Și dacă F-55 deja „există”? SUA visează la un F-35 cu două motoare, dar soluția e în curtea lor: Avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a

Darius Muresan |
Data publicării:
Un F-35, zburând alături de un F-22 Raptor. Sursă foto: BreakingDefense.com
Un F-35, zburând alături de un F-22 Raptor. Sursă foto: BreakingDefense.com

În ultimele zile s-a vorbit mult despre proiectul F-55, după ce Lockheed Martin a pierdut competiția în fața F-47 al Boeing, pentru avionul de generația a șasea. Dar pe lângă F-47, chiar Donald Trump a fost cel care recent a anunțat și un alt proiect, anume F-55, un fel de F-35 cu două motoare, căci spunea președintele american: „Nu îmi plac motoarele simple”. Dar oare nu „există” deja F-55?

Cât de real e însă F-55 ca proiect al unui F-35 bimotor? Despre acest lucru a scris și DefenseRomania o amplă analiză ieri, citând experți internaționali care se îndoiesc că un asemenea program e viabil și îl consideră mai degrabă „marketing nu inginerie”.

Potrivit experților, adăugarea unui al doilea motor la F-35 nu este o modificare simplă, ci ar necesita proiectarea unui avion complet nou.

Căci pentru un F-35 cu două motoare e necesară o reproiectare majoră a F-35, proces ce ar dura ani întregi. Mai mult, cu două motoare, producerea unei variante cu decolare scurtă și aterizare verticală (STOVL) cu un ventilator de ridicare ar fi practic imposibilă fără modificări semnificative.

Un F-35 cu două motoare ar reprezenta o reproiectare completă a fuselajului, aripii, cozii și tot ce ține de structura stealth. Cu alte cuvinte Lockheed Martin nu ar construi o nouă variantă a F-35, ci un avion complet nou.

 

Și dacă F-55 deja „există”? Răspunsul ar putea fi avioanele F-22 Raptor transformate în generația a 6-a

 

2. Foto: F-22... (1-f-22-langley_82307200.jpg)

Foto: F-22 Raptor Demo Team

F-22 Raptor sunt considerate nu de puțini cele mai performante avioane din lume, acestea fiind primele avioane de generația a 5-a, proiect demarat și finalizat înainte de F-35 Lightning II. Construite în număr limitat din cauza costrurilor programului și utilizate doar de aviația militară a SUA, F-22 Raptor ar putea fi acel „F-55” de care vorbesc americanii.

Așa cum preciza și DefenseRomania în materialul citat, reluarea producției F-22 e aproape imposibilă. Căci lanțul de aprovizionare pentru F-22 pur și simplu nu mai există. Unii furnizori de componente nu mai activează în industrie, fiind absorbiți de alte companii sau sunt incapabili să procure piesele necesare. Chiar și cei care încă sunt încă în „joc”, nu pot relua pur și simplu producția de piese pentru F-22 peste noapte.

Despre acest subiect scriu și americanii de la National Interest. Ei afirmă că „cel mai mare dușman al unor platforme militare, inclusiv avioanele, nu sunt chiar legiuitorii din Washington și cei aflați la conducerea industriei”.

„Misiunea piloților adverși e simplă: Să doboare celălalt avionul de luptă. În schimb cei de pe coridoarele puterii au o misiune centrată în primul rând pe maximizarea profiturilor, nu pe ce este mai bine pentru apărarea națională”, punctează sursa citată.

Experții americani sunt de părere că există totuși o posibilitate pentru Lockheed Martin: În loc de a reproiecta un avion bimotor F-35 ar putea integra tehnologia de luptă de generația a șasea, pe care o dezvoltă deja, pe F-22 Raptor. Lucru care s-ar putea face, chiar dacă liniile de producție pentru F-22 au fost închise încă din 2011.

3. Un F-22 Ra... (f-22-rapotr_89290100.jpg)

Un F-22 Raptor, dislocat la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, în 2016. Foto: Forțele Aeriene Române

Rămân însă barierele birocratice legislative și interesele financiare ale industriei de apărare, lucruri menționate de materialul publicației americane.

F-22 Raptor este unul dintre cele mai performante avioane de vânătoare din lume. Din păcate din cauza costurilor foarte ridicate, coroborat cu dezvoltarea aeronavelor de generația a V-a de către Rusia și China, dar și a faptului că SUA au interzis exportul aeronavelor, producția F-22 a fost stopată. SUA s-au axat pe F-35, mai ieftin decât F-22. 

CITEȘTE ȘI: F-22 sau F-35? Pilot american: Raptor, cel mai performant avion văzut de omenire, dar prefer F-35 într-un război împotriva Rusiei

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel