EXCLUSIV Lecția germană a lucrului neterminat: Berlinul cere „scrisoare de consolare” de la SUA pentru activele rusești pe care nu le-a confiscat complet

Berlinul a fost forțat să ceară Washingtonului clarificări și, în esență, o excepție scrisă, după ce administrația Trump a impus noi sancțiuni dure împotriva giganților petrolieri ruși Rosneft și Lukoil. De ce ar avea nevoie Germania de o scutire? Pentru că, deși a acționat corect inițial, s-a oprit la jumătatea drumului.

Eșecul de a finaliza separarea de Rusia

Să ne întoarcem la context. După invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, guvernul german a acționat decisiv: a confiscat activele Rosneft din Germania și le-a plasat sub administrarea trustului de stat. Aceste active nu sunt minore: Rosneft Deutschland deține acțiuni la trei rafinării care reprezintă 12% din capacitatea totală de rafinare a Germaniei, inclusiv rafinăria PCK de lângă Berlin.

Dar „confiscat” a însemnat, în practica germană, „plasat sub tutelă” (trusteeship), nu expropriat și vândut.

Aici intervine eșecul. Germania avea un acord cu Rusia pentru vânzarea Rosneft Deutschland. S-a discutat cu potențiali cumpărători, precum Qatarul. Însă, conform surselor, „discuțiile au eșuat în cele din urmă, deoarece părțile nu au putut conveni asupra unui preț”.

În loc să finalizeze procedura, să rupă definitiv legătura de proprietate și să vândă activele pentru a elimina orice ambiguitate legală și economică, Berlinul a ales calea de mijloc: a prelungit „în mod repetat perioada de gestionare a trustului”.

Rezultatul? Trei ani mai târziu, în 2025, Rosneft încă deține acțiunile la aceste rafinării. Guvernul german le gestionează, dar nu este proprietarul de drept.

Umilința „scrisoare de consolare”

Această ambiguitate juridică, născută din indecizia de a stabili un preț și de a închide tranzacția, a explodat acum în fața Berlinului.

Când administrația Trump a lovit Rosneft cu sancțiuni menite să preseze subsidiarele sale din întreaga lume, Germania și-a dat seama brusc că 12% din capacitatea sa de rafinare este, tehnic, încă un activ Rosneft. Sancțiunile americane ar fi putut paraliza o componentă critică a securității energetice germane.

Astfel, Berlinul a trebuit să meargă la Washington pentru a obține asigurări scrise. Purtătorul de cuvânt al ministerului german a subliniat penibilul situației, insistând că operațiunile „sunt decuplate de compania-mamă rusă” și „nu generează venituri pentru... statul rus”.

Dacă decuplarea ar fi fost atât de completă și finalizată legal prin vânzare, nu ar fi fost nevoie de nicio „scrisoare de consolare”. Faptul că Berlinul a avut nevoie de asigurări suplimentare de la SUA demonstrează exact contrariul: separarea nu a fost finalizată.

În timp ce noile sancțiuni americane creează probleme reale pentru Rusia, forțând Lukoil să anunțe vânzarea activelor internaționale (inclusiv din România și Bulgaria) și punând India într-o poziție vulnerabilă, Germania este ocupată să obțină scutiri pentru active rusești de pe propriul teritoriu.

Prin eșecul de a finaliza vânzarea activelor Rosneft când a avut ocazia, Germania a rămas blocată cu responsabilitatea, dar fără proprietatea deplină, expunându-se inutil presiunilor și birocrației aliaților săi. Este prețul plătit pentru un lucru făcut pe jumătate.