Ambasadorul ucrainean Oleksandr Levchenko:
Acum câteva zile, publicația Foreign Policy a publicat un articol intitulat: „Războiul Rusiei este și un război cognitiv”, în care se afirmă că agresiunea Kremlinului depășește cu mult câmpul de luptă tradițional, Rusia ducând în mod sistematic un război al minților, influențând gândirea, deciziile și acțiunile atât ale inamicilor, cât și ale aliaților.
Acest război cognitiv nu se limitează la dezinformare sau propagandă; el pătrunde în media, diplomație, mediul experților, conferințele internaționale și în „inițiativele de pace”. Scopul său nu este doar demoralizarea Ucrainei, ci și slăbirea voinței politice a Occidentului de a acționa: forțându-l să se îndoiască, să amâne deciziile și să caute compromisuri în termenii impuși de Kremlin. Pe fondul unui război prelungit în Ucraina, al zgomotului informațional în creștere, al oboselii din societățile occidentale și al dezbaterilor politice privind limitele sprijinului acordat Kievului, Kremlinul a activat noi forme de influență care nu operează la nivelul faptelor, ci la cel al gândirii, emoțiilor și deciziilor. Rusia atacă din ce în ce mai mult nu doar fizic, ci încearcă și să determine inamicul să se oprească, să ezite și să-și piardă voința de a acționa.
Prin războiul psihologic Rusia încearcă să implementeze Occidentului ideea că o victorie rusă în Ucraina e inevitabilă și să-și atingă obiectivele fără a trage un glonț în direcția Vestului. Strategia nu e nouă ci are la bază o doctrină sovietică și a funcționat în Ucraina în 2014
În aceste condiții, liderii occidentali se confruntă cu o amenințare mai puțin evidentă, dar periculoasă: în locul amenințărilor directe sau al șantajului, Moscova oferă „compromisuri rezonabile”, transmite mesaje despre „necesitatea negocierilor” și folosește platforme internaționale, diplomația, mass-media și experți loiali pentru a exercita o influență soft, dar sistemică. În acest mediu, războiul cognitiv devine un instrument-cheie prin care Rusia încearcă nu doar să mențină regimul lui Putin, ci și să redirecționeze cursul confruntării globale în favoarea sa, fără a trage un singur foc de armă.
Războiul cognitiv este un nou tip de conflict în care scopul principal este influențarea gândirii, convingerilor, deciziilor și acțiunilor inamicului, forțându-l să acționeze într-un mod favorabil agresorului.
Războiul cognitiv modelează chiar fundamentele percepției asupra lumii, modificând logica prin care oamenii iau decizii. Rusia folosește această strategie pentru a atinge obiective care nu pot fi realizate doar prin forță militară și cu costuri minime. Războiul cognitiv modern al Rusiei își are originile în conceptul sovietic de „măsuri active”, un sistem complex de dezinformare, subversiune, propagandă și influență psihologică folosit de KGB în întreaga lume. Astăzi, aceste metode au devenit și mai puternice datorită tehnologiilor digitale, rețelelor sociale și diseminării instantanee a informației. Kremlinul a integrat tehnici clasice de război psihologic cu operațiuni cibernetice, atacuri informaționale și manipularea mass-mediei și chiar a organizațiilor internaționale.
Conceptul-cheie al războiului cognitiv rusesc este „controlul reflexiv”. Aceasta este o teorie sovietică conform căreia se impune inamicului o anumită imagine a lumii, iar acesta ajunge apoi, de unul singur, la concluziile dorite de Kremlin. În locul presiunii directe, este utilizată manipularea informației care îl determină pe inamic să acționeze aparent în propriul interes, dar de fapt în beneficiul Rusiei. Exact așa a acționat Kremlinul în perioada premergătoare anexării Crimeei, în inflamarea conflictului din Donbass și în amestecul în alegerile din alte țări.
Rusia poartă un război cognitiv destinat să schimbe gândirea, comportamentul și deciziile adversarului, cu scopul nu de a-l distruge fizic, ci de a-l face să capituleze de bunăvoie, pierzându-și voința de a acționa.
Kremlinul folosește acest instrument împotriva Ucrainei, a Occidentului și chiar a propriei populații. Această strategie include știri false, manipularea contextului, narațiuni distructive, simularea unor decizii „raționale”, dar și intimidare, apatie și distorsionarea realității. Războiul cognitiv al Rusiei este un mod de a forța alte state să se oprească, să se îndoiască sau să acționeze împotriva propriilor interese.
Războiul cognitiv (psihologic) al Rusiei împotriva Occidentului a început înainte ca Putin să preia puterea. De fapt, el continuă de decenii
Războiul cognitiv al Rusiei împotriva Occidentului a început chiar înainte ca Putin să ajungă la putere; de fapt, el continuă de decenii. Demonstrarea puterii convenționale, a armelor nucleare, a flotei și a sistemelor de rachete a fost o tactică frecvent utilizată de autoritățile sovietice în mesajele strategice împotriva Occidentului. Din 2000, Kremlinul a început să implementeze noi forme de control al informației. Până în 2003, Putin stabilise controlul complet al statului asupra tuturor mijloacelor media din Rusia.
Kremlinul și-a intensificat eforturile externe în războiul cognitiv după o serie de proteste pașnice împotriva regimurilor corupte din fostele republici sovietice, inclusiv Revoluția Trandafirilor din 2003 din Georgia și Revoluția Portocalie din 2004 din Ucraina. Dorința vecinilor Rusiei de a adopta o guvernare transparentă, de tip occidental, a amenințat obiectivul Moscovei de a controla aceste state, iar Putin a perceput aceste evoluții ca pe o amenințare la adresa propriului regim.
Timp de ani de zile, el a subliniat că Moscova „trebuie să facă tot ce este necesar pentru ca așa ceva să nu se întâmple niciodată în Rusia”, iar Kremlinul a lansat o serie de operațiuni informaționale pentru a opri și a restaura influența pierdută a Rusiei în Ucraina și în alte foste republici sovietice. Federația Rusă a început să răspândească narațiuni separatiste în Ucraina încă din 2004. Un deceniu mai târziu, în 2014, aceste narațiuni au fost folosite ca bază pentru operațiunea hibridă a Rusiei menită să preia controlul asupra regiunilor de est și sud ale Ucrainei și, mai târziu, pentru invazia pe scară largă din 2022.
Fundalul informațional creat de Rusia în perioada 2022–2023, destinat escaladării tensiunilor, a influențat decizia Occidentului de a oferi Ucrainei un ajutor militar slab, ceea ce a dus la pierderi de oportunități pentru Ucraina și la un avantaj pe câmpul de luptă pentru Rusia.
China, Iranul și Coreea de Nord utilizează, de asemenea, operațiuni cognitive pentru a destabiliza țările occidentale, pentru a manipula opinia publică și pentru a-și promova propria agendă. Totuși, Rusia este cea mai „experimentată” în acest domeniu, datorită anilor îndelungați de punere în practică a acestei componente de război.
Kremlinul acționează cu o eficiență deosebită pe frontul informațional european: prin partide pro-ruse și rețele de influență în rețelele sociale, precum și prin finanțarea ascunsă a presei străine. De aceea, lupta împotriva agresiunii cognitive a Rusiei necesită nu doar verificarea faptelor, ci și o analiză profundă a canalelor de influență și o coordonare între statele democratice.
Strategia-cheie a războiului cognitiv dus de Rusia nu este obținerea unei victorii militare specifice, ci demoralizarea voinței inamicului, iar acest lucru se aplică atât politicii occidentale față de Ucraina, cât și deciziilor interne ale fiecărei țări.
Rusia folosește războiul cognitiv nu doar extern, ci și intern, pentru a conserva regimul lui Putin, mascând propriile slăbiciuni: probleme economice, înapoiere tehnologică sau destabilizare internă. Iar utilizarea sa în interiorul țării este adesea mai eficientă decât represiunea sau propaganda. În contextul acțiunilor militare împotriva Ucrainei, Occidentul subestimează adesea celelalte forme de agresiune, care nu sunt vizibile, dar războiul cognitiv este un front cu deplin ce necesită protejarea spațiului informațional, rezistență la presiunea psihologică și construirea unei responsabilități instituționale.
Scopul final al războiului cognitiv al Rusiei este ca, pentru ca ea să obțină mai mult, ceilalți să facă mai puțin.
Rusia ar putea pierde cu ușurință dacă Occidentul sprijină Ucraina
Rusia ar putea pierde cu ușurință dacă Occidentul sprijină Ucraina. Economiile combinate ale NATO, ale statelor UE non-NATO și ale aliaților asiatici ai SUA, printre alții, depășesc cu mult capacitatea Rusiei. Obiectivul Moscovei a fost, așadar, să forțeze Statele Unite să ajungă la concluzia că o victorie rusă în Ucraina este inevitabilă, sau chiar în interesul SUA, și că Washingtonul ar trebui să se retragă. Rusia ar avea șanse mai mari să subjuge Ucraina dacă Kremlinul ar putea convinge lumea că o victorie rusă este inevitabilă, că sprijinul occidental suplimentar pentru Ucraina este inutil și că Rusia pur și simplu merită propria „sferă de influență”.
În ciuda eficienței sale, războiul cognitiv al Rusiei are limitele sale. Moscova este vulnerabilă în fața realităților care subminează narațiunea despre o Rusie puternică și un Putin puternic, una dintre marile slăbiciuni încă neexploatate ale Rusiei. Operațiunile produc adesea doar rezultate parțiale, uneori eșuează sau chiar se întorc împotriva Kremlinului. Occidentul învață treptat să recunoască și să contracareze manipularea, dezvoltând strategii de securitate informațională și consolidând apărarea cibernetică. Tocmai dependența Kremlinului de războiul cognitiv îl face vulnerabil: dacă societățile occidentale resping narațiunile rusești, strategia își pierde sensul.
Este important să nu jucăm după regulile Kremlinului, nu doar să demontăm falsurile, ci și să înțelegem ce narațiuni încearcă să impună Kremlinul și să nu le acceptăm ca bază pentru luarea deciziilor. Cea mai bună strategie a Occidentului este să neutralizeze eforturile de război cognitiv ale Rusiei, dar și ale Iranului, Coreei de Nord și Chinei, expunându-le, respingând premisele false pe care încearcă să le creeze și concentrându-se asupra lumii reale, nu asupra realității artificiale pe care „axa răului” încearcă să o construiască.
Notă: Intertitlurile aparțin redacției DefenseRomania, textul integral aparține ambasadorului Oleksandr Levchenko
------
Oleksandr Levchenko este diplomat și expert în geopolitică, cu o vastă experiență în serviciul extern al Ucrainei. A fost ambasador al Ucrainei în Croația și Bosnia și Herțegovina în perioada 2010–2017, iar anterior a ocupat funcția de consul al Ucrainei în Republica Federală Iugoslavia între 1993–1997. Este profesor la Academia Fiscală de Stat și membru al Academiei de Geopolitică și Geostrategie din Kyiv.
În ultimii peste trei ani și jumătate, ambasadorul Levchenko a scris în mod constant despre consecințele războiului ruso-ucrainean în context internațional, publicând articole pe multiple platforme din Ucraina, Bosnia și Herțegovina, Lituania, Croația, Muntenegru, Macedonia de Nord, Bulgaria și, ocazional, în Serbia. Analizele sale vizează în special dimensiunile geopolitice, strategice și de securitate ale conflictului, oferind perspective valoroase pentru publicul regional și european.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
