Noi detalii despre scufundarea crucișătorului Moskva, în timpul unei furtuni împotriva tuturor șanselor. Siguri pe ei, rușii au dus Moskva la 120 km de țărmul Ucrainei

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Imagine concept cu momentul lovirii crucișătorului Moskva, de rachete ucrainene Neptun, în timpul unei furtuni din Marea Neagră. Foto: Pravda.com.ua
Imagine concept cu momentul lovirii crucișătorului Moskva, de rachete ucrainene Neptun, în timpul unei furtuni din Marea Neagră. Foto: Pravda.com.ua

Pe 13 aprilie 2022 Rusia a înregistrat una din cele mai mari înfrângeri militare din ultimii ani: Crucișătorul Moskva, „bijuteria” Marinei ruse și nava amiral a Flotei Ruse de la Marea Neagră, era lovit de două rachete ucrainene Neptun, după ce s-a apropiat la 120 de kilometri de țărmul Ucrainei.

 

Rusia nu recunoaște nici azi că Moskva a fost scufundată. Puternica navă de război, susțin rușii, s-a scufundat după un incendiu. 

În fapt, nava a fost lovită de două rachete ucrainene anti-navă Neptun lansate din sistemul costier ucrainean RK-360MT Neptun.

Doar că acest lucru s-a întâmplat împotriva tuturor șanselor. În după amiaza zilei în care Moskva a fost lovită, vremea în Marea Neagră era extrem de rea, pe mare fiind furtună. Mai mult, radarele rachetelor Neptun, nu erau suficient de puternice la vremea respectivă încât să lovească Moskva.

Și totuși, minunea s-a întâmplat. Două rachete au lovit nava rusă a cărei comandanți erau atât de încrezători încât nici măcar nu activaseră sistemele de apărare antiaeriană.

Minunea e cu atât mai mare cu cât rachetele Neptun se aflau în curs de testare la momentul invaziei, ele fiind introduse în serviciul Marinei Ucrainei „pe repede înainte”.

 

Cum au lovit două rachete ucrainene Neptun crucișătorul rus Moskva, împotriva tuturor șanselor. Cei implicați în operațiune oferă noi detalii

 

În cursul acestei luni cunoscutul portal ucrainean Pravda a publicat un amplu material despre scufundarea crucișătorului rus Moskva. Materialul conține mărturii ale tehnicienilor care au luat parte la operațiune și care, sub protecția anonimatului au oferit câteva amănunte extrem de interesante.

Reușita e cu atât mai mare cu cât crucișătorul Moskva dispunea de sisteme de apărare antiaeriană moderne care ar fi putut evita cu ușurință dezastrul.

Însă ucrainenii spun că rușii au fost atât de încrezători încât nici măcar nu au activat sistemele de apărare antiaeriană.

„Crucișătorul Moskva era un munte de fier electronic în micuța Mare Neagră. Problema nu era detectarea navei ci modul în care putea fi lovită”, spun militarii ucraineni, potrivit sursei citate.

„La momentul invaziei nu aveam radare care să bată peste orizont, iar Rusia știa asta”, precizează ucrainenii care explică că în pofida condițiilor meteorologice, șansa a ținut cu Ucraina. Astfel, datorită faptului că plafonul de nori era foarte dens, semnalul undelor radar s-a reflectat din plafonul de nori la suprafața apei, putând astfel să fie localizată nava.

Astfel au fost lansate rachetele Neptun. 

În pofida celor apărute ulterior în presă, dronele Bayraktar TB2 nu au putut decola din cauza condițiilor meteorologice.

Ucrainenii au știu că au lovit crucișătorul Moskva, doar după ce au urmărit traiectoria neobișnuită a navei după impact.

Tehnicienii ucraineni spun că rușii erau atât de siguri că Moskva nu poate fi lovită, încât sistemele de apărare antiaeriană nu erau activate, iar nava s-a apropiat la 120 de kilometri de țărmul Ucrainei.

 

Ucraina contrazice teoria presei occidentale cu privire la scufundarea crucișătorului Moskva

 

2. Crucișător... (crucisatorul-moskva-moscova_31381300.jpg)Crucișătorul Moskva, sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Presa occidentală are propria ei versiune despre scufundarea crucișătorului Moskva - nava amiral a Flotei Ruse a Mării Negre.

Potrivit presei din Occident, Ucraina a trimis o solicitare către comandamentul NATO pentru confirmarea țintei. Astfel, cei de la The New Yorker susțin că o aeronavă americană de recunoaștere de tip P-8 Poseidon a furnizat coordonatele exacte ale crucișătorului rus. Informația e preluată și de publicația Navy Recognition.

„Toate acestea sunt povești. De fapt, noi înșine au fost capabili să rezolvăm o astfel de problemă de o complexitate incredibilă”, mai precizează ucrainenii în materialul publicat de Pravda.

În primăvara acestui an, comandorul (ret) Eugen Niculae, a explicat și el pentru DefenseRomania scufundarea crucișătorului Moskva. Acesta a subliniat lanțul de amatorism în rândul marinarilor ruși și faptul că la bordul navei existau cel puțin două tipuri de sisteme de apărare care ar fi putut contracara sistemul costier ucrainean RK-360MT Neptun.

CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns Moskva recif rusesc pe fundul mării. Cdr. (ret) Eugen Niculae: Crucișătorul avea sisteme pentru contracararea rachetelor Nepun

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel