"În acest stadiu, nu este nevoie să conducem o nouă operaţiune", se arată într-un comunicat al ministerului turc al apărării.
Turcia a lansat pe 9 octombrie o ofensivă în nordul Siriei intitulată "Izvorul Păcii", operaţiune ce a vizat miliţia kurdă siriană a Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), pe care Ankara o consideră o grupare teroristă.
Retragerea kurzilor, confirmată de SUA
În urma unui acord încheiat de preşedintele Erdogan cu vicepreşedintele american Mike Pence, ce prevede crearea unei zone de securitate în nordul Siriei, Ankara a acceptat pe 17 octombrie să îşi suspende ofensiva timp de 5 zile, termen care a expirat marţi, la ora 19:00 GMT, informează Agerpres.
"La încheierea perioadei de 120 de ore, SUA au anunţat că s-a încheiat retragerea YPG din zonă", se precizează în comunicat.
Conform unei surse diplomatice turce, retragerea kurzilor a fost confirmată telefonic de secretarul de stat american Mike Pompeo omologului turc Mevlut Cavusoglu.
Anunţul survine pe fondul convenirii, marţi, de către preşedinţii Putin şi Erdogan, a realizării împreună a controlului frontierei turco-siriene.