Preşedintele Comitetului Militar al UE: Manevrele militare efectuate de Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina reprezintă o ameninţare

S.I. Catalin |
Data publicării:

Necesitatea reducerii tensiunii provocate de mobilizarea militară a Rusiei la frontiera cu Ucraina - cu posibilitatea impunerii de noi sancţiuni politice şi economice care să vizeze autorităţile de la Moscova dacă acestea vor folosi din nou forţa împotriva Kievului - se va afla în centrul reuniunii miniştrilor de externe ai Uniunii Europene, care se va desfăşura luni la Bruxelles, informează duminică EFE.

'Ne aflăm în contact cu autorităţile ruse şi le explicăm foarte clar că, dacă vor continua, va exista un răspuns clar, puternic, politic şi economic', au declarat surse comunitare cu privire la posibilitatea ca Rusia să invadeze Ucraina vecină, potrivit Agerpres.

În interiorul UE continuă să se mizeze pe descurajare şi pe negocieri diplomatice, atrăgându-se totodată atenţia că orice agresiune la adresa Ucrainei va avea urmări, după cum a confirmat în această săptămână unui grup de jurnalişti preşedintele Comitetului Militar al UE, generalul Claudio Graziano.

'Orice tip de consolidare a forţelor generează un răspuns şi este un act militar, o operaţiune militară', a avertizat el. În opinia sa, chiar şi antrenamentele într-o 'zonă critică' reprezintă operaţiuni, şi, mai concret, manevrele efectuate de Rusia în apropierea frontierei cu Ucraina, cu 'niveluri enorme de forţe' armate, generează 'efecte şi reprezintă o ameninţare'.

'Este un lucru periculos care presupune să fim vigilenţi şi care necesită un răspuns', a spus el. Pentru ca măsurile de disuasiune să dea rezultat, UE a început să lucreze la posibile sancţiuni împotriva Rusiei, însă nu a prezentat deocamdată statelor membre variantele pe care le are în vedere.

 

Rusia riscă consecinţe geostrategice şi consecinţe majore dacă nu respecta suveranitatea şi integritatea Ucrainei

 

În orice caz, surse comunitare au amintit că în 2014, când Rusia a anexat ilegal peninsula ucraineană Crimeea şi se avea în vedere desfăşurarea de trupe ruse în oraşul Mariupol, UE a fost capabilă să aprobe sancţiuni economice 'substanţiale' în doar 72 de ore, dat fiind că un plan în acest sens exista deja. A fost vorba despre interdicţia ca Rusia şi marile companii ruse să poată folosi bani împrumutaţi de pe pieţele financiare europene timp de 90 de zile.

În prezent, UE menţine un pachet de sancţiuni economice împotriva Rusiei pe care îl înnoieşte la fiecare şase luni, după ce şefii de stat şi de guvern din UE îşi dau acordul cu prilejul celor două Consilii Europene din iunie şi decembrie.

'Vor exista consecinţe geostrategice şi consecinţe majore dacă nu vor fi respectate' independenţa, suveranitatea şi integritatea Ucrainei, au declarat surse diplomatice, citate de EFE.

Sancţiuni împotriva grupului Wagner

Şefii diplomaţiilor europene intenţionează totodată să sancţioneze grupul paramilitar rus Wagner şi 8 persoane şi 3 entităţi asociate, pentru încălcarea drepturilor omului.

''Sunt foarte activi. S-au desfăşurat într-un mod foarte eficient în Libia sau în Africa Centrală'', a apreciat Graziano, care consideră că activitatea acestui grup reprezintă 'o potenţială problemă pentru UE'. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel