Acordul și declarația politică pentru Brexit, aprobate de liderii UE. Urmează votul din parlamentul britanic

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică acordul privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Marea Britanie devine astfel prima ţară care părăseşte UE.

"Consiliul European aprobă acordul de retragere a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice", au scris liderii celor 27 de state membre în concluziile summitului extraordinar de la Bruxelles.

Acordul de retragere, care are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Marii Britanii din UE la 29 martie 2019.

Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea "unei relaţii cât mai strânse posibil" cu Londra după Brexit.

Această relaţie a făcut obiectul unei "declaraţii politice" separate de acordul de divorţ, care subliniază obiectivele comune ale Londrei şi Bruxellesului pentru viitoarea lor relaţie şi care a fost de asemenea aprobat de Consiliul European.

Liderii celor 27 de state membre mulţumesc negociatorului-şef al UE, Michel Barnier, "pentru eforturile sale neobosite" şi pentru "contribuţia sa în menţinerea unităţii printre cele 27 de state membre de-a lungul negocierilor cu Londra".

În procesul-verbal al summitului se reafirmă că un acord privind pescuitul este "o prioritate" şi că acesta ar trebui negociat cu Marea Britanie "înainte de încheierea perioadei de tranziţie" la sfârşitul lunii decembrie 2020.



În anexe, printre care se numără şi o scrisoare a reprezentantului britanic la Consiliul European, precum şi o scrisoare a preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, către premierul spaniol Pedro Sanchez, sunt date asigurări Spaniei asupra faptului că ea va avea un cuvânt de spus în discuţiile privind viitoarea relaţie dintre UE şi Gibraltar.

Chestiunea acestui teritoriu britanic situat la extremitatea sudică a Spaniei a ameninţat desfăşurarea summitului până în ajunul reuniunii.

"Tratatul de retragere", negociat cu dificultate timp de 17 luni între Londra şi Bruxelles, mai trebuie de acum ratificat de Parlamentul European şi în special de Parlamentul britanic înainte de a intra în vigoare.

Însă aprobarea parlamentarilor britanici, care ar urma să voteze în decembrie, este departe de a fi o certitudine.

Declaraţia politică adoptată de liderii din UE face apel la parlamentul britanic să sprijine la rândul său acordul.

"Voi face campanie cu toate forţele mele pentru a câştiga acest vot (...), pentru binele Marii Britanii şi pentru întreaga noastră populaţie", a promis premierul Theresa May într-o scrisoare deschisă publicată duminică în presa britanică.

"Acum este momentul ca toată lumea să îşi asume responsabilităţile", a spus Barnier la sosirea la summitul de la Bruxelles, adăugând că "vom rămâne aliaţi, parteneri şi prieteni" cu Marea Britanie.

La rândul său, Juncker a spus înaintea summitului că a vedea că Marea Britanie părăseşte UE "nu este un moment de jubilare sau de celebrare", ci este "un moment trist şi o tragedie".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel