Domeniul combustibililor fosili este format din activitățile de exploatare a cărbunelui, gazelor naturale (LNG și gaze prin conducte), produselor petroliere (derivatele din rafinarea petrolului) și petrolului brut (numit și crud).
Potrivit site-ului organizației CREA, reducerea înregistrată de Turcia este datorată scăderii cu peste un sfert a importurilor de produse petroliere.
”Importurile Turcia de produse petroliere din Rusia au înregistrat o reducere masivă de 27% față de luna precedentă în septembrie - cele mai scăzute niveluri din noiembrie 2022. Scăderea a fost amplificată în principal de o scădere de 53% față de luna precedentă a importurilor de motorină din Rusia”, a menționat CREA pe 14 octombrie.
CREA - Centrul pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat este un grup de reflecție non-profit, fondat la Helsinki în 2019, care studiază energia și poluarea aerului. Lunar, CREA emite un raport despre cum își finanțează Rusia războiul împotriva Ucrainei prin venituri din exportul combustibililor fosili.
Pentru a înțelege mai bine cât de importantă este Turcia pentru Rusia dar și în efortul global de a opri pierderile de vieți în războiul ruso-ucrainean, numit de nenumărate ori ”absurd” de președintele Recep Tayyip Erdoğan, importurile Turcia de combustibili fosili rusești sunt unele ridicate fiind la șase puncte procentuale în urma Indiei. Astfel, Turcia importă 15,9%, echivalentul a 2,6 miliarde EUR, din totalul vânzărilor externe ale Rusiei în această categorie de produse, potrivit CREA.
Valoarea totală a exporturilor rusești de combustibili fosili s-a ridicat în septembrie la 16,38 miliarde euro (546 milioane de euro pe zi - în scădere cu 4% față de august, conform CREA).
Pe primul loc este China, care în septembrie a importat 33,6% (5,5 miliarde EUR) din totalul vânzărilor rusești în domeniu. În raport cu luna august se observă o scădere ușoară a valorii importului total cu 3,5%.
Pe locul al doilea este India cu un import total de 3,6 miliarde EUR (22% din totalul vânzărilor rusești). Față de august, valoarea importului total de combustibili fosili rusești a rămas aceeași.
Top 5 este completat de UE și Coreea de Sud cu importuri de 1 miliard EUR (6,1%) respectiv 443 milioane EUR (2,7%)
Primii cinci importatori au cumpărat, în septembrie, combustibili fosili rusești în valoare de 13,143 miliarde EUR, ceea ce reprezintă aproximativ 80,2% din totalul vânzărilor externe rusești în domeniu. Acești mari actori, în special primii trei, au o pondere suficient de mare în veniturile Rusiei pentru a produce schimbări majore care să ducă la întreruperea alimentării cu bani a mașinii de război a Moscovei.
Administrația SUA, condusă de președintele Donald Trump, a solicitat, insistent, tuturor celor care doresc ca războiul să se încheie cât mai repede, să renunțe în a mai cumpăra combustibili fosili rusești. Cu toate acestea, sunt încă multe contracte în derulare încheiate cu Rusia înainte de începerea războiului dar și dependențe totale pentru unele țări care nu pot încă renunța la importurile rusești. Pentru a depăși într-o anumită măsură aceste inconveniente, o parte in țările care sprijină Ucraina au adoptat un plafon de 60 dolari pentru barilul de petrol.
Relativ recent, pe 3 septembrie 2025, UE împreună cu Regatul Unit, Canada, Norvegia, Elveția și Australia au scăzut acest plafon la 47,6 dolari în timp ce SUA au continuat cu plafonul de 60 USD. Potrivit CREA, plafonul de 47,6 USD ar fi provocat deja o scădere a veniturilor Rusiei cu 17% (aproximativ 1,53 miliarde euro).
Bugetul militar al Rusiei pentru anul 2025 este estimat la 175 miliarde USD. O plafonare a barilului de petrol la 47,6 dolari, ar avea o valoare anuală de aproximativ 22 miliarde USD ceea ce ar reprezenta 12,5% din bugetul militar rus. Impactul poate fi unul major și are capacitatea de a afecta mașina de război a Rusiei dar costurile pot fi în continuare transferate populației civile.
Pentru a avea un efect rapid și decisiv asupra încheierii războiului, plafonul la prețul barilului de petrol ar trebui să scadă și mai mult. CREA consideră că un ipotetică plafonare la 30 USD ar fi produs în septembrie 2025 o reducere a veniturilor Rusiei cu 3,29 miliarde EUR.
Dacă s-ar implementa acest plafon, impactul anual ar fi de până la 40 miliarde USD asupra veniturilor Rusiei, care ar reprezenta 22,8% din bugetul ei militar pe 2025. Această scădere este aproape imposibil de recuperat de Rusia în 2026 – pentru care se estimează un buget sensibil egal cu cel de anul acesta - iar Rusia ar putea fi forțată să încheie războiul.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News