„Bătălia pentru Marea Neagră”, prezentată de NSC în SUA: România are nevoie de capabilități ISR și rachete anti-navă. Rusia pregătește acțiuni de hărțuire

Foto: Naval Strike Missile (NSM), sursă: US Army
Foto: Naval Strike Missile (NSM), sursă: US Army

Reputatul think tank român New Strategy Center a prezentat miercuri, 15 noiembrie, studiul ”The Battle for the Black Sea! The Importance of Freedom of Navigation and Energy Stakes”, realizat împreună cu think – tank-ul american Yorktown Institute.

Evenimentul a avut loc la Army&Navy Club, în Washington DC, și a reunit peste 70 de experți, analiști, reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor cu atribuții în politica externă și de securitate a SUA, membri ai corpului diplomatic.

Au fost speakeri la acest eveniment, dedicat importanței strategice a regiunii Mării Negre, ambasadorul României în SUA, ES Andrei Muraru, George Scutaru, CEO al New Strategy Center, Laurențiu Pachiu, vicepreședinte Energy Policy Group, Contraamiralului de flotilă Liviu Coman, comandantul Componentei Maritime din cadrul Statului Major al Forțelor Navale. Au avut intervenții Doug Feith, fost Under Secretary of Defence for Policy,  Contraamiralul (rez.) Sinclair Harris, fost comandant al US Naval Forces Southern Command și Amiralul (rez.) James Foggo, fostul Comandant al Forțelor Navale ale SUA din Europa și Africa și al Comandamentului Forțelor Aliate Întrunite din Napoli. Discuțiile au fost moderate de Seth Cropsey, directorul Yorktown Institute. 

 

Studiul prezentat de NSC oferă  informații despre multiplele provocări la adresa libertății de navigație din Marea Neagră ca urmare a acțiunilor cu caracter disturbator din partea Rusiei

 

2. Foto: NSC... (scutaru-sua_92559000.jpg)

Foto: NSC

Studiul oferă publicului de specialitate informații despre multiplele provocări la adresa libertății de navigație din Marea Neagră ca urmare a acțiunilor cu caracter disturbator din partea Rusiei. Moscova blochează perimetre sub pretextul legal al exercițiilor navale, dar prin durata și suprafața extinsă a perimetrelor blocate acest proces afectează libertatea de navigație.

Pe lângă aceasta, Rusia afectează GPS-ul navelor prin mijloace de război electronic, folosește intens aviația în zona litorală și contiguă ucraineană, plasează mine. România reprezintă principala rută pentru exportul de cereale al Ucrainei, 65% din acest export tranzitând România, în luna octombrie atingându-se un record de aproape 3 milioane tone de cereale din Ucraina. Acestea sunt foarte importante pentru a asigura stabilitatea socială în unele țări din Africa și Orientul Mijlociu, deci disturbarea libertății de navigație din Marea Neagră afectează comerțul mondial cu cereale și are un impact negativ ce depășește arealul Mării Negre.

Un alt eveniment de prezentare a studiului a avut loc în aseară aceleiași zile la reședința ES Andrei Muraru, Ambasadorul României în SUA, sub forma unei cine de lucru. Cu această ocazie, autorii au subliniat că studiul scoate în evidență mizele energetice ale regiunii, dominate până la războiul din Ucraina de exporturile de gaz din Rusia, precizează NSC.

Gazprom este folosit de Moscova ca factor de influență politică și de șantaj și de acea asigurarea independenței energetice a regiunii este o prioritate. Romania a început să exploateze rezervele de gaz din zona offshore a Mării Negre de anul trecut, 1 miliard m3 (bcm) fiind disponibil de pe platforma Ana, dintr-un perimetru exploatat de o companie americană Black Sea Oil&Gas. Cel mai prolific perimetru este in sudul Zonei Economice Exclusive a Mării Negre, Neptun Deep, deținut de un consorțiu format din companiile OMV Petrom și ROMGAZ, cu o capacitate estimată de minim 100 bcm. Construcția infrastructurii va începe în 2024, iar în primul trimestru din 2027 va începe exploatarea gazului din acest perimetru, ceea ce va aduce României încă 6-7 bcm anual.

 

România are nevoie de capabilități ISR și rachete anti-navă. Rusia pregătește acțiuni de hărțuire

 

3. Foto: NSC... (nsc-sua_95633500.jpg)

Foto: NSC

În acel moment, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE. Ținând cont de comportamentul agresiv al Rusiei, studiul estimează că în perioada construcției infrastructurii critice energetice, 2024-2026, Rusia va întreprinde acțiuni de hărțuire.

Tocmai de aceea SUA și NATO trebuie să aibă în vedere asemenea posibile noi tensiuni în Marea Neagră și să sprijine România prin capabilități suplimentare ISR (intelligence, surveillance, reconnaissance) și sisteme de rachete anti-navă, astfel încât să fie descurajată o politică agresivă navală a Rusiei  și să fie protejate inclusiv interesele economice ale României în Zona Economică Exclusivă.

Studiul pledează și oferă argumentele pentru adoptarea unei strategii a SUA dedicate Mării Negre, care să dea certitudinea unei prezențe americane pe termen lung în zonă, în favoarea intereselor de securitate ale aliaților săi din regiune și ale NATO.  Analiza explică elementele specifice ale Mării Negre, cum ar fi Convenția de la Montreux ce limitează prezența unor forțe navale non-riverane, și  subliniază rolul important al României și faptul că țara noastră este aliatul cel mai important pe care SUA își poate construi strategia la Marea Neagră.

Experții români au subliniat necesitatea existenței unei politici predictibile și pe termen lung a SUA dedicate regiunii Mării Negre. Schimbul de opinii a relevat necesitatea continuării suportului pentru Ucraina, în special din partea SUA, chiar și în contextul apariției unor alte crize de securitate majore, cum ar fi cea din Orientul Mijlociu. Diminuarea acestui suport va influența negativ cursul războiul din Ucraina și va crește apetitul Rusiei de a continua ostilitățile pentru a anexa noi teritorii ucrainene, destabilizând și mai mult situația de securitate din regiunea Mării Negre și de pe întreg Flancul Estic al NATO.

Experții americani au beneficiat din partea Contraamiralului de flotilă Liviu Coman, comandantul Componentei Maritime din cadrul Statului Major al Forțelor Navale, de informații despre provocările la adresa libertății de navigație din Marea Neagră, despre pericolul minelor și despre eforturile făcute de Forțele Navale Române pentru a menține în siguranță culoarul prin care trec zeci de nave care transportă cerealele Ucrainei spre piețele globale.

 Este nevoie de o abordare strategică multi-domeniu din partea SUA, în plan politic, militar, economic,  împreună cu partenerii săi din regiune, pentru a fi contracarate acțiunile de destabilizare generate de Federația Rusă cauzate de agresiunea militară la scară largă împotriva Ucrainei și de acțiunile hibride îndreptate împotriva NATO și UE și statelor partenere, Republica Moldova și Georgia. Experții NSC au prezentat evaluările lor asupra actualei situații de securitate, inclusiv în ceea ce privește războiul hibrid declanșat de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova, mizele energetice din regiunea Mării Negre, ținând cont de faptul că din 2027, odată cu începerea exploatării gazului din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE. S-a subliniat, astfel, rolul important pe care îl joacă România în actualul context strategic, inclusiv în ceea ce privește susținerea exportului de cereale al Ucrainei.

Experții New Strategy Center pledează prin această serie de întâlniri și evenimente  aceste pentru necesitatea adoptării de către Congresul SUA a ”Black Sea Security Act”, un proiect de lege ce are drept obiectiv elaborarea unei strategii pe termen lung a SUA la Marea Neagră pe multiple domenii.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel