Palatul Țarului. Putin spune că domeniul nu îi aparține și face primele referiri la protestele din Rusia

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: Captură din ancheta lui Alexei Navalnîi cu privire la palatul lui Putin. Sursă: YouTube Alexei Navalnîi
Foto: Captură din ancheta lui Alexei Navalnîi cu privire la palatul lui Putin. Sursă: YouTube Alexei Navalnîi

Preşedintele rus a dezminţit personal luni că este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre prezentate într-o anchetă a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează Agerpres, citând AFP şi Reuters.

"Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat în el ca fiind bunurile mele nu îmi aparţine, mie sau apropiaţilor mei", a declarat şeful statului rus în cadrul unei întâlniri televizate cu studenţii ruşi.

Această declaraţie a preşedintelui rus are loc la două zile după manifestaţiile naţionale la o scară fără precedent în ultimii ani pentru a cere eliberarea lui Aleksei Navalnîi. Aceste manifestaţii au reunit zeci de persoane la Moscova, dar au prilejuit o mobilizare masivă în peste 100 de oraşe ruseşti.

Echipa lui Navalnîi a dat publicităţii săptămâna trecută un video în care opozantul îşi prezenta acuzaţiile legate de palatul care ar fi deţinut de Putin, ancheta sa având pe YouTube nu mai puţin de 86 de milioane de vizualizări.

 

Despre palatul lui Vladimir Putin

 

Acest ansamblu foarte luxos, conţinând între altele podgorii, un patinoar de hochei pe gheaţă şi un cazino, ar fi fost finanţat - potrivit lui Navalnîi - de apropiaţi ai preşedintelui rus, ca patronul Rosneft, Igor Secin, şi omul de afaceri Ghennadi Timcenko.

"Este un stat în statul rus. Şi în acest stat nu există decât un singur ţar inamovibil. Putin", susţine Navalnîi, acuzându-l de asemenea pe preşedintele rus că este "obsedat de bogăţie şi lux".

Potrivit opozantului, 100 de miliarde de ruble (1,12 miliarde de euro la cursul zilei) au fost cheltuite pentru a construi acest complex, a cărui suprafaţă totală ar fi 7.000 de hectare şi care este proprietatea FSB (Serviciul Federal de Securitate rus).

Despre existenţa acestui palat şi despre presupusele sale legături cu Vladimir Putin s-a vorbit pentru prima oară în 2010, când mai multe anchete jurnalistice au sugerat acţiuni frauduloase.

Ancheta prezentată de Navalnîi are aproape 2 ore și poate fi urmărită cu titrare în engleză pe contul său personal de YouTube:

 

Putin denunță protestele pro-Navalnîi pe care le consideră „ilegale și periculoase”

 

În aceeaşi discuţie cu studenţii, preşedintele rus a numit protestele din weekend în cadrul cărora s-a cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi drept "ilegale şi periculoase".

Vladimir Putin le-a spus studenţilor ruşi că nimeni nu ar trebui să folosească acţiuni ilegale pentru a-şi promova interesele politice.
 

Poliţia a arestat peste 3.000 de persoane şi a folosit forţa pentru a dispersa protestele de sâmbătă din toată ţara, după ce zeci de mii de oameni au ignorat frigul extrem şi avertismentele poliţiei şi au cerut eliberarea lui Navalnîi.

Aleksei Navalnîi a fost arestat la întoarcerea sa în Rusia pe 17 ianuarie, după cinci luni de convalescenţă în Germania, unde s-a restabilit după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Echipa opozantului a făcut apel la organizarea unei noi zile de acţiune duminică. "Pe 31 ianuarie, la ora 12.00. În toate oraşele din Rusia. Pentru eliberarea lui Navalnîi. Pentru libertatea tuturor. Pentru justiţie", a scris pe Twitter un aliat apropiat al lui Navalnîi, Leonid Volkov.

El a precizat că această dată a fost aleasă pentru că este cea mai apropiată de 2 februarie, ziua în care Aleksei Navalnîi va compărea în faţa unui tribunal moscovit. Acesta va trebui să decidă dacă pedeapsa de 3 ani şi jumătate cu suspendare primită în 2014 va fi transformată în pedeapsă cu executare pentru încălcarea controlului judiciar.

Dacă manifestaţii sunt numeroşi, "cererile noastre vor răsuna mai tare", a estimat Volkov.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel