Preocupările sunt concentrate în special asupra orașelor autonome Ceuta și Melilla, teritorii spaniole aflate pe coasta nord-africană, revendicate istoric de Maroc.
Aceste exclave reprezintă o provocare operațională unică în cadrul NATO fiind organizate garnizoane dense, fără profunzime strategică, situate direct la contact cu un potențial adversar, fără posibilitatea retragerii sau cedării de teren, doar cu scopul de a câștiga timp până la sosirea forțelor principale.
În acest context, Spania menține în Ceuta și Melilla forțe terestre grele, inclusiv tancuri Leopard 2A4 și vehicule blindate Pizarro și VEC, operate de Regimentul 3 Cavalerie „Montesa” și Regimentul 10 Cavalerie „Alcántara”. Deși utilizarea tancurilor în mediul urban este controversată, autoritățile militare spaniole le consideră un factor de descurajare esențial, completat de unități de infanterie de elită specializate în lupta în zone dens populate.
În același timp, Spania recunoaște existența unor vulnerabilități critice, în special în domeniul apărării aeriene și al combaterii dronelor.
Actuala arhitectură defensivă se bazează pe sisteme de tip „hard kill” cu rază scurtă de acțiune, precum tunurile Oerlikon de 35/90 mm și rachetele Mistral III, eficiente împotriva dronelor tactice, dar insuficiente în absența unor sisteme permanente de apărare cu rază medie.
Situația este similară și pe componenta navală
Navele de patrulare BAM P-83 și P-84 asigură o prezență constantă în zona Ceuta și Melilla, însă acestea sunt concepute pentru misiuni de intensitate redusă, nu pentru confruntări navale de mare amploare.
Cu toate acestea, marina spaniolă, sprijinită de aviația de luptă dotată cu Eurofighter și F-18, își păstrează superioritatea față de marina marocană, care are o doctrină predominant costieră și defensivă.
Dincolo de Ceuta și Melilla, Spania își menține suveranitatea asupra unor insulițe strategice de pe coasta marocană, precum Insulele Chafarinas, Peñón de Vélez de la Gomera și Peñón de Alhucemas. Deși aceste teritorii sunt dificil de apărat în cazul unui atac susținut, importanța lor este în primul rând politică și strategică. Orice agresiune împotriva lor ar fi considerată un atac direct asupra teritoriului național spaniol. Madridul a inițiat un proces de modernizare a infrastructurii acestora pentru a le crește autonomia și conectarea la structurile de comandă regională.
Un rol central în strategia defensivă a Spaniei îl joacă Strâmtoarea Gibraltar, considerată punctul de greutate al apărării naționale. Regimentul 4 Artilerie de Coastă, dislocat la San Fernando, în Cádiz, dispune de capacități unice de lovire de precizie a navelor aflate în mișcare, creând o zonă de interdicție a accesului în strâmtoare. Deși unitatea nu este dotată cu rachete antinavă, există discuții privind introducerea unor astfel de capabilități în viitor. Monitorizarea traficului maritim se face printr-o rețea de senzori electro-optici și radare, menită să detecteze atât amenințări convenționale, cât și asimetrice.
La nivel global, Spania își păstrează un avantaj militar semnificativ față de Maroc. Conform clasamentului Global Firepower pentru anul 2025, armata spaniolă ocupă locul 17 la nivel mondial, în timp ce Marocul se află pe poziția 59. Diferența reflectă superioritatea spaniolă în domeniul aerian și naval, precum și capacitatea financiară, deși Rabatul investește intens pentru a reduce acest decalaj.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
