Germania resetează industria de apărare: Alianța „Team Gen 6” pregătește un avion de vânătoare exclusiv german după decesul proiectului european FCAS

scaf-avion_92652800
SCAF, viitorul avion de generația a 6-a în programul condus de Franța și Germania. Imagine ilustrativă, photo source: Breaking Defense
Eșecul răsunător al proiectului franco-german Future Combat Air System (FCAS), o inițiativă evaluată la 100 de miliarde de euro și anulată oficial în urmă cu câteva zile, obligă Berlinul să recurgă la soluții de avarie radicale. Rămasă fără platforma aeriană de generația a șasea în urma disputelor tehnice și corporatiste insurmontabile cu Parisul, industria de apărare germană contraatacă printr-un proiect exclusiv național. 

Un consorțiu format din opt companii majore, condus de gigantul Airbus Defence and Space, se pregătește să lanseze alianța industrială „Team Gen 6”. Obiectivul declarat este proiectarea și construcția unui avion de luptă de generația a șasea cu capital și tehnologie de proveniență germană, o mișcare menită să salveze capabilitățile inginerești ale Bundeswehr-ului și să reducă dependența de Washington sau Londra.

Proiectul european a murit, dar Germania nu renunță

Această iniţiativă industrială confirmă faptul că Berlinul se pregătea de mult timp pentru colapsul programului FCAS. Informațiile obținute de Reuters indică existenţa  unui grup industrial format din actori cheie: Airbus Defence and Space (integrare arhitecturală și semnătură radar redusă), MTU Aero Engines (propulsie), Hensoldt (senzori și război electronic), Rohde & Schwarz (comunicații securizate), Liebherr (controlul zborului), Autoflug (sisteme de supraviețuire), MBDA Deutschland și Diehl Defence (arhitectura armamentului).

Această alianță, al cărei document de poziție a fost deja înaintat ministrului Apărării, Boris Pistorius, semnalează decizia Germaniei de a nu abandona cursa tehnologică pentru superioritatea aeriană a anilor 2040.

Inițiativa Team Gen 6 rezolvă direct divergențele operaționale care au îngropat programul comun cu Franța. Parisul solicitase o aeronavă ușoară, operabilă de pe portavioane și strict adaptată programului său de descurajare nucleară, cerințe care au intrat în coliziune cu nevoia Germaniei de a deține a aeronava de luptă grea, axat pe apărare aeriană, atac de precizie în adâncime și conectare tactică la arhitectura NATO de pe flancul estic.

Cum vrea industria militară germană să construiască singură avionul viitorului

Proiectul german își menține viziunea unui „sistem de sisteme”, în care viitoarea aeronavă interceptoare nu va opera sigură, ci va funcționa ca un nod de comandă zburător. Aeronava pilotată va controla formațiuni de drone de tip „remote carriers” (purtătoare la distanță) capabile să execute recunoașteri avansate, să bruieze radarele inamice sau să lanseze rachete, reducând expunerea piloților germani în fața sistemelor antiaeriene precum bateriile rusești S-400 și S-500. 

Configurația armamentului prezent pe aceasta viitoare aeronava reflectă pragmatismul noii alianțe industriale. Prezența dezvoltatorilor de rachete MBDA și Diehl Defence sugerează o platformă optimizată pentru vectori de atac precum rachetele aer-aer cu rază lungă Meteor, prevăzute cu motor ramjet și capabile să distrugă ținte aflate la mare distanţă. Integrarea internă a acestor sisteme de rachete este obligatorie pentru păstrarea invizibilității radar a aeronavei, iar deciziile de proiectare a fuzelajului trebuie luate rapid.

În paralel, sistemele de război electronic, derivate din programul radar Eurofighter Common Radar System Mk1 dezvoltat de Hensoldt, vor asigura capacitatea aeronavei germane de a identifica, clasifica și ataca inamicul înainte de a fi detectată.

Deși Team Gen 6 asigură protecția intereselor industriei germane, ministrul Boris Pistorius a precizat public că guvernul de la Berlin analizează concomitent achiziția unui lot suplimentar de avioane americane F-35 sau o eventuală aderare la programul rival Global Combat Air Programme (GCAP), dezvoltat de Marea Britanie, Italia și Japonia.

Lansarea alianței Team Gen 6, care urmează să fie oficializată în cadrul expoziției aerospațiale ILA Berlin, indică însă clar opțiunea prioritară a cancelarului Friedrich Merz: consolidarea bazei industriale naționale și transformarea Germaniei într-un furnizor suveran de tehnologie militară de generația a șasea, pe fondul unei Europe fracturate de propriile incapacități de integrare tehnologică.

Alte știri de interes
x close