Forţele ruse "au terminat eliberarea (!) oraşului Kupiansk", i-a raportat preşedintelui rus Vladimir Putin comandantul grupării de trupe Vest, Serghei Kuzovlev, conform unor imagini televizate.
Oraşul Kupiansk, care avea o populaţie de circa 55.000 de locuitori înainte de război, a fost ocupat timp de câteva luni în 2022 de armata rusă, înainte de a fi recucerit de trupele ucrainene în urma unei contraofensive care a eliberat în septembrie acelaşi an cea mai mare parte a teritoriului ocupat de Rusia în provincia ucraineană Harkov.
Putin a vizitat joi unul dintre centrele de comandă ale trupelor ruse care luptă pe frontul ucrainean şi a avut acolo o întâlnire cu şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a preciza dacă acel centru de comandă se află pe teritoriul rus sau într-o zonă din Ucraina ocupată.
În timpul acestei întâlniri, generalul Gherasimov a susţinut că trupele ruse continuă să îşi extindă zona de control în regiunea Dnipropetrovsk, din partea central-estică a Ucrainei, regiune în care au pătruns în vara care a trecut, precum şi în regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei, unde au înaintat în ultimele săptămâni după luni de front practic static în zonă.
Şeful Statului Major rus a raportat de asemenea o "ofensivă reuşită" la Pokrovsk, un centru logistic cheie pentru armata ucraineană care ar putea cădea în curând sub control rusesc, precum şi la Siversk, un alt oraş ucrainean pe care armata rusă încearcă să-l ocupe.
"Trupele (...) avansează practic pe toate fronturile", a mai susţinut Gherasimov în faţa lui Putin, a cărui indicaţie a fost că principala sarcină a trupelor ruse rămâne "realizarea necondiţionată a obiectivelor operaţiunii militare speciale", numele pe care l-a dat invaziei în Ucraina.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News









