Iranul a depăşit limita de 300 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit, a anunţat anterior ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif, după ce şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat că Iranul a depăşit stocul total maxim de uraniu îmbogăţit stabilit prin acordul nuclear.
Depăşirea limitei de 300 de kilograme de uraniu slab îmbogăţit "suscită regretul, însă nu trebuie dramatizată" situaţia, a estimat ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Serghei Riabkov, citat de agenţiile de presă ruse.
Riabkov a estimat că este vorba de o "consecinţă naturală a evenimentelor recente" şi că Iranul făcea obiectul unei "presiuni fără precedent" din partea SUA. El i-a îndemnat pe europeni "să nu agraveze situaţia", iar Teheranului i-a recomandat "să se comporte de o manieră responsabilă" şi să rămână parte a acordului încheiat în iulie 2015, la Viena.
Iranul s-a angajat prin acest acord să nu încerce să obţină bomba nucleară şi a acceptat să-şi reducă drastic programul nuclear, în schimbul ridicării sancţiunilor internaţionale asfixiante împotriva economiei sale.
Însă, reintroducerea sancţiunilor americane după retragerea unilaterală din acest acord decisă de Donald Trump în mai 2018 a avut drept efect izolarea aproape totală a Iranului de sistemul financiar internaţional şi a făcut ca Teheranul să-şi piardă aproape toţi cumpărătorii de petrol.
De atunci, Iranul ameninţă să-şi reia activităţile de îmbogăţire a uraniului la un nivel superior gradului maxim fixat de acord şi să-şi relanseze proiectul de construire a unui reactor de apă grea la Arak (centru), în cazul în care alte state încă semnatare ale acordului - Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia - nu îl vor ajuta să ocolească sancţiunile americane.