Implicarea strategică a Rusiei în Siria. Război la preț redus

H.D. Hartmann / 01 noi 2019 / 13:02
EXCLUSIV

La doar patru ani de la începerea intervenției militare ruse în Siria, Moscova continuă să se bucure de recompensele diplomatice, comerciale și militare ale operațiunilor sale din Levant. Creând o falie severă între membrii NATO, testând noi arme și obținând poziții cheie pe teren, Rusia a reușit o serie de succese strategice și tactice în Siria. Cu toate aceste câștiguri, pentru actorii europeni şi în special pentru SUA, nu este de loc clară perspectiva militară, de securitate regională și desigur perspectiva politică pe care Moscova le propune.

Una dintre cele mai notabile realizări ale Rusiei în Siria a fost avansul strategic pe care l-a obținut la un cost relativ redus. Indiferent de propagandă sau de ceea ce unii analiști susțin, Rusia a demonstrat că poate reduce costul unui război la sume șu resurse mai mult decât mici. Contribuind o forță de aproximativ 5.000 de militari, majoritatea cu atribuții de sprijin aerian, consultanță și operațiuni speciale, Moscova a stabilizat guvernul sirian practic asediat de către tot felul de forță rebele, fiecare cu sponsori internaționali diferiți, anulând eforturile financiare externe care se ridicau la sume de 10 ori mai mari decât ceea ce Rusia a pus la bătaie.

Restabilind dominația Damascului pe teren împotriva rebelilor, Moscova a realizat cea mai importantă mișcare asimetrică imaginată de către un actor stat în interiorul unui conflict care este în același timp și război civil și agresiune externă. Nedorind să intre în conflict direct cu agresiunea externă, deosebit de dură mai ales dinspre organizația DAESH sponsorizată masiv de grupuri financiare din Orientul Mijlociu precum și (se pare) de către anumite interese petroliere ale unor puteri occidentale europene, Rusia a ales să sugrume războiul civil, creat de tribalizare uneia dintre cele mai stabile republici arabe din regiune.

Astfel, Siria, înțelegând jocul rusesc a asigurat bazele siriene rusești - care acum includ atât un port, cât și o bază aeriană -, dând acces la o serie de interese comerciale din țară.

Pentru regimul de la Damasc care practic nu mai are nici un fel de infrastructură economică intactă, prețul plătit pentru ajutorul rusesc a fost și el extrem de mic. Pentru Rusia însă intervenția să siriană a punctat masiv și decisiv în planul diplomatic.

După ce Obama a făcut greşeala incredibilă de a insulta Rusia declarând-o putere regională, deci nedemnă de a fi băgată în seamă de el ca nou simbol al democrației progresiste-transgender, Moscova a plătit înapoi cu excluderea practic a SUA din Siria şi eliminarea americană din spații întinse ale Orientului Mijlociu. Căci Putin, dacă tot a fost redus din leader mondial în leader regional a demonstrat celor de la Washington că în regiunea sa de interese el este stăpân. Războiul la preț redus dus de Putin a deschis calea, imposibil de imaginat doar acum 10 ani, de blocare a SUA, demonstrând că SUA nu mai au nici capacitatea de a susține zone îndepărtate și nici de a impune peste tot interesele lor.


Pe plan militar, intervenția a permis forțelor armate ruse să testeze, în condiții reale de război, noi echipamente precum rachetele de croazieră și avioane noi de luptă, să rotească marea majoritate a ofițerilor săi de stat major în teatru de luptă pentru a acumula experiență în de război. Mai mult a obținut formarea a două divizii de soldați și subofițeri, antrenați în lupta împotriva trupelor zeloților islamici, fapt care îî va permite o mai bună înțelegere și reacție la fenomenele islamiste din Caucaz.

În același timp, Rusia a accesat mai multe piețe de export militar, după evidențierea performanței a armelor sale.

Cel mai mare succes insă se referă la utilizarea pe scară largă a forțelor mercenare cum ar fi Grupul Wagner. Faptul că Rusia a reușit cu mercenari prost plătiți dar extrem de bine motivați şi blocheze atât ofensiva DAESH cât și blocarea mișcărilor americane din Irak a creionat un alt tip de strategie militară. Rusia a obținut toate acestea cu atât de puține victime și pierderi de echipamente încât înaltul comandament a început să vorbească despre utilizarea experienței siriene ca model pentru un nou cadru de operațiuni, dublând „strategia de acțiune limitată".


Pe tărâmul diplomatic, Rusia și-a extins parteneriatul cu Iranul, a transformat o poziție tensionată cu Turcia într-o relație îmbunătățită (deși deloc ușoară și deseori contondentă) și a devenit un actor regional critic pe care Israel, Iordania și (cu toate acestea, într-o măsură mai mică) directă cu Irakul. Astfel aliatul arab cel mai puternic al SUA, Arabia Saudită nu a mai putut ignora masivitatea implantării rusești, doar acum câteva săptămâni, primindu-l cu un fast egalat doar de cel al primirii lui Trump, pe președintele Putin.

Această primire imperială pentru un regat condus de o familie extrem de religioasă, care timp de decenii a decis să fie rece față de Moscova considerată păgână, dovedește că Putin a câștigat enorm din punct de vedere al politicii sale internaționale. Mai mult noua poziție de super putere regională a Rusiei a forțat Statele Unite să se angajeze în negocieri ample privind preocupările regiunii, inclusiv discuții pentru eliminarea DAESH din Siria și Irak, execuția leaderului al Baghdadi fiind de altfel consecință directă a presiunii pe care expansiunea rusă a creat-o. Și toate acestea se întâmplă pe fundalul politic falimentar creat de faptul că Statele Unite și alte puteri occidentale pedepseau Kremlinul pentru anexarea Crimeei.

Mișcarea siriană a Rusiei, complexă și extrem de amplă a dovedit că un imperiu, fie el și parțial apropiat valorilor democratice, a știut să își joace avantajele geografice și militare, anulând efectiv orice formă de încercuire pe care progresiştii transgeder din Germania, SUA și UE o pregătiseră la adresa intereselor ei.

Chiar de la începutul incursiunii turcești în nord-estul Siriei pe 9 octombrie, rușii au atins ținte semnificative prin prezența lor în țară.

Nu numai că Statele Unite au început procesul de retragerea soldaților lor din Siria (o cerere pe termen lung susţinută exclusiv de către Moscova) dar trupele americane au predat chiar și o parte din bazele și facilitățile lor direct rușilor, oferindu-le o puternică victorie simbolică care, desigur că aceștia au folist-o extensiv pentru valoare propagandistică excepţională pe care o reprezintă.

Momentul retragerii militare americane din Siria a coincis și cu o escaladare semnificativă a tensiunilor dintre doi aliați NATO, Statele Unite și Turcia.

Diviziunile dintre cele două petri NATO sunt o veste foarte binevenită pentru Moscova, care continuă să perceapă alianța transatlantică ca o amenințare critică la adresa securității sale naționale. Rusia a conceput și executat un program de măsuri active pentru a încuraja această scindare.

A vândut sisteme de arme la cheie către Turcia, precum S-400, care complică interoperabilitatea echipamentelor NATO și încurajând o mutare în alinierea turcă către Moscova, oferind concesii strategice cu țintă, turcilor în Siria sau a încheiat un acord cu turcii, pe 22 octombrie, pentru a forța kurzii sirieni să plece din avanposturile lor de lângă granița turco-siriană.

Recenta ofensivă turcă din nord-estul Siriei și retragerea Statelor Unite au determinat forțele de apărare siriene (SDF) să ajungă la guvernul sirian, permițând forțelor președintelui Bashar al Assad să extindă controlul asupra unor părți mai largi ale țării sale. Ambele dezvoltări îmbunătățesc în mod semnificativ influența și poziția Rusiei în țară, cultivând atât un guvern sirian mai puternic și mai înrădăcinat sub influența sa directă și făcând din Moscova un mediator din ce în ce mai indispensabil între toate facțiunile majore din Siria, inclusiv SDF și Turcia.

Prețul redus investit de către Rusia în acest conflict demonstrează că până în prezent, strategia siriană pe care Moscova a desenat-o a fost un succes.

Cu un minim efort, față de ceilalți actori NATO care au investit masiv în eșecul stabilizării Siriei devastate de islamiști, de radicali, de bandiți și criminali în serie, Rusia a cules recompensele, devenind cel mai puternic actor din regiune, alături de un Iran slab și foarte ideologizat. Mai mult, Rusia nu a permis nimănui să fructifice rezultatele propriilor eforturi, obligând până şi Turcia să negocieze cu ea.

Însă, aceste obiective atinse, Moscova riscă să fie mai vulnerabilă la atacurile militante și la planurile rivalilor regionali, în timp ce și-a extins angajamentele în protejarea intereselor atât ale sale, cât și ale guvernului sirian. Astfel, pentru Rusia, o putere regională mai mare vine în cele din urmă cu o responsabilitate la fel de întinsă - precum și o expunere mult mai directă la noile pericole.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.24