Elicopterele Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk ale Armatei SUA. Cum se „leagă” mentenanța F-16 și Black Hawk

Elicopter S-70 Black Hawk intrat în dotarea României, în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență a MAI. Foto: DSU
Elicopter S-70 Black Hawk intrat în dotarea României, în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență a MAI. Foto: DSU

Flota de elicoptere Black Hawk a României zboară intens iar această utilizare aduce și provocări privind mentenanța, provocări la care răspunde Aerostar Bacău, unde compania face mentenanța atât pentru Black Hawk, cât și pentru avioane F-16 Fighting Falcon. În cazul Black Hawk e vorba de elicopterele S-70M care sunt utilizate nu de Armată ci de MAI prin Ministerul Afacerilor Interne. 

În 2023, România a primit șapte elicoptere S-70M ca parte a unui acord-cadru care prevede o cantitate de până la 12 elicoptere S-70M Black Hawk de fabricație poloneză. 

2. Elicopter ... (s-70-black-hawk-romania-ro-dsu_19635100.jpeg)

Elicopter S-70 Black Hawk intrat în dotarea României, în subordinea Departamentului pentru Situații de Urgență a MAI. Foto: DSU

Ulterior, anul trecut, așa cum semnala și DefenseRomania la vremea respectivă, Ministerul Afacerilor Interne al României, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, a atribuit PZL Mielec, o companie din grupul Lockheed Martin, un contract suplimentar pentru achiziționarea unui elicopter utilitar Black Hawk de nouă generație pentru servicii de urgență și de stingere a incendiilor.

În total vom avae așadar 8 elicoptere S-70M Black Hawk, sub comanda Departamentuui pentru Situații de Urgență.

 

Elicopterele S-70M Black Hawk ale României au zburat dublu față de Black Hawk americane

 

1. Elicopter ... (black-hawk-romania-mentenanta_91147700.jpeg)

Elicopter S-70 Black Hawk sub comanda Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, aflat în proces de mentenanță la Aerostar Bacău. Photo source: DefenseRomania

Și se pare că România zboară intens Black Hawk-urile. Operațiunile de mentenanță care au loc la Aerostar Bacău nu sunt doar proceduri complexe, dar și dese. Spre exemplu elicopterele necesită inspecții de întreținere obligatorii la 480 de ore. Datele obținute de DefenseRomania arată că S-70M Black Hawk ale României au zburat dublu față de media elicopterelor Black Hawk ale Armatei SUA. Sigur, trebuie să ne raportăm și la numărul de 7 elicoptere pe care DSU le deține.

Acest lucru se explică prin utilizarea intensă a elicopterelor în numeroase evenimente, precum incendii, inundații sau alte situații de forță majoră. 

Ovidiu Buhai, director diviziei de sisteme de apărare a Aerostar, a declarat recent presei că „noi considerăm că elicopterele de la SMURD sunt de fapt tot timpul în misiune am putea spune under the war”.

2. Elicopter ... (black-hawk-romania-mentenanta-ro_07154600.jpeg)

Elicopter S-70 Black Hawk sub comanda Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MAI, aflat în proces de mentenanță la Aerostar Bacău. Photo source: DefenseRomania

„Trebuie să ne mişcăm foarte repede pe parcursul mentenanţei unui elicopter sau a unui avion. Atunci când stim volumul de inspectie care ar trebui făcut, acel volum de inspectie obligatoriu trebuie să îl grăbești cât de mult pentru că dacă identificăm probleme să le putem repara cât mai repede”, a conchis oficialul Aerostar, în cadrul unui eveniment media recent care a avut loc la Aerostar Bacău.

 

Avantaj major: Mentenanța avioanelor F-16 și a elicopterelor Black Hawk e interconectată

 

La fabrica Aerostar de la Bacău, pe lângă mentenanța Black Hawk, compania efectuează și lucrări de mentenanță pentru avioanele F-16 Fighting Falcon ale României.

În acest sens, Alexandru Filip, directorul general al Aerostar Bacău, subliniază că un avantaj major în programele de mentenanță e că atât în cazul elicopterelor Black Hawk, cât și în cazul avioanelor F-16, Aerostar folosește aceeași specialiști. De precizat că ambele sisteme se află în portofoliul companiei Lockheed Martin. 

3. Avion F-16... (f-16-romania-mentenanta-ro_83236100.jpeg)

Avion F-16 Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Române aflat în prces de mentenanță la Aerostar Bacău. Photo source: DefenseRomania

„Investițile pentru F-16 s-au ridicat la peste 12 milioane de euro. La elicopter am trecut de 1.2-1.3 milioane de euro, care au însemnat instruire, tooling specializat, de asemenea piese pe care trebuie să le ai pe stoc și un stoc continuu pe care trebuie sa îl menții, relația cu fabricantul, acces la documentație în timp real. Cea mai importanta resursă când faci mentenanța este personalul. Mentenanța nu se poate face ca o producție de serie, robotul nu prea are ce sa facă. Mentenanța se face cu oameni bine pregătiți. De fiecare dată când am pornit o investiție ne-am uitat la resursa umană cu care plecăm la drum. Iar eu sunt foarte mulțumit, atât la elicopter cât și la F-16 sunt oameni tineri, bine pregătiți și le place ceea ce fac. Iar în aviație asta contează foarte mult”, a punctat și Ovidiu Buhai, director diviziei de sisteme de apărare a Aerostar”, a conchis și Ovidiu Buhai, director diviziei de sisteme de apărare a Aerostar.

România deține în prezent două escadrile complete de F-16 Fighting Falcon. E vorba de 17 avioane achiziționate din Portugalia, parte a Escadrilei 53 Vânătoare de la Baza Aeriană 86 Borcea și 16 avioane F-16 care au ajuns din cele 32 achiziționate recent din Norvegia, care formează Escadrila 48 de la Câmpia Turzii. Următoarele 16 care vor ajunge vor intra în dotarea Escadrilei 571 de la Mihail Kogălniceanu.

Mai mult, la începutul acestei luni România a semnat oficial contractul prin care Olanda donează, la prețul simbolic de un euro, o escadrilă de avioane F-16 Fighting Falcon. E vorba de escadrila aflată la Baza 86 Aeriană Borcea pentru Centrul de pregătire și care va continua să fie utilizată în cadrul Centrului de aici, unde piloți români și ucraineni fac trecerea pe F-16.

Această donație a fost anunțată în exclusivitate, pe surse, de publicația noastră încă din primăvara acestui an și ulterior confirmată de MApN la summitul NATO din această vară.

CITEȘTE ȘI: Pe înțelesul tuturor criticilor achiziției de F-16: De ce a renunțat România la achiziția celor 40 de MiG-29 și câte din aceste avioane au ajuns în țară

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
pixel