Pentagonul: Piloții ucraineni ar trebui să finalizeze pregătirea pe avioane F-16 până la sfârșitul anului 2024

Piloții ucraineni care urmează în prezent cursuri de formare pentru a putea pilota avioane de vânătoare F-16 în Statele Unite ar trebui să își finalizeze pregătirea până la sfârșitul anului 2024, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării în cadrul unei conferințe de presă la 4 ianuarie.

,,M-aș aștepta ca undeva în cursul acestui an să începem să vedem acești piloți absolvenți", a declarat generalul de brigadă Pat Ryder, adăugând că va dura între cinci și opt luni pentru a finaliza pregătirea, în funcție de nivelul de calificare al fiecărui pilot în parte.

Piloții ucraineni își continuă pregătirea pe aeronave cu instructori americani la o bază aeriană din Arizona. Piloții ucraineni și-au început pregătirea la sfârșitul lunii octombrie, învățând elementele de bază ale operării avioanelor F-16 în săli de clasă și simulatoare, înainte de a trece la pilotarea efectivă a avioanelor. Ryder nu a făcut niciun comentariu cu privire la stadiul în care se află piloții în pregătirea lor.

Anterior, joi, Belgia a confirmat că va trimite două avioane de vânătoare F-16 și 50 de instructori în Danemarca, în perioada martie-septembrie, pentru a sprijini pregătirea piloților ucraineni..

Pe lângă Statele Unite, piloții vor urma cursuri de pregătire pentru pilotarea avioanelor F-16 în România, Danemarca, Franța și Marea Britanie.

De asemenea, Țările de Jos și Norvegia au fost de acord anterior să furnizeze propriile aeronave pentru a consolida capacitatea de luptă a forțelor aeriene ucrainene.

 

Ce impact ar avea avioanele de luptă F-16 pe frontul aerian ucrainean

 

Aliații Kievului speră ca aeronava F-16 să poată împinge avioanele rusești mai departe de linia frontului, să vizeze radarele ruse mai eficient, și să vâneze mai multe rachete de croazieră rusești.

Oficialii și experții militari occidentali spun că adăugarea de F-16 la forțele aeriene ucrainene nu va schimba dramatic cursul războiului.

Cu toate acestea, F-16 reprezintă un pas major în față, în raport cu MiG-29 sovietic - și, pe termen lung, vor ajuta Kievul să se integreze cu sistemele militare occidentale și să se îndepărteze de dependența de hardware-ul învechit fabricat de Rusia.

F-16 va permite armatei ucrainene să  integreze mai eficient armele occidentale. Un exemplu este racheta cu rază medie de acțiune AIM-120, pe care Ucraina o folosește acum doar cu lansare de la sol, dar care va fi disponibilă în curând pentru utilizare aer-aer.

Cel mai mare avantaj al noilor rachete AMRAAM C și D este că pot ataca ținte dincolo de raza vizuală, dar, mai important, sunt rachete de tipul ”fire-and-forget”, un sistem ce nu necesită intervenție externă suplimentară după lansare, iar pilotul se poate îndepărta imediat ce a lansat racheta.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel