Congresul al XIV-lea: Ultima șansă a lui Ceaușescu de a ieși la pensie. 'Când o face plopul mere şi răchita micşunele'

Tudor Curtifan / 24 noi 2020 / 20:19
Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989
EXCLUSIV
Nicolae Ceaușescu, la al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român, desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989

În urmă cu exact 31 de ani avea loc ultimul Congres al Partidului Comunist Român, Congres la capătul căruia Nicolae Ceaușescu, în vârstă de 71 de ani, a fost reales din nou în unanimitate în funcția de secretar general al PCR.  O lună mai târziu „mămăliga avea să explodeze” iar revolta de la Timișoara să se transforme într-o Revoluție. „Ceaușescu reales la al XIV-lea Congres” pe 24 noiembrie 1989 avea să sfârșească împușcat la Târgoviște pe data de 25 decembrie 1989.

Ceaușescu ratase astfel șansa să iasă la pensie. Expresia nu îmi aparține mie ci istoricului polonez Adam Burakowski. Al XIV-lea Congres a fost ultima șansă a lui Nicolae Ceaușescu de a evita plutonul de execuție. 

Realegerea lui Ceaușescu a fost un semnal cât se poate de evident că perestroika lui Gorbaciov nu avea să fie implementată aici sub Ceaușescu. Politicii reformatoare a lui Mihail Gorbaciov, care trebuie să subliniem nu a avut intenția nicio clipă de a prăbuși URSS ci doar de a o reforma, i s-a opus Nicolae Ceaușescu, crescut în ideologia cea mai pură și dură a stalinismului căruia i-a oferit valențe naționaliste moștenite de la Gheorghe Gheorghiu Dej.

Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român s-a desfășurat între 20 și 24 noiembrie 1989. În unanimitate, Ceaușescu era ales pentru a șasea oară în funcția de secretar general al partidului. Congresul avea loc în contextul schimbărilor care întrezăreau o Europă de Est liberă. Piesele cădeau pe lângă Ceaușescu ca într-un joc de domino.

Cu două săptămâni înaintea Congresului, Zidul Berlinului s-a prăbușit iar în Polonia pe data de 24 august 1989 fostul lider al Solidarității Tadeusz Mazowiecki devenea primul premier necomunist din Europa Centrală și de Est de după al Doilea Război Mondial.

Decizia lui Ceaușescu de a continua rezistența împotriva gorbaciovismului a izolat și mai mult România, o țară secătuită și un popor sleit de puteri de pe urma crizei din anii '80 cauzată de decizia irațională, inconștientă și fără nicio presiune a lui Nicolae Ceaușescu de a achita datoria externă a României.

Anii '80 au fost severi, fiind marcați de foame cumplită, ierni în beznă și frig în apartamente înghețate deoarece autoritățile opreau curentul pentru ca țara să economisească, de cozi interminabile pentru alimente primite pe cartelă.  

Decizia pe care Nicolae Ceaușescu a luat-o, de a achita datoria externă este una ideologică. Ideile național-socialiste referitoare la economie au dominat și s-au dovedit a fi un factor decisiv. În acest sens, o cerere de reeșalonare sau de intrare în incapacitate de plată erau considerate o formă de neoimperialism care deteriorau perspectivele de dezvoltare industrială și suveranitatea, cum foarte corect subliniază istoricul Cornel Ban.

Economistul Kenneth Rogoff, analizând decizia lui Ceaușescu de a achita datoria externă ajunge la concluzia că dacă acesta „ar mai fi putut să aștepte câțiva ani, probabil că România s-ar fi bucurat de același tip de iertare parțială a datoriilor oferită multor altor țări la sfârșitul acelui deceniu. Faptul că o țară poate să își plătească datoria nu înseamnă neapărat că trebuie să decidă să facă asta”.

 

„Când o face plopul mere şi răchita micşunele”

 

Nicolae Ceaușescu, cu o politică cu puternice accente naționaliste, menținută încă de la jumătatea anilor ‘60, îndreptată împotriva Moscovei și moștenită de la Gheorghe Gheorghiu Dej, a înțeles că perestroika și glasnosti loveau baza și principiile sistemului.

