Ministrul apărării de la Chișinău dă înapoi: ”Nici nu se discută acest lucru acum”. Anatolie Nosatîi spune că R. Moldova nu este pregătită de aderarea la NATO

Transportor Piranha 3 al R. Moldova, primit în luna în ianuarie de la Armata Germană
Transportor Piranha 3 al R. Moldova, primit în luna în ianuarie de la Armata Germană

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi susține că discuțiile privind revizuirea statutului de neutralitate sunt apanajul politicienilor, iar o eventuală decizie privind aderarea la o alianță militară trebuie luată după un amplu proces de consultare cu cetățenii. 

Nosatîi declară că Moldova nu este pregătită pentru aderarea la NATO, iar polemicile create în jurul acestui subiect sunt parte a războiului hibrid. 

”Cu regret, domeniul apărării a fost dat uitării, n-au fost făcute investiții, de aceea nu putem face față provocărilor din prezent. Statutul nostru de neutralitate ne-a lăsat să fim de unii singuri și cu un sistem de apărare care nu este relevant actualității”, a spus ministrul.

Foto: Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi

”Revizuirea statutului de neutralitatea trebuie s-o facă politicienii și trebuie s-o facă luând în considerare opinia cetățenilor. Acest subiect trebuie supus dezbaterilor, analizelor, este un proces democratic care trebuie să aibă loc în conformitate cu toate prevederile”, a spus Nosatîi la RliveTV, relatează agenția de știri IPN.

Ministrul a mai declarat că apartenența la o alianță militară nu presupune neapărat aderarea la NATO. Potrivit lui, Moldova este departe de a atinge standardele țărilor membre NATO.

”Toți vehiculează cu NATO, dar doamna președinte n-a menționat despre NATO, ci despre o alianță. Dar alianțele sunt diferite, există alianțe locale, regionale. Dar toți cei care doresc să manipuleze la acest subiect au invocat NATO. NATO este o alianță politico-militară foarte puternică, iar dorința de a deveni membru nu este suficientă. Trebuie să faci față, să fii acceptat, să implementezi standarde în sistemul de pregătire, dotare. În primul rând, nici nu se discută acest lucru acum, dar noi nici nu suntem pregătiți. Este o discuție doar pentru a crea polemici în societate, pentru a distrage atenția de la alte probleme. În primul rând, trebuie să vedem ce doresc cetățenii Republicii Moldova”, a mai spus Nosatîi.

”Toate aceste discuții sunt o parte componentă a unui război hibrid care este dus împotriva guvernării și statalității Republicii Moldova”, a conchis ministrul Apărării.

Pe 20 ianuarie, secretarul general adjunct NATO Mircea Geoană a declarat că Republica Moldova încearcă să iasă din sfera de influență a Federației Ruse, iar NATO, UE și Bucureștiul o vor ajuta în acest demers.

Tot pe 20 ianuarie, președinta Maia Sandu a declarat că „acum, există o discuție serioasă despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”. „Și dacă ajungem, la un moment dat, la concluzia ca națiune că trebuie să schimbăm neutralitatea, acest lucru ar trebui să se întâmple printr-un proces democratic”, a precizat Maia Sandu, pentru Politico.

Ex-președintele Republicii Moldova Igor Dodon a reacționat la cele menționate de Maia Sandu. „Cetăţenii noştri vor să menţină neutralitatea şi pacea, după cum arată rezultatele numeroaselor sondaje de opinie publică, şi nu vor fi niciodată de acord să devină carne de tun pentru NATO în lupta împotriva Rusiei”, a reacționat Dodon. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel