Prevenirea cursei înarmării în spaţiu, discutată la ONU de experţi din 25 de ţări

S.I. Catalin |
Data publicării:

Experţi guvernamentali din 25 de ţări, printre care România, s-au reunit luni la sediul Naţiunilor Unite de la Geneva, pentru discuţii asupra modalităţilor de a preveni ca spaţiul să devină un câmp de luptă, informează dpa.

,,Spaţiul este tot mai important pentru dominaţia militară la nivel global", a declarat preşedintele reuniunii, Guilherme de Aguiar Patriota, înainte de începerea sesiunii de discuţii, care va dura două săptămâni. Majoritatea operaţiunilor militare de pe Pământ se bazează pe comunicaţii prin satelit, iar ţările sunt tot mai îngrijorate cu privire la faptul că asemenea elemente în spaţiu ar putea fi distruse, a adăugat diplomatul brazilian.

Discuţiile din cadrul Naţiunilor Unite au fost iniţiate înainte ca preşedintele american Donald Trump să-şi facă publice planurile de a înfiinţa o Forţă Spaţială ca un nou departament militar care să garanteze "dominaţia americană în spaţiu".

În 2008, Rusia şi China au propus încheierea unui acord care să interzică orice armă pe orbita Pământului şi dincolo de ea, precum şi atacuri împotriva obiectelor din spaţiu, însă ţările occidentale s-au opus unui asemenea pact cu clauze obligatorii. SUA şi UE şi-au exprimat susţinerea pentru măsuri fără caracter obligatoriu.

Sesiunea de la Geneva, printre ai cărei participanţi se numără şi România, alături de ţări precum SUA, Rusia, China, Franţa, Germania, India, Pakistan, Australia, Coreea de Sud şi altele, este menită să găsească o soluţie, prin schiţarea unor elemente variate care să poată fi incluse pe viitor într-un pact al ONU.

Participanţii sunt pregătiţi să se concentreze pe modalităţile prin care să fie interzise unele arme sau tipuri de comportamente în spaţiu, potrivit lui Patriota. Ei vor dezbate atât asupra unor norme obligatorii, cât şi asupra unor măsuri fără caracter obligatoriu.

Vor fi considerate ostile acţiuni precum bruierea semnalelor de comunicare, luarea în vizor a sateliţilor cu lasere sau rachete, precum şi dinamitarea de obiecte spaţiale pentru a crea fragmente care să deterioreze alte obiecte din Spaţiu. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel