Problema nucleară: Trădată după Budapesta 1994, Ucraina nu mai crede în promisiuni. Ucraina a cedat al treilea arsenal nuclear din lume pentru garanții în fața Rusiei

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Rusia și-a încălcat promisiunea din 1994 de a respecta suveranitatea Ucrainei în 2014, când a anexat Crimeea. În 2022 a încălcat-o din nou. Sursa foto: Lee Thomas/Alamy Live News.
Rusia și-a încălcat promisiunea din 1994 de a respecta suveranitatea Ucrainei în 2014, când a anexat Crimeea. În 2022 a încălcat-o din nou. Sursa foto: Lee Thomas/Alamy Live News.

Analiştii occidentali au atras atenția asupra retoricii nucleare a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat că existența Ucrainei ca stat poate fi asigurată doar prin aderarea la NATO sau prin obținerea de către Kiev a armelor nucleare. Comentatorii amintesc că, în primii ani de independență, Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear, care era considerat al treilea ca mărime după Rusia și Statele Unite, în schimbul unor garanții de securitate, dar de care nu a beneficiat niciodată.

 

Experții se întreabă cât de serios poate fi luată în considerare posibilitatea ca Ucraina să revină la statutul nuclear.

„Țările NATO nu sunt în război. Oamenii sunt toți în viață în statele membre NATO. Și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru asta. Acesta este motivul pentru care am ales NATO. Nu armele nucleare”, a declarat joi președintele Volodimir Zelenski, la summitul Consiliului European de la Bruxelles.

Ulterior, joi, la o conferință de presă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, liderul ucrainean a precizat că „nu creăm arme nucleare. Am vrut să spun că astăzi nu există garanții de securitate mai puternice pentru noi decât apartenența la NATO”.

Politico scrie că a încercat să clarifice cu un oficial guvernamental ucrainean apropiat președintelui ce a vrut să spună Zelenski și a primit asigurări că Ucraina încearcă doar să își convingă partenerii occidentali să își îndeplinească obligațiile.

„Ne îndeplinim obligațiile și vrem doar ca alții să și le îndeplinească pe ale lor, dar nu avem garanții reale de securitate în acest moment”, a declarat oficialul ucrainean sub rezerva anonimatului.

 

Nemulţumirea Ucrainei: Memorandumul de la Budapesta din 1994 și renunțarea la arme nucleare în schimbul garanțiilor de securitate. Nerespectate niciodată

 

1. Semnarea M... (bill-clinton-boris-eltin-memorandumul-de-la-budapesta-semnare_87542400.jpg)

Semnarea Memorandumului de la Budapesta în 1994, între Bill Clinton, pe atunci președintele Statelor Unite ale Americii și Boris Elțîn, pe atunci președintele Federației Ruse. Sursă foto: Maidan of Foreign Affairs

The Guardian a mai relatat că, într-o discuție cu jurnaliștii, Zelenski a declarat că i-a explicat odată în detaliu fostului președinte Donald Trump că, în conformitate cu termenii Memorandumului de la Budapesta din 1994, semnat de Rusia, Statele Unite și Regatul Unit, Ucraina a fost de acord să renunțe la arsenalele nucleare moștenite de la Uniunea Sovietică în schimbul unor garanții de respectare a suveranității sale „în interiorul granițelor sale actuale”.

Corespondentul ziarului scrie că „într-o turnură retorică”, Zelenski a declarat că Ucraina se confruntă cu o alegere între redobândirea armelor nucleare și aderarea la NATO, adăugând: „Nu alegem armele nucleare, alegem NATO, și cred că Donald Trump m-a auzit”. Zelenski nu a precizat când a avut loc această discuție cu Trump.

Fabian Hoffmann, un expert german care lucrează pentru Oslo Nuclear Project din Norvegia, nu vede nimic retoric în declarațiile lui Zelenski. El spune că, pentru el, dorința Ucrainei de a-și restabili statutul nuclear de dragul securității sale pare destul de logică.

„Nu pot înțelege de ce oamenii sunt surprinși sau șocați de declarația lui Zelenski în legătură cu armele nucleare. Dorința Ucrainei de a dobândi o forță de descurajare nucleară este o concluzie logică având în vedere starea actuală a războiului și politica Occidentului față de acesta”, scrie expertul într-un mesaj publicat pe Twitter.

Acesta adaugă că descurajarea nucleară este „o soluție evidentă la cele mai presante probleme ale Ucrainei”, care demonstrează în același timp „eșecul marii strategii americane” privind neproliferarea nucleară.

Politicianul rus aflat în exil Garry Kasparov își amintește că a avertizat cu privire la această posibilitate încă din 2014.

 

Kasparov: Dacă SUA nu pot fi credibile în securitatea aliaților, de ce Taiwan, Coreea sau Japonia nu ar urma calea nucleară a Ucrainei?

 

2. Sursă foto... (1_09911800.jpg)

Sursă foto: US Army Facebook / Harta: Iranian Diplomacy Irdiplomacy.ir

Statele Unite și Regatul Unit (și Rusia...) au promis Ucrainei securitate în schimbul renunțării la al treilea cel mai mare arsenal nuclear din lume. Așa cum am scris în 2014, dacă doar armele nucleare echivalează cu apărarea, deoarece SUA nu pot fi credibile, Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită și alții se vor îndrepta și ei în această direcție”, a afirmat Kasparov într-o postare pe Twitter.

Acesta adaugă că „o victorie a Rusiei în Ucraina ar fi o catastrofă iminentă pentru securitatea europeană și un impuls global pe termen lung pentru arme nucleare, cu toate pericolele aferente”. Iar acesta este, în opinia sa, adevăratul risc nuclear, nu doar o altă „vânzoleală a lui Putin ”.

Kyiv Post scrie că discuțiile despre capacitatea Ucrainei de a-și construi propriile arme nucleare au loc de luni de zile, de când ziarul german BILD a relatat că un înalt oficial ucrainean anonim „specializat în achiziții de arme” a declarat într-o întâlnire cu ușile închise că Ucraina ar putea construi o bombă nucleară „în câteva săptămâni”.

„Avem materialul, avem cunoștințele. Dacă ordinul este dat, ne va lua doar câteva săptămâni să obținem prima bombă”, a declarat oficialul citat de BILD.

Potrivit BILD, oficialul a avertizat că Occidentul nu ar trebui să creadă că Ucraina ar permite un al doilea atac rusesc asupra Kievului.

Cu toate acestea, partea ucraineană a respins acest articol al publicației germane ca făcând „jocul propagandei ruse”.

Vorbind pentru Interfax-Ucraina, consilierul prezidențial ucrainean pentru comunicare, Dmytro Lytvyn, a respins afirmația BILD și a spus că „nu este prima dată când BILD răspândește ceva care nu are nimic de-a face cu realitatea”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel