China a depășit SUA la numărul de focoase pe ICBM-uri, dar e încă departe de puterea nucleară a SUA. „Un șiretlic de contabilitate”

Cătălin Costea |
Data publicării:

În ceea ce privește anumite componente ale programului de rachete balistice intercontinentale (ICBM), SUA nu se vor mai bucura mult timp de avantajul cantitativ față de China, potrivit Comandamentului Strategic (STRATCOM) care supraveghează arsenalul nuclear al SUA.

În conformitate cu o prevedere din Legea privind autorizarea apărării naționale pentru anul fiscal 2022, care impune notificarea Congresului în cazul în care China depășește SUA în cel puțin una dintre cele trei componente privind stocul de ICBM, STRATCOM a trimis recent Congresului american un document clasificat.

James Inhofe, un renumit republicanul din Comisia pentru forțe armate a Senatului, a cerut Pentagonului printr-o scrisoare adresată comandantului STRATCOM, amiralul Charles Richard, să declasifice documentul pentru a se afla la ce capitol China depășește numeric capabilitățile nucleare americane..

„Am văzut doar vârful aisbergului când vine vorba de puterea militară în creștere a Chinei”, a scris Inhofe pe Twitter, unde a făcut publică scrisoarea. „Administrația Biden trebuie să fie deschisă și sinceră cu poporul american cu privire la amenințarea pe care Beijingul o reprezintă pentru ordinea globală și pentru modul nostru de viață.”

Datele centralizate de Pentagon în raportul său anual privind China, ca și un document al Serviciului de cercetare al Congresului indică faptul că SUA păstrează în continuare un avantaj numeric față de China în ceea ce privește numărul de ICBM-uri și de lansatoare de ICBM desfășurate. Acest lucru sugerează că nu aceste două condiții au declanșat notificarea STRATCOM.

 

Este vorba despre numărul de focoase instalate pe ICBM-uri

 

A treia componentă care poate declanșa notificarea este dacă China are mai multe focoase nucleare instalate pe ICBM-urile sale decât SUA.

Jeffrey Lewis, director al Proiectului de neproliferare din Asia de Est, a declarat într-un interviu pentru Defense News că notificarea clasificată dezvăluie probabil că China a instalat mai multe focoase nucleare pe ICBM-urile sale decât au în prezent Statele Unite.

Trebuie să fie focoasele, a declarat Lewis. „Raportul privind puterea militară a Chinei estimează că stocul nuclear al Beijingului a depășit 400 de focoase.”

Potrivit raportului anual al Pentagonului, China „probabil va avea la dispoziție un stoc de aproximativ 1.500 de focoase până în 2035” dacă va continua în ritmul actual de expansiune nucleară”. Analiza a mai relevat că China și-a dublat stocul de ICBM-uri din 2020.

Până acum se cunoștea că China are 300 de ICBM-uri și tot atâtea lansatoare, mai puține așadar decât Statele Unite care au 400 de ICBM-uri și 450 de lansatoare.

Lewis a remarcat că racheta chineză Dongfeng-41 “poate purta mai multe focoase nucleare, astfel încât 300 de rachete pot cumula peste 400 de focoase”. Asta în timp ce toate cele 400 de rachete Minuteman III americane pot transporta în prezent doar câte un focos nuclear.

 

Numărul de focoase de pe ICBM-uri nu este totuși cel mai reprezentativ indicator

 

Cu toate acestea, Lewis a minimalizat importanța faptului că Beijingul are probabil un raport mai mare de focoase per ICBM decât Washingtonul.

„Nu contează, pentru că SUA ar putea pune mai multe focoase pe ICBM-urile sale terestre, dar pur și simplu alegem să nu facem asta”, a declarat acesta. „Ar trebui numărate ICBM-urile și rachetele balistice lansate de submarine împreună. Și odată ce facem asta, numărul nostru este mult mai mare decât al lor. Aceasta este ca un șiretlic de contabilitate.”

În septembrie 2021, Statele Unite aveau 1.389 de focoase nucleare și un total de 665 de ICBM-uri, rachete balistice cu lansare de pe  submarine și de la bordul bombardierelor grele, potrivit Serviciului de cercetare al Congresului.

Henry Sokolski, directorul executiv al Centrului de educație pentru politica de neproliferare, a pus la îndoială faptul că SUA își mai poate menține avantajul numeric semnificativ față de arsenalul nuclear al Chinei, dacă Beijingul își continuă ritmul actual de modernizare nucleară, fără a mai lua în calcul și arsenalul Rusiei.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel