Puține variante la orizont. Stoltenberg ar putea fi ales pentru a 4-a oară la ”șefia” NATO

Șeful NATO, Jens Stoltenberg, trebuia să rămână în funcție până la sfârșitul lunii septembrie, dar a lăsat deschisă perspectiva ca mandatul său să fie prelungit. Se pare că summitul de la Vilnius, în loc să aprobe un nou șef al Alianței, are mari șanse să prelungească încă o dată mandatul lui Stoltenberg.

Mandatul lui Stoltenberg a fost deja prelungit de trei ori, urmând să se încheie în septembrie, după nouă ani ca secretar general al Alianței Nord-Atlantice, o funcție care a căpătat o importanță și mai mare de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

NATO s-a străduit să găsească un succesor care să poată întruni consensul necesar în rândul celor 31 de membri ai săi, de la Statele Unite, prin Europa, până în Turcia.

Secretarul britanic al Apărării, Ben Wallace, și-a exprimat în mod deschis interesul pentru acest rol, iar premierul danez Mette Frederiksen a fost văzută ca o posibilitate serioasă, în ciuda faptului că a afirmat că nu este candidată.

Totuși, ministrul britanic Ben Wallace nu întrunește toate condițiile informale, deoarece mulți membri NATO susțin că postul ar trebui să revină unui fost prim-ministru sau președinte pentru a se asigura că are influență politică la cel mai înalt nivel, în special atunci când războiul se desfășoară la ușa Alianței.

Frederiksen este un candidat bun?

 

Multe țări NATO au declarat, de asemenea, că este timpul ca NATO să aibă prima femeie SG, concentrând atenția asupra Frederiksen, un social-democrat care a devenit cel mai tânăr prim-ministru al Danemarcei în 2019 și a fost reales anul trecut.

Frederiksen a descris ideea ca Stoltenberg să rămână ca „o soluție foarte bună”.

„Îmi place foarte mult meseria mea și intenționez să o păstrez. Deci nu, nu sunt în drum spre NATO”, a declarat ea pentru publicația  daneză DR, relatează Reuters.

În timp ce mai multe țări, în special din Europa de Vest, l-au susținut pe Frederiksen, altele au fost nemulțumite, deoarece Danemarca nu atinge obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare. Unii, în special în statele din Europa de Est, și-au exprimat îngrijorarea că va fi al treilea lider NATO ce vine consecutiv dintr-o țară nordică, după olandezul Jaap de Hoop Scheffer și Anders Fogh Rasmussen, din Danemarca.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a spus că ar fi binevenită o prelungire pentru Stoltenberg dacă nu există niciun semn că Alianța se va uni în jurul unui succesor.

„Dacă nu suntem de acord asupra unui candidat pentru succesiune, NATO nu se va putea descurca fără un secretar general. Așa că sunt firesc în favoarea unei prelungiri”, a spus el reporterilor.

Întrebat despre o prelungire pentru Stoltenberg, ministrul finlandez al apărării Antti Kaikkonen a răspuns că această variantă ”nu sună rău”.

Întrebat dacă a fost convins să rămână în timpul unei vizite la Washington, Stoltenberg a spus: „Sunt responsabil pentru toate deciziile pe care trebuie să le ia această Alianță, cu excepția uneia. Și asta este despre viitorul meu. Asta trebuie să decidă cei 31 de aliați”.

În cazul în care Jens Stoltenberg va fi ales pentru un nou mandat, am putea vedea și o prelungire a mandatului actualului Secretar General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, care se află în această poziție din 2019, iar colaborarea dintre cei doi oficiali NATO a fost benefică pentru Alianță și statele membre.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel