Întărirea apărării de la Sud la Nord: România „crede că” va primi primele F-16 norvegiene în 2023, Polonia așteaptă și ea primele FA-50

Avion de luptă sud-coreean FA-50. Foto: Korea Aerospace Industries via Defence24
Avion de luptă sud-coreean FA-50. Foto: Korea Aerospace Industries via Defence24

2023 va fi un an important pentru aviațiile militare din Polonia și România, principalele state pilon ale Flancului Estic al NATO, de la nord din zona Baltică până în sud în Marea Neagră. În contextul în care  flancul se află în imediata proximitate a războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, rolul celor două state devine crucial în cadrul Alianței.

Atât România cât și Polonia investesc sume importante în consolidarea apărării cu scopul de a descuraja orice potențială agresiune. Desigur, cu Varșovia mult mai „agresivă” în a își înzestra propriile forțe militare.

După alocarea a 2.5% din PIB, România țintește și ea programe de înzestrare majore, precum tancuri moderne, obuziere, avioane de luptă ori submarine.

În ceea ce privește aviația militară anul 2023 ar trebui să fie unul important atât pentru Polonia, cât și pentru România.

Publicația poloneză Defence 24 scrie că primele avioane ușoare de luptă sud-coreene de tip PA-50 vor sosi în Polonia în cursul acestui an.

Tot în 2023 sunt așteptate în România și primele avioane F-16 Fighting Falcon, din cele 32 achiziționate din Norvegia, care vor forma încă două escadrile de luptă.

Generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, în cunoscutul podcast al Ministerului Apărării care a fost publicat în săptămâna aceasta, a explicat livrările F-urilor norvegiene.

2. F-16, Româ... (f-16-romania_30030400.jpg)

F-16, România. Aeronavă F-16 Fighting Falcon a Forțelor Aeriene Române. Foto: MApN

„Noi credem că în acest an, urmat de 2024, vom avea livrările pentru aceste aeronave. Am folosit termenul credem că deoarece dependența nu e doar pe relația România - Norvegia.

Lumea trebuie să știe că un avion de acest nivel e un produs foarte complex care are nu doar elementele fizice de zbor ci și de software care trebuie puse la curent cu realitățile românești. Acest soft trebuie updatat astfel încât să fie armonizat cu realitățile noastre. Iar acest lucru se face de partea a treia, guvernul SUA care încredințează un contract Lockheed Martin în acest sens”.

România a achiziționat recent 32 de avioane F-16 Fighting Falcon din Norvegia, la un preț de 388 de milioane de euro, pentru a asigura traziția către F-35.

Cele 32 de avioane F-16 AM/BM norvegiene sunt în configurație M6.5.2, iar contractul include și motoare de rezervă și suport logistic.

În prezent, Forțele Aeriene Române au în dotare 17 aeronave F-16 în configurație M5.2R, care vor fi modernizate la configurația M6.6.

CITEȘTE ȘI: Prima escadrilă de F-35 a României, după 2030. România își dorește demararea demersurilor pentru semnarea contractului în următorul an

 

Polonia stă mult mai bine: F-16, FA-50 și a semnat contractul și pentru F-35 Lightning II

 

3. F-35 Polon... (f_35_polonia_17265400.jpg)

F-35 Polonia, sursă foto: Ministerul Apărării din Polonia

Polonezii au însă planuri mult mai mari.

Polonia deține 48 de avioane de tip F-16 Fighting Falcon în versiunea C/D Block 52, pe care le-a achiziționat noi.

Polonia a achiziționat și F-35 Lighting II de generația a V-a, prin programul Harpia. În 2020 Polonia a semnat cu Lockheed Martin un contract de 4.6 miliarde de dolari pentru achiziția a 32 de avioane F-35.

Primele ar trebui să ajungă în 2025.

Totodată, anul trecut Ministerul Apărării de la Varșovia a anunțat  că Polonia va achiziţiona și 48 de avioane de vânătoare FA-50 din Coreea de Sud.

Mai mult, polonezii sunt interesați inclusiv de intrarea în programul KF-21 - viitorul avion de generația a V-a.

CITEȘTE MAI MULT: Polonia pregătește terenul pentru participarea la programul KF-21 - viitorul avion de generația a V-a, dar pune o condiție Coreei de Sud

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel