Magnitudinea efectelor celui de-al Doilea Război Mondial asupra vieților oamenilor și a sorții națiunilor a fost fără precedent, un amalgam de conflicte exacerbate de prăbușirea imperiilor și redesenarea granițelor după Primul Război Mondial. Unii istorici argumentează chiar că cele două războaie mondiale au făcut parte dintr-un singur conflict extins, durând din 1914 până în 1945 sau chiar până la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991 – un război civil global, inițial între capitalism și comunism, apoi între democrație și dictatură.
Cel de-al Doilea Război Mondial a adus cu siguranță filele istoriei mondiale împreună, prin anvergura sa globală și prin accelerarea sfârșitului colonialismului în Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, în ciuda împărtășirii acestei experiențe internaționale și a intrării în aceeași ordine construită în urma sa, fiecare țară implicată și-a creat și s-a agățat de propria narațiune a marelui conflict.
Chiar și momentul exact al începerii războiului este încă dezbătut. În viziunea americană, acesta a început cu adevărat odată cu intrarea Statelor Unite în conflict după atacul japonez de la Pearl Harbor din 7 decembrie 1941 și declarația de război a dictatorului german Adolf Hitler câteva zile mai târziu. Președintele rus Vladimir Putin, pe de altă parte, insistă azi că războiul a început în iunie 1941, odată cu invazia germană a Uniunii Sovietice – ignorând invazia sovietică și nazistă a Poloniei din septembrie 1939, care marchează începutul războiului pentru majoritatea europenilor.
Totuși, urmăresc originea celui de-al Doilea Război Mondial și mai departe. Pentru China, a început în 1937, cu războiul sino-japonez, sau chiar mai devreme cu ocuparea japoneză a Manciuriei în 1931. Mulți cei din stânga politică spaniolă sunt convinși că a început în 1936 cu lovitura de stat a generalului Francisco Franco împotriva republicii, declanșând războiul civil spaniol.
Aceste viziuni diverse rămân o sursă de tensiune și instabilitate în politica globală. Putin culege selectiv din istoria rusă, combinând omagiul adus sacrificiului sovietic în "Marele Război Patriotic", așa cum este cunoscut cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia, cu ideile reacționare ale rușilor ''albi țariști'' exilați după înfrângerea lor de către bolșevicii comuniști în războiul civil rus din 1917-1922.
Aceste interpretări includ justificări religioase pentru supremația rusă asupra întregii Eurasii – "de la Vladivostok la Dublin", după cum a spus ideologul lui Putin, Aleksandr Dugin – și o ură profund înrădăcinată față de Europa occidentală liberală. Astfel de idei au început să circule și în orbita fostului președinte american Donald Trump.
Putin l-a reabilitat pe liderul sovietic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Iosif Stalin, care, după cum a spus fizicianul și disidentul sovietic Andrei Saharov, a fost direct responsabil pentru chiar mai multe milioane de morți decât Hitler.
Președintele rus merge până acolo încât insistă că Uniunea Sovietică ar fi putut câștiga războiul împotriva Germaniei naziste de una singură, când chiar Stalin și alți lideri sovietici au recunoscut în privat că Uniunea Sovietică nu ar fi supraviețuit fără ajutorul american. Ei știau, de asemenea, că campania de bombardamente strategice americano-britanice împotriva orașelor germane a forțat grosul Luftwaffe-ului german să se întoarcă de pe frontul de est, oferind astfel sovieticilor supremația aeriană.
Mai presus de toate, Putin refuză să recunoască ororile epocii staliniste. După cum mi-a povestit Mary Soames, fiica prim-ministrului britanic Winston Churchill, la o cină în 2003, Churchill l-a întrebat pe Stalin în timpul unei întâlniri informale din octombrie 1944 ce regreta cel mai mult liderul sovietic în viața sa. Stalin a reflectat o clipă înainte de a răspunde încet: "Uciderea culacilor" – țăranii proprietari de pământ. Această campanie a culminat cu Holodomorul din 1932-1933, în care Stalin a provocat deliberat foametea în Ucraina, ucigând peste trei milioane de oameni și insuflând o ură față de Moscova multor supraviețuitori și descendenților lor.
Al Doilea Război Mondial a produs, de asemenea, un echilibru adesea instabil între Europa și Statele Unite. Ambițiile hegemonice ale lui Hitler au forțat Regatul Unit să abandoneze rolul său autoimpus de polițist mondial și să apeleze la americani pentru ajutor.
Britanicii au fost cu adevărat mândri de rolul lor în victoria finală a Aliaților, dar au încercat să ascundă amărăciunea influenței lor globale în declin, rostind clișeul că Regatul Unit a reușit să "lovească peste greutatea sa" în război și agățându-se de "relația specială" cu Statele Unite.
Churchill a fost consternat de perspectiva ca trupele americane să se întoarcă pur și simplu acasă după încheierea războiului din Pacific în 1945. Deși atitudinile americane au continuat să fluctueze între căutarea unui rol global activ și retragerea în izolaționism, amenințarea Moscovei a asigurat că Washingtonul va rămâne profund implicat în Europa până la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991.
Astăzi, primul război continental major din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial este în al patrulea an, alimentat în parte de interpretarea selectivă a istoriei ruse de către Putin, în timp ce conflicte din Orientul Mijlociu și din alte părți amenință să se extindă. Administrația Trump, între timp, pare să arunce deoparte leadership-ul global al Statelor Unite într-o mare criză.
Acum optzeci de ani, sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial a deschis calea unei noi ordini internaționale bazată pe respectul suveranității și granițelor naționale. Dar acum, o factură costisitoare pentru ambivalența americană, complezența europeană și revanșismul rusesc ar putea ajunge în sfârșit la data scadentă.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