Doar că vremea „doctrinei Brejnev” trecuse. Gorbaciov și-a dat seama că URSS nu mai putea ține în viață artificial statele satelitare în contextul în care colosul sovietic se clătina tot mai puternic, lovit de criză financiară și ideologică.

De la tribuna Congresului, Ceaușescu anunța în noiembrie 1989 că „capitalismul în România a apus pentru totdeauna”. Schimbărilor din blocul comunist le răspundea cu ironie, liderul stalinist de la București:

Este o situaţie care nu poate să continue mai departe. Aşa se prezintă lumea spre care unii domni ne îndeamnă să revenim. A inechităţii, a jafului, a asupririi. Am cunoscut-o sute de ani şi o sută de ani sub capitalism. De aceea am declarat că pentru noi a apus întotdeauna o asemenea cale. Poporul nostru spune câteodată 'când o face plopul mere şi răchita micşunele'”, transmitea Ceaușescu, spre amuzamentul Elenei Ceaușescu aflată în dreapta lui și a întregii asistențe care îl ovaționa.

În ciuda faptului că a înțeles că reformele lui Gorbaciov lovesc baza sistemului, Ceaușescu nu a fost un vizionar. Prizonier în propria sa realitatea, Ceaușescu nu a înțeles tăvălugul care se pornise și care va spulbera Cortina de Fier. 

 

Ceaușescu, un prizonier al propriei realități

 

Dictatorul a ales să continue lupta cu orice preț. Inclusiv prin ordine criminale de a trage în propriul popor. Ceaușescu a murit convins că e iubit iar răsturnarea sa de la putere e un complot al Occidentului și Uniunii Sovietice. 

Faptul că Nicolae Ceaușescu a fost prizonierul unei realități pe care o credea e demonstrat și de decizia de a insista pentru mitingul din 21 decembrie 1989. A mizat pe același as din 1968: Discursul împotriva Moscovei din 21 august '68 cu privire la invadarea Cehoslovaciei. De la același balconul al Comitetului Central de unde a atins apogeul, Ceaușescu avea să se prăbușească douăzeci și unu de ani mai târziu. 

Împărtășesc întru totul opinia istoricului Adrian Cioroianu din lucrarea „Pe umerii lui Marx: O introducere în istoria comunismului românesc”: „21 august 1968 este unul dintre puţinele momente în care comunismul românesc, în întreaga sa existenţă, a fost realmente legitim, cu o legitimitate validată de un întreg popor” și în ceea ce privește antisovietismul lui Ceaușescu că, „deloc paradoxal, antisovietismul lui Ceauşescu ar putea fi reacţia sa la faptul că sovieticii, înaintea tuturor, deciseseră să fisureze tabloul de o certitudine covârşitoare a stalinismului de altădată. Altfel spus, Ceauşescu a devenit antisovietic tocmai pentru că el nu a renunţat niciodată să fie, structural, un stalinist”.

În ceea ce privește ultimul Congres al Partidului Comunist Român, Ceaușescu a ratat șansa de a ieși la pensie, cum bine observă Burakowski. Faptul că a sfârșit în fața unui pluton de execuție și nu a putut fi schimbat printr-o lovitură de stat intra muros din propriul partid e subiectul unei alte discuții. Dar unul dintre motive e că Ceaușescu s-a înconjurat de clienți politici obedienți care nu ar fi putut face această schimbare.

Jurnalista Elena Vijulie, într-un material publicat despre al XIV-lea Congres al PCR pe postul TV Digi 24, transmite în acest sens că jurnaliștii străini prezenți la Congresul PCR au numărat de câte ori delegații s-au ridicat într-o singură zi pentru a îl aclama în picioare pe Ceaușescu: De peste 300 de ori, într-o singură zi, delegații s-au ridicat în picioare pentru a aplauda frenetic și pentru a striga sloganuri proceaușiste. De cele mai multe ori, fără ca Ceaușescu să fie prezent. În contextul în care au fost patru zile de Congres. Jurnalista conchide edificator: „Congresul PCR nu era un demers politic. Era un ritual”.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
nxt.201
YesMy