea mai mare dacă a reușit să ajungă în poziția cea mai avantajoasă pentru el care este la mijlocul bărcii poate controla cine trece dintr-o parte în cealaltă și poate zgudui barca suficient de tare pentru a-i arunca pe ceilalți în apă fără ca el să pățească ceva. Deci, se poate spune că practic un singur om, ajutat de anumite circumstanțe favorabile, a ajuns într-o poziție dominantă care-i conferă drept de viață și de moarte asupra celorlalți oameni.  

Facem o nouă presupunere și anume că, în barcă se află 10 oameni cu mase similare, nu contează ce valoare au, pot să fie și foarte mari sau foarte mici, esențial fiind doar că sunt sensibil egale. În această ipoteză, barca se dezechilibrează mult mai greu și, în plus, oamenii se pot mișca mai liber față de situația anterioară. Practic, nimeni nu are suficientă putere de unul singur pentru a-i pune pe ceilalți în pericol grav într-un timp scurt insuficient pentru ceilalți pentru a putea reacționa. Singura lor grijă este ca, din neatenție, să nu se ducă toți, în același timp, spre una dintre extremitățile bărcii.

Trecând în lumea sinuoasă a politicii, se poate extrapola exemplul dat la puterea imensă a funcțiilor înalte de stat, precum cea de președinte al unei țări. El singur, doar președintele, are șanse mari să scufunde barca dacă nu este chibzuit, pentru că are o masă politică imensă dată de votul popular.

Să urmărim și ce lecții prețioase ne-au lăsat cei care au trăit înaintea noastră, lecții pe care, din nefericire, nu vrem să le învățăm. Hitler a vrut cu orice chip o putere imensă și a obținut-o prin crimă și intimidare. Câțiva ani mai târziu, și-a permis aroganța să cheme istoria la întâlnire. Urmarea o cunoaștem cu toții. Și-a distrus țara și, o dată cu ea, o bună parte din lume. Zeci de milioane de suflete au plecat prematur din această viață, în ceea ce a fost cea mai mare catastrofă a umanității. Stalin, la rândul său, cu puterea lui imensă, a declarat dusmani ai poporului pe cine a vrut el, după care i-a condamnat la moarte sau la muncă silnică. Milioane de ruși au căzut victime nevinovate.

În prezent, Putin, aflat la conducerea Rusiei de peste 20 de ani, și-a permis și el să dea o întâlnire istoriei. După ce a acumulat în toți acești ani o putere imensă, a început să distrugă Ucraina si a dus la curmarea inutilă a destinelor a peste un milion de oameni, dintre care majoritatea sunt ruși de-ai lui.

Prima lecție pentru toate țările lumii ar trebui să fie de a nu da putere foarte mare unui singur om. Puterea politică trebuie împărțită la cât mai mulți oameni posibil pentru că altfel societatea nu mai are mecanisme de a reacționa în cazul unui derapaj.

De exemplu, reducerea numărului de parlamentari va avea ca efect major creșterea puterii unui parlamentar, fapt care eclipsează așa-zisele economii rezultate din mai puține cheltuieli cu legislativul. Parlamentarul, care are în spate un număr foarte mare de alegători, va deveni și mai inaccesibil alegătorilor lui, aproape la fel de inaccesibil ca un președinte de țară. Îndepărtându-se de oamenii simpli, va pierde contactul cu realitatea și va lua decizii importante pe baza unor informații false și, în acest fel, în loc să ajute societatea, mai degrabă se va comporta ca un factor anacronic și destabilizator. În plus, pentru cel care este președinte de țară, îi va fi mai ușor să-și impună voința în fața parlamentului deoarece sunt mai puțin parlamentari de convins.

Am ales acest exemplu al reducerii numărului de parlamentari sub un nivel rezonabil agreat în cadrul țărilor civilizate pentru că afectarea sau deturnarea activității unui parlamentar este mai gravă decât crima cu premeditare, având în vedere implicațiile pe care le poate avea asupra viitorului unei întregi națiuni.

A doua lecție este pentru cei care votează. Nu vă duceți toți, în același timp, spre una dintre extremitățile bărcii. Se va scufunda cu siguranță. Deja 40% dintre românii care au votat duminică s-au dus spre extrema dreaptă și alarma ar trebui să sune. Este o mișcare sinucigașă care se face, fie din neatenție, oamenii fiind seduși poate de anumite evenimente externe, fie pentru că s-a adunat multă ură care împiedică o judecată limpede. Un caz clasic de ură adunată la o scară nemaivăzută până atunci este cel al Germaniei naziste unde discursurile lui Hitler au transformat până și sufletele cele mai nevinovate în adevărate mașini ale morții. Un proces similar este acum în derulare în Rusia.

A treia lecție este pentru cei care se cred lideri extraordinari și de neînlocuit și care au o putere foarte mare la adresa vieților celorlalți. Nu forțați mâna istoriei pentru că s-ar putea să nu vă ridicați la pretențiile ei pe care prea puțini muritori sunt capabili să le înțeleagă. Hitler, Stalin, Napoleon și alții au făcut această eroare și cunoaștem prețul atât de mare care a fost plătit. Istoria dă întâlniri doar celor pe care îi consideră capabili. Pe Churchill, care până în 1940 nu fusese atins de imortalitate, istoria l-a chemat la întâlnire și el s-a ridicat la exigențele ei. Astăzi, istoria joacă cu forța a aproape opt miliarde de oameni – una colosală, iar Putin a ales să o provoace. Sperăm cu toții că istoria nu se va prezenta la întâlnire, pentru că de fiecare dată când a fost forțată să vină, a ieșit rău. Ea, istoria, are un ritm propriu, dictat de conexiunile complexe dintre miliardele de oameni și din natura foarte vastă a planetei noastre. Nu intrați cu picioarele în viața oamenilor pentru că nici măcar Dumnezeu nu o face. Sau poate la fel ca naziștii și sovieticii, ați decretat voi liderii extraordinari și de neînlocuit, că Dumnezeu a murit sau nu a existat niciodată? Nu subestimați puterea oamenilor de a-și rezolva singuri problemele. Altfel, îi deresponsabilizați și îi transformați în sclavii voștri. Este valabil și pentru liderii autocrați ai țărilor mai mici, unde aceștia cred că au soluții la toate, uitând că sunt doar niște simpli oameni.

Notă: Exemplul cu barca nu are ca scop să aducă vreun blam sau vreo atingere demnității oamenilor supraponderali pe care întreaga societate este datoare să-i ajute să depășească cu bine situația în care se află. În aproape toate cazurile de supraponderabilitate, se poate demonstra că, într-o anumită etapă sau mai multe din viața lor, respectivii oameni, independent de voința lor, au suferit una sau mai multe schimbări induse de societate în ansamblul său, schimbări care i-au dus pe acel destin pe care unii dintre ei îl consideră nefericit.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel