FN Herstal este pregătită să sprijine autonomia strategica a României cu expertiza sa NATO
14 Martie 2026
Statele Unite au reactivat un program militar de dezvoltare a armamentului pe care Pentagonul îl oprise oficial în anul 2021. La poligonul White Sands din New Mexico, Marina Americană a reluat testarea tunului electromagnetic (railgun).
Această decizie reprezintă un răspuns direct la o deficiență structurală a forțelor navale americane: costul prea mare de operare și volumul limitat al muniției de interceptare în fața noilor amenințări aeriene.
Caracterul special al tunului electromagnetic constă în eliminarea completă a propulsoarelor chimice, precum praful de pușcă. Sistemul utilizează energia electrică pentru a genera un câmp magnetic puternic și a accelera un proiectil de-a lungul a două șine paralele conductoare, aplicând forța Lorentz. Rezultatul este o viteză la gura țevii care depășește Mach 7.
La această viteză extremă, proiectilul nu necesită o încărcătură explozivă. Energia cinetică pură, generată la momentul impactului, este suficientă pentru a distruge o navă inamică, o rachetă balistică sau o aeronavă, la o distanță care depășește 100 de mile marine.
Pentru Statele Unite, dezvoltarea acestui tun a devenit obligatorie
Motivul reluării acestor teste, începând cu luna februarie a anului 2025, este strict legat de costurile mari pe care războiul modern le aduce în privinţa operării sistemelor de arme.
Interceptoarele ghidate tradiționale costă milioane de dolari per unitate și ocupă un spațiu considerabil în silozurile navelor de luptă. Un proiectil lansat electromagnetic este un element de metal inert, ieftin de produs și sigur de depozitat - fără să existe riscul unei explozii în zona de stocare.
O navă echipată cu un astfel de sistem își poate mări capacitatea magaziei de muniție de la câteva zeci de rachete complexe la sute de proiectile electromagnetice. Această capacitate de susținere a focului este o necesitate absolută pentru respingerea atacurilor de care vizează suprasaturarea ţintei, o tactică prin care un adversar lansează simultan un număr masiv de proiectile ieftine pentru a epuiza apărarea antiaeriană a unei grupări navale.
Pauza de patru ani a programului a fost dictată de limitele fizicii materialelor, nu de lipsa finanțării. O singură lansare necesită un impuls electric de 25 până la 32 de megajouli, o cerință de putere masivă pentru arhitectura energetică a unei nave. Temperaturile extreme și stresul mecanic deteriorau șinele conductoare după doar câteva trageri, forțând înlocuirea lor frecventă.
Marina SUA are nevoie vitală de acest tun pentru a nu pierde avantajul militar pe mare
În 2021, Marina SUA a considerat aceste bariere tehnice prea mari pentru o integrare imediată și a redirecționat fondurile către rachetele hipersonice.
Testele recente, coordonate de Naval Sea Systems Command (NAVSEA)’s Joint Hypersonics Transition Office, demonstrează că Armata Statelor Unite are nevoie de acest lansator de mare viteză dintr-un motiv simplu: trebuie să țină pasul cu noile tehnologii militare ale rivalilor săi
Presiunea este accentuată de progresele înregistrate de Japonia, care a testează deja un prototip de tun electromagnetic montat pe nava JS Asuka, capabil să execute peste 200 de trageri succesive asupra unor ținte mobile la viteze de Mach 6.
Pentru Statele Unite, viitorul acestei tehnologii este legat direct de dezvoltarea noii clase de nave de luptă de suprafață, cunoscută sub indicativul BBG(X) sau clasa „Trump”. Aceste platforme masive, cu un cost estimat la peste 20 de miliarde de dolari per unitate, sunt proiectate cu generatoare capabile să susțină armele cu energie dirijată și tunurile electromagnetice.
Reluarea testelor la White Sands confirmă o decizie asumată la nivelul Departamentului Apărării: alternativele clasice si-au atins limita superioară de eficiență tehnică și economică, iar dominanța navală americană în următoarele decenii depinde de capacitatea de a utiliza sistemele de arme electromagnetice.
