Pentru a adapta centrele de comandă la cerințele războiului modern, U.S. Army vrea acces la mai multă ''tehnologie comercială''

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:
Militari din cadrul Centrului de Excelență în Domeniul Cibernetic al Armatei SUA, Fort Gordon din Augusta, Georgia. Sursa Foto: U.S. Army.
Militari din cadrul Centrului de Excelență în Domeniul Cibernetic al Armatei SUA, Fort Gordon din Augusta, Georgia. Sursa Foto: U.S. Army.

Armata SUA trebuie să se adapteze, a declarat șeful Statului Major al U.S. Army, generalul Randy George, într-un discurs în care a făcut referire la cum va arăta viitorul câmp de luptă în care dronele, senzorii și sateliții vor urmări fiecare mișcare pe care militarii o fac. Printre cele mai importante obiective ale generalului Randy George se numără reformarea posturilor de comandă. În viziunea acestuia centrele de comandă complexe trebuie transformate acum în mici centre mobile pentru a fi cu uşurinţă realocate şi pentru a nu fi ţintele uşoare pentru rachetele inamice. 

Multe dintre tehnologiile care vor face posibil acest lucru vor avea ca sursa tehnologii comerciale sau obținute din surse civile, potrivit lui Mark Kitz, șeful biroului executiv al U.S. Army pentru comandă, control și comunicații-tactice. 

Unele unități ale U.S. Army experimentează deja conectarea la rețelele de comunicații comerciale, mai degrabă decât stabilirea unor legături de comunicații militare care ar fi imediat recunoscute de un adversar.  Totuși, fără o tehnologie de ultima generatie, unitățile care ale sa faca schimb de informatii prin intermediul unei retele de comunicatii publice sunt condamnate să iasă în evidență, a declarat Kitz, potrivit Defense One.

În cadrul unui exercițiu recent desfășurat la Joint Readiness Training Center (JRTC) din Louisiana, o unitate a încercat să-și camufleze prezentă într-o reţea publica de comunicații  folosind infrastructura telecomunicații comercială în locul echipamentelor militare. 

Dar unitatea nu s-a integrat din cauza diferențelor dintre tehnologia comercială folosită de armată și cea folosită la nivel local, a spus Kitz. "Acel comandant de la JRTC nu a putut vedea mediul într-un mod eficient. Așa că nu și-a dat seama că ieșea în evidență". 

Dar unitatea nu s-a camuflat suficient de bine din cauza diferențelor care existau între tehnologia comercială folosită de armată și cea folosită la nivel local, a declarat Kitz. ''Comandantul unităţii JRTC nu a putut vedea mediul informaţional în care se afla într-un mod util. Așa că nu și-a dat seama că ieșea în evidență". 

Fără a preciza cu exactitate ce anume a făcut unitatea în mod incorect, Kitz a dat exemplul unei unități care instalează un releu de telefonie mobilă 4G care ar fi fost imediat vizibil dacă infrastructura civilă folosea reţele 3G. 

Pentru a rezolva această problemă, echipa lui Kitz lucrează la găsirea unui nou sistem de comunicații, care să permită comandanților U.S. Army să treacă de la un tip de comunicații la altul, în funcție de necesități. 

Armata SUA va semna un contract în 2025 pentru un program pilot pentru un nou tip de post de comandă care va include o tehnologie care să le permită soldaților să treacă de la diferite tipuri de rețele de comunicații, de la telefonie mobilă la conexiuni militare de comunicații, a spus Kitz.

Conducerea U.S. Army este, de asemenea, din ce în ce mai interesată de furnizorii privați care oferă acces la sateliți comerciali, a căror tehnologie oferă unităților miliare mai multe date decât o fac în prezent tehnologiile armatei. De asemenea, antenele pot fi instalate și demontate în câteva minute, permițând unităților să se disperseze rapid pentru a evita să fie atacat de către inamic. 

Kitz a declarat că U.S. Army este interesată să implementeze un sistem care să-i permită să încheie contracte cu o varietate de furnizori de acces la informaţii prin sateliți comerciali în funcție de accesibilitatea acestora sau de prevalența lor într-un anumit mediu operațional. De exemplu: o unitate ar putea folosi Starlink de la SpaceX, în timp ce altă ar putea folosi OneWeb de la Eutelsat. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel