România achiziționează submarine franceze Scorpene, dar cu lecția învățată. Tîlvăr: Ce s-a întâmplat în programul corvetelor nu se va mai repeta

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Submarin din clasa Scorpene, al Marinei din Chile. Foto: US Navy
EXCLUSIV
Submarin din clasa Scorpene, al Marinei din Chile. Foto: US Navy

România urmează să achiziționeze submarine franceze de tip Scorpene, produse de Naval Group, aceeași companie implicată în programul corvetelor, un program care a eșuat și pe care Ministerul Apărării Naționale (MApN) l-a anulat în cele din urmă. Ministrul Apărării Angel Tîlvăr dă asigurări însă că lecțiile din acel program sunt învățate.

Contractul corvetelor a fost anulat luna trecută după ce Asocierea formată din compania franceză Naval Group și Șantierul Naval Constanța nu au ajuns la un consens finaciar și nu au semnat contractul cu MApN timp de mai bine de patru ani.

În 2019 Asocierea a fost declarată câștigătoare. Ar fi trebuit construite la Constanța patru corvete de tip Gowind 2500, dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ministerul Apărării Naționale a anulat în cele din urmă procedura.

Despre acest contract a discutat în exclusivitate cu DefenseRomania și ministrul Angel Tîlvăr, care a subliniat că decizia de anulare a contractului corvetelor a fost luată ca urmare a neînțelegerilor din Asociere, nefiind nicidecum un „eșec” al Ministerului Apărării (MApN) sau un „program eșuat cu Franța”, așa cum au mai apărut scenarii în presă. Mai mult, MApN a dat nenumărate posibilități Asocierii dintre Șantierul Naval Constanța și Naval Group să ajungă la un consens și să semneze contractul, lucru care nu s-a întâmplat. 

În contextul în care România plănuiește să achiziționeze submarine de atac din clasa Scorpene, produse de Naval Group, șeful civil al Armatei a dat la DefenseRomania asigurări că lecțiile din contractul corvetelor au fost învățate, iar Ministerul Apărării va negocia la sânge implicarea sa în program, tocmai pentru ca ceea ce s-a întâmplat în programul corvetelor să nu se mai repete.

2. Angel Tîlv... (angel-tilvar_28329400.png)

Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale în studiourile DefenseRomania. Foto: Captură video DefenseRomania

„S-a spus că a fost un program eșuat cu Franța (n.r. - programul celor patru corvete). Dar contractul a fost între Asociere, între o firmă românească (n.r. - Șantierul Naval Constanța) și una din Franța (n.r. - Naval Group). Asta nu înseamnă că noi nu puteam să nu ținem seama de modul în care se desfășura contractul. Nu vă ascund faptul că discuțiile purtate pe această afacere, discuții care au ținut ani de zile, au dovedit la final, în baza a ceea ce am primit de la Forțele Navale atunci când s-a luat decizia anulării, că existau argumente cât se poate de puternice că lucrurile nu se petreceau cum trebuiau. Nu din punct de vedere ocult sau al onestității, pur și simplu de colaborare în Asociere”, ne-a precizat ministrul Angel Tîlvăr.

 

România achiziționează submarine franceze din clasa Scorpene, dar lecțiile din programul corvetelor au fost învățate

 

Ministrul Tîlvăr a subliniat că Ministerul Apărării e extrem de precaut și va negocia foarte bine implicarea sa în programul de achiziție al submarinelor. El a confirmat că programul avansează iar România își dorește implementarea lui. Cele două submarine Scorpene pentru România vor fi construite de compania franceză Naval Group, parte și a programului corvetelor.

„Acesta e și motivul pentru care exprimându-ne dorința de a achiziționa echipamente de tip submarin, suntem extrem de precauți și vom drămui foarte bine, vom negocia foarte bine implicarea Ministerului Apărării Naționale. Ne dorim ca prin lecțiile învățate în acest program (n.r. - programul corvetelor), acele lucruri să nu se mai repete”, a precizat ministrul.

În ceea ce privește programul submarinelor, ministrul a conchis: „Va trebui să avem consfințite detalii pe care să le punem la dispoziția celor care ne aprobă programul, că el e fezabil și rentabil”.

3. Imagine re... (scorpene-submarin_20614500.jpg)

Imagine reprezentând un submarin din clasa franceză Scorpene, al Forțelor Navale Indiene. Foto: TheWeek.in

Amintim că Parlamentul României a aprobat achiziția a două submarine Scorpene produse de gigantul francez Naval Group. Potrivit documentelor oficiale, România va achiziționa și două nave vânătoare de mină în uz dar modernizate prin intermediul unui acord G2G (guvern la guvern) cu Marea Britanie. 

Programul se va derula pe o perioadă de 8 ani iar valoarea estimativă este de 2 miliarde de euro.  România va cumpăra două submarine franceze de tip Scorpene.  

Programul de înzestrare denumit oficial „Submarin împotriva amenințărilor de suprafață și subacvatice” include pe lângă cele submarine Scorpene și torpile, suport logistic, mentenanță și echipamente de testare, dar și echipamente criptografice, precum și asistență și serviciu de instruire a personalului, inclusiv folosirea navelor în luptă.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel